Posts Tagged ‘diabet tip 1’
Asa…. de unde sa incep si cum sa continui ?!



Wow azi implinim 10 ani de diabet!
O fi bine?! O fi rau?! Eu zic ca este bine. Chiar foarte bine.
25 iunie 2007 paseam cu inima strinsa pe culoarele spitalului Marie Curie/Budimex -Sectia de diabet pediatric.
A fost cumplit, insa si mai cumplit a fost faptul ca oameni care trebuiau sa ne ajute sa trecem mai usor peste moment, au facut cosmarul si mai negru
Sper din tot sufletul ca in acesti 10 ani lucrurile sa se fi schimbat si stimata doamna doctor blonda si frumusica sa aiba o cu totul alta atitudine fata de pacientii dinsei, parintii aflati la debut sa fie informati si indrumati catre tot ce inseamna un management optim al diabetului tip 1 si pe cit posibil liberalizarea vietii copilului insulinodependent prin achizitionarea de senzor de monitorizare continua a glicemiei si pompa de insulina, sper ca desenul cu mesajul horor pentru orice copil ”de azi inainte nu mai ai voie dulciuri” sa fi disparut de pe perete, sper ca mindria prosteasca a celor care ar trebui sa fie in slujba pacientilor sa fi fost inlocuita de bunavointa in fata celor greu incercati, sper din tot sufletul ca toate cadrele medicale din tara asta sa intelega cit de mare este socul unui parinte al carui copil a fost diagnosticat cu diabet insulinodependent si pe linga scheme de tratament si sfaturile medicale sa acorde atentie si partii emotionale si daca nu pot sa fie draguti si amabili macar sa nu fie un factor de stres in plus pentru parinte. Doamne acum ca imi amintesc cite aberatii am putut sa aud de la cei care trebuiau atunci sa ma invete in ale diabetului nici nu stiu daca sa pling sau sa rid. Sper ca AZI sa nu mai fie asa. Sper din tot sufletul.
Noi, parintii copilasilor astia dulci nu suntem dusmanii nimanui, suntem ca vai de noi la debut de parca am fi fost loviti de tren, suntem speriati, foarte speriati la inceput, suntem devastati sufleteste, suntem nauciti de vestea diagnosticului, ne tremura miinile si ne ingheata sufletul cind facem prima injectie cu insulina sau testam gl , avem senzatia ca totul s-a terminat si intram intr-o era neagra, asa ca dragi medici si asistente AVEM NEVOIE DE VOI, avem nevoie sa FITI INTII OAMENI apoi MEDICI BUNI sa ne puneti bazele unui tratament corect pe viata.
Dar cum viata iti da una rece una calda, la o perioada scurta de la debut pasii ne-au fost calauziti catre un OM minunat, un MEDIC FOARTE BUN care cu bagheta magica a transformat cosmarul intr-o poveste frumoasa. Pe cit de socant a fost acel mesaj de pe peretele spitalului pe atit de motivational si linistitor a fost articolul pe care dna doctor Mihaela Vlaiculescu, caci in caz ca nu ati ghicit deja, despre dinsa este vorba, mi l-a aratat la prima noastra intilnire
Pentru mine, cei 10 ani de diabet ai copilei mele au insemnat lacrimi, nopti nedormite, temeri, furie impotriva habar nu am cui, dar au insemnat si intilniri cu oameni frumosi, transformarea diabetului din bau-bau in evenimente organizate de catre doamna doctor Mihaela Vlaiculescu prin Asociatia Sprijin pentru diabet, intilniri pline de frumos si voie buna, de schimb de impresii si socializare cu semeni ”de-ai mei”.
Pentru Aida, copila mea dulce, copila erou care de fapt a dus tot greul diabetului tip 1, cei 10 ani au insemnat zeci de mii de intepaturi in degetele , minute sau picioare, treziri in miez de noapte sa facem o corectie sau sa mincam ceva dulce pentru a nu intra in hipo, dar au insemnat si prieteni noi, prieteni dragi care vorbesc aceeasi limba dulce ca si ea, au insemnat asumare si normalitate , au insemnat fraza ”dar eu nu vreau sa ma vindec de diabet” fraza care m-a socat dar din care am tras concluzia ca diabetul e ea si ea este diabetul, este ceva normal, ceva ce face parte din noi si asta e.
Acum 2 ani doamna diriginta a avut o idee minunata, copii au avut caiet de dirigentie pe care trebuiau sa scrie compuneri cu diferite teme din viata reala. Iata compunerea Aidei pe tema ”cine sunt eu? sunt unic!”
Mult timp mi-am pus aceasta intrebare ”cine sunt eu?” iar acum in sfirsit am inceput sa-mi fac o idee despre asta.
Mama mea spuen ca sunt cel mai curajos si cel mai vesel copil.
Bunica mea mea ma considera obraznica, harnica, desteapta si zice ca uimi merge mintea repede dar invat prea putin.
Tata spune ca sunt atragatoare si frumoasa.
Parerea mea insa, este ca toti exagereaza putin, sau … poate putin mai mult. Nu sunt cel mai curajos copil caci pina acum o luna imi era frica si de catelusii mici iar cind merg in vizita la Daria imi esrte frica de catelul eui si in nici un caz nu sunt cel mai vesel copil caci au existat, exista si vor mai exista multe momente in care am fost foarte trista. Asta insa nu inseamna ca nu am momente in care sunt curajoasa sau vesela. Cu bunica mea sunt pe jumatate de acord caci este adevarat ca sunt harnica si desteapta dar obraznica nu sunt… bine poate doar uneori dar nu prea des si imi merge mintea destul de repede si invat destul de mult. Sunt si frumoasa dar voi vedea eu mai tirziu cit de atragatoare sunt.
Eu cred ca mai pot fi si prietenoasa, respectuoasa, rabdatoare, atenta, grijulie si pot deveni nervoasa, stresata, enervanta, agitata, furioasa, iar cind sunt prea bucuroasa incep sa sar in sus de fericire si sa ma agit.
Am uitat sa mentionez faptul ca am diabet dar toti prietenii mei si toate cunostintele stiu asta.
Poate ca am uitat sa scriu citeva lucruri dar cred ca am scris tot ce era mai imporatnt de stiut.
Cred ca toata lumea stie asta deja, sunt innebunita de jocul Minecraft.
Asta sunt eu, Aida Toma Gabriela, o fata de unsprezece ani, cu par brunet si ochi caprui, inalta de statura.
Asta sunt eu, sunt unica!
In cei 10 ani de diabet ne-am invins fricile , am facut tot ce ne-am dorit sa facem fara a fi impiedicati de musiu diabet pe care cu ajutorul doamnei doctor am invatat sa-l strunim, am trecut de la penuri la pompa de insulina am inteles importanta monitorizarii continue a glicemiei asa ca suntem purtatori de senzori Dexcom, am fost noi, am fost normali, am facut tot ce ne-am priceput si invatat pentru a avea glicemii cit mai bune, am fost orice ne-am dorit sa fim, chiar si printesa sau star international (Hana Montana)
Si, ca sa completez compunerea Aidei eu nu cred despre ea ca este doar curajoasa si vesela, ci si isteata si silitoare ca altfel nu ar fi luat bursa de merit in toti acesti 3 ani de scoala primara, e frumoasa foc, e minunata, e CEA MAI CEA , e minunea mea
Nu vreau macar sa-mi imaginez cum ar fi fost acesti ani fara ingerul nostru pazitor, doamna doctor Mihaela Vlaiculescu. Pur si simplu refuz sa-mi imaginez. Fiecare copil cu diabet ar trebui sa aiba Mihaela lui.
Si pentru ca viata are intotdeauna surprizele ei iata ca probabil nu intimplator astazi cind Aida Gabriela mea implineste 10 ani de diabet, o alta Gabriela prietena si ea cu musiu diabetul tip 1, pleaca intr-o aventura minunata sub sloganul Da, si eu pot! pentru ca nu-i asa Da, si copiii cu diabet pot!. Pot fi veseli, pot fi fericiti, pot alerga, se pot juca, pot fi copii…
Iti tinem pumnii Gaby si vom fi alaturi de tine sufleteste si pe alocuri si fizic pe tot parcursul marii aventuri Da, si eu pot!
Fie ca peste alti 10 ani sa ne regasim la fel de veseli, optimisti si increzatori in noi.
Si…cum ziceam o data ”si, la naiba cu diabetul ca nu ne-a facut el pe noi!”
Cind ‘’ne-a lovit trenul’’ si vestea diagnosticului a cazut peste noi, cred ca printre primele intrebari a fost ‘’dar oare copilul meu va mai putea ….’’
Din acel moment viata noastra a luat-o pe un alt drum decit cel creionat inainte, si dupa ce am inteles pe repede inainte ‘’cu ce se maninca diabetul’’ mi-am setat 2 directii principale: sa gestionam cit putem noi mai bine glicemiile/diabetul si … sa pastram normalitatea in viata noastra demonstrind de fiecare data ca… da, si Aida poate.
Am absorbit ca un burete orice poveste de succes a persoanelor cu diabet, orice semn ca… se poate, pentru ca aveam nevoie din nou si din nou de confirmarea ca… da, si Aida va putea.
M-am bucurat ca un copil cind am descoperit blogul lui Dragos Bucur, de fapt el a fost vinovatul datorita caruia eu am demarat blogul http://www.noisidiabetul.ro/, si am inteles ca si Aida va putea avea o cariera de succes daca va munci pentru asta, cind am intilnit-o pe Zuzulica (cred ca asa o sa-i spun mult timp de acum incolo) si mi-am zis ‘’helloo Ioana , trezeste-te si Aida ta va putea ajunge o domnisoara frumoasa si isteata cum este si fata asta’’, cind am descoperit blogul Beticai si am inteles si ca… Aida va putea fi mama,
….cind am intilnit-o pe Gaby Elena care mi-a confirmat inca o data ca , da, are diabet, dar a putut deveni mama, a avut un iubit care nu a fugit cind a auzit de diabetul ei si care acum ii este sot, face sport si imbratiseaza provocarea vietii ei: turul Romaniei cu diabetul pe bicla http://www.freerider.ro/…/prima-persoana-cu-diabet-tip-1-ca…
Le multumesc acestor oameni frumosi pe care eu ii incadrez din oficiu la ‘’Aida mea de miine’’ si multor altora pe care i-am intilnit si care mi-au reamintit ca au diabet dar da, pot…
Dragi tineri si adulti cu diabet, daca ne intilnim si ma vedeti vreodata ca ma uit asa mai timp la voi este pentru ca de fiecare data caut in voi acel ceva din Aida de miine.
Ca sa nu mai spun ca fondurile ramase in urma acestei aventuri vor ajunge la copiii cu diabet sub forma senzorilor de monitorizare continua a glicemiei.
In niste vremuri in care banul ne guverneaza viata si de multe ori uitam ideea, scopul, importanta vietii, cred ca cel mai mare cistig al acestei aventuri va fi mediatizarea, constientizarea si popularizarea diabetului tip 1, si a provocarilor la care ne supune
Multumesc Airinei team!
MULTUMESC Gaby Elena , Aida mea de miine


da, si eu pot
da, si Aida poate
da, si tu poti
Va mai amintiti de articolele : cu diabetul la vedere?
Facind un pic de curatenie prin blog iata ca am gasit in draft citeva poze prafuite putin de vreme si am zis ca daca tot a venit vara si diabetul va fi din ce in ce mai expus sa luam o mica doza de normalitate.
Si pentru ca din cind in cind ne permitem sa ”calcam pe bec” adica sa mincam nesanatos, dupa o zi minunata petrecuta in Oraselul Copiilor acum vreo 2 ani parca, masa principala ne-a prins la Mc Donald.
Si ce era sa facem? Sa ne ascundem prin toaleta sa facem insulina? NICIDECUM!
Ca intotdeauna, am ales varianta la vedere asa ca ne-am scos frumusel penul de insulina din geanta si am facut ce am avut de facut.
Sunt mindra de copila mea care a crescut frumos si asumata si PERFECTA!
Voi cind ati scos ultima data diabetul la vedere?