Noi si Diabetul

Posts Tagged ‘copii’

Cind  eram  eu  juna  prima  si ma intrebau  babele  citi  copii  imi doresc raspundeam  fara  nici  o  ezitare:  3   maica.  Si sincer, ani la rind,  asa  mi-am imaginat  eu familia  mea:  3  copchii  si una bucata  sot. Intre  timp  planurile  s-au  mai  schimbat  , juna s-a  mai  copt si s-a limitat doar  la o mindrete  de copila, dar  in week-endul  ce tocmai  a trecut  mi-am  vazut  visul  cu  ochii.  Adica  am  avut  pe inventar 3 fete  cucuiete  si una bucata  sot. Doua  din  cele  3  fete  sunt  frumoasele verisoare ale Aidei care  au venit  intr-o ‘excursie de week-end’ la noi  (ele  locuind  la  10  minute  distanta    ).  A  fost  absolut  minunat.  Nici  n-am stiu  ca sunt copii in casa. 

  Nu stiu  daca facem  bine  sau  nu,   dar  noi  incercam sa  marcam acesti ani ai copilariei  Aidei  motiv  pentru  care  99.99 %  din timp   programul  ni-l  face  domnisoara  in cauza. Distractiile mondene  sau cele  tip  ‘ca doi porumbei’  le-am  aminat  pentru  vremea  cind  copila  ne va saluta  din mers  zicind  ca pleaca  la intilnire.  Pina atunci  vrem sa-i oferim copilaria  care  o merita acordindu-i  tot  timpul  si  energia noastra.  Dar  ca sa  pot  face asta  un ‘singur  dor’  am si  eu:  ca Simbata  dimineata  dupa incheierea  programului  glicemie/insulina  sa ma lasi  SA  DOOOOORM/lenevesc  pina pe la 11-12. 

Si asa  cum spuneam, avind cele  2 fete  cucuiete  la noi in week-end, domnisoara  Aida  a avut  ocupatie,  asa  ca jumatate  de zi  am avut  liber la leneveala. Ce bine a fost…  Dupa  prinz am fost  la  plimbare  in IOR  sa admiram  paunii, lebedele  si broastele testoase, sa mincam inghetata  si  sa ne distram,  si gata ziua de Simbata,  iar  Duminica  am fost  la un atelier  de creatie unde fetele  au mesterit  la niste desene  si   rame  pe care le-au  decorat  cu  pasta  fimo.

Am avut  parte de un week-end  super  relaxant cu multa inghetata, si imi doresc  sa repetam experienta.

Dar,  pentru  ca intotdeauna exista  un dar…, tot  Simbata  am avut  si prima  abatere  de la rutina  mea  de tip 3 http://cuburidezahar.blogspot.com/2011/03/tipuri-si-etichete.html.      

De cind  cu povestea  asta  cu  diabetul, adica de 4 ani,    merg  la culcare in fiecare seara   numai dupa  ce-i testez  glicemia  copilei la ora  01.00 noaptea (acum intelegeti  de ce sunt asa disperata  dupa  acele  citeva  ore de rasfat  Simbata dimineata?!).  Cred  ca am acumulat  foarta  multa  oboseala, altfel nu-mi explic  cum de Simbata  seara  am adormit  fara  a-mi mai face  datoria,  si  toata  noaptea  am fost  intr-o  stare  foarte  ciudata  in care  dormeam  dar  in acelasi timp constientizam  ca trebuie  sa  ma trezesc pentru glicemie  si nu puteam. Nu stiu  cum sa explic  dar  dormeam si eram treaza  in acelasi  timp  insa  fara  a ma putea  ridica  din pat.  Foarte  ciudata  si nasoala starea  si sper  sa nu se  mai  repete. Cineva  acolo  sus  ne iubeste  insa  si am avut  noroc de glicemii bune  peste noapte , fara risc  de hipo, pentru  ca valoarea de dimineata  a fost 68.  

O zi  frumoasa  tuturor  si  glicemii bune dulcineilor  mari  si mici!

Te trezesti  bucuroasa  cu gindul  ca in sfirsit a venit  Martie, Martie-Martisor, te uiti  pe fereastra  si ce sa vezi (?) ninge   asa  ca-ti amintesti subit ca de citeva zile iarna sa incapatineaza sa plece. Zimbetul dispare!  Apoi se trezeste minunata  copila entuziasmata tare, exclamind ”Uraaa  a venit  Primavara!  Mami  trebuie sa-mi aduci azi un ghiocel vestitorul primaverii”  Calendaristic vorbind  copila are dreptate,  si gindesc ca  pina la urma  nu conteaza ce vedem  pe fereastra ci ceea  ce simtim. Asa  ca  haideti sa fim veseli  si sa simtim primavara, poate  asa  pleaca  si baba iarna de la noi.

Ghiozdanelul  copilei  ascunde azi  o mica comoara  lucrata  cu ale  ei 2 minute  dibace  in ziua de Simbata.  Acum 2 saptamini am fost la un atelier de martisoare de unde am furat tehnica modelarii  pastei fimo, asa  ca Simbata  am organizat  si noi acasa  un mic atelier  invitindu-le  la lucru  pe finutele noastre  si pe prietena si colega  copilei, Daria (cea cu care are de altfel  si o formatie Ioana Stea -nice  name  nu-i asa, de! ma iubeste copila). Ce-a iesit  se poate  vedea  in poze.

Abia astept sa se intoarca azi  copila  de la scoala  cu impresiile primului Martisor petrecut  aici.  In alta ordine de idei, am inteles de la fete (a mea copila si Daria) ca diseara va fi o  petrecere  ‘privata’  la mine acasa in cinstea Martisorului. Cum se va desfasura aceasta nici nu vreau sa stiu. Pina atunci  eu am ca tema gasirea  macar a  unui ghiocel pentru  minunata-mi copila.

Ca sa nu ne iesim din mina , Duminica aceasta vom merge   la un atelier de bijuterii din pasta fimo, asa ca in curind  cred ca-mi voi putea deschide butic

O primavara  frumoasa  va doresc, dar mai ales  dulcineilor mari si  mici.

La multi  ani Marta Denisa!

Edit later:  Am gasit  ghioceii  mult  doriti de copila  asa ca pot spune ca  mi-am indeplinit  cu succes  misiunea. Evrikaaaa! 

Ajunsa acasa,  petrecerea de Martisor  este  in plina desfasurare:  flori de primavara,  zambile, narcise, ghiocei insirati  in toata sufrageria, lumina  data pe semiintuneric  si tromboscopul  in actiune, atmosfera de disco veritabila. Din sufragerie se aude alternativ ba   glasul  suav al Selenei Gomez ba acordurile  unei melodii cu Shakira. What a nice combination!   Iar  zuzele mele ce credeti ca fac    filmeaza  scene pentru a  monta   un videoclip  cu ele pe care apoi, noi astia mari,  avem apoi  datoria de a-l posta  pe YouTube ca sa devina cunoscute si sa-si faca fani. Oare cum or iesi  scenele pe melodiile Shakirei?    Doamne…  si cind te gindesti ca eu la virsta lor faceam hainute la papusi?!  

Aaaaa, si era sa uit copila a primit martisoate de la TOTI baietii din clasa, iar de la  ‘iubitu’  Darius  a primit un martisor pestisor. Concluzia copilei:   ”mami  deci Darius  ma vede ca pe o sirena, asta inseamna ca sunt sirena lui,      ce tare!”

Iubesc  Liceul Waldorf  nr. 1 ,  liceu&scoala la care invata fiica-mea.  Cred ca aceasta  afirmatie a aparut  si va aparea in toate  posturile legate  de ce se intimpla la scoala copilei mele.

Dupa o saptamina de vacanta  si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat  eroic  izolarii, Carnavalul  organizat Vineri de Liceul Waldorf  a picat  cum nu se putea  mai bine. Astfel, copila a avut  ocazia de a se  intoarce in forta  in rindul colegilor.

Dimineata inainte  de a pleca de acasa, copila m-a intrebat  sovaind  ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt  asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi  vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”

Ajunsi acolo am constatat  ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII,  iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat  prezentarea  mindrelor  dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ ,  dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita  si copila mea in rolul printesei primaverii.

La  etaj, juniorii au  prestat astfel:  clasa I – poezii  si cintecele  reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti  in printi si printese  ale  iernii sau primaverii; clasa a II-a  -o sceneta inspirata dintr-o  fabula  cu  soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca  de istorie  pe  care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta  ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci  si romani, la Sarmisegetuza si columna  lui Traian -foarte frumos  moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur  vor  sti  sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format  poporul roman?';  iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura  Romana si pot sa spun ca  a fost  momentul  culminat al intregii prezentari  -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta  ce avea  la baza poezia Mama  lui Stefan cel Mare -desi calitatea  pozelor  este foarte slaba  datorita  luminii si nepriceperii mele  nu pot rezista tentatiei de a posta  si 2 poze cu  frumuselul  Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit  de la oaste la castelul mamei sale.

Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii  au  fost, si sunt, senzationali, iar  ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit  cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea  spunindu-i  doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.

Dupa prezentarea artistica, copiii s-au  retras  in claselor  lor  pentru o mica gustarica si ‘socializare’.  Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius   Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta  gustarica a venit  fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.

N-am citit  nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! )  deci nu principiile acestuia  m-au  indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer,  lucrez  in administratia  unei  institutii de invatamint  primar ce urmeaza  british curiculum , asa ca stiam dinainte cite  ceva ref. la metodele de invatamint alternativ),  si  afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala  Waldorf  a intrecut cu mult  cele mai optimiste asteptari.

Dupa  creierul meu, atita cit il am :), copiii  trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut,  sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.

In 1954,     Dorothy  Law Nolte, specialista in consilierea familiei , scria in revista californiana Torrace Herald ,  poemul Children  Learn What They Live (Copii  invata ceea ce traiesc)

Daca traiesc in critica  si cicaleala,  copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca   traiesc  in  incurajare, copiii  invata  sa fie increzatori.

Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.

Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.

Daca traiesc in siguranta, copiii invata  sa aiba incredere  in ei si in ceilalti.

Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut  sa traiesti pe lume.

Ulterior  poemul a fost dezvoltat  si transpus  intr-o carte  cu acelasi  nume, carte ce poate fi gasita si in limba romana si care este distribuita prin editura Humanitas.

In lumea nebuna si tumultoasa in care  traim,  copiii  sunt adevaratele noastre comori.  Haideti sa-i ascultam  si sa incercam sa-i intelegem cu adevarat.  Daca va cade cartea in mina CITITI-O.  MERITA!

O zi frumoasa,  alaturi de comorile voastre, va doresc.

Nebunie mare monser…

Zilele astea  oriunde intorci  capul  nu vezi  si nu auzi decit  Valentine’s day.  Pina si copiii  sunt patrunsi de mirajul iubirii.

Desi  nu-i  o sarbatoare autohtona, sincer  nu sunt  nici  pro nici contra acesteia. Pina la urma, atita  timp cit  vorbim despre o zi  cu semnificatii frumoase, de ce nu?  Pacat  ca nu-i  declarata zi libera. Cred ca asa as iubi  sarbatoarea asta si mai mult. Si ce bine ar fi sa importam  si asa numita ‘Bank Holiday’ de la englezi…in felul acesta din cind in cind  am sta  si noi, Lunea acasa.

Dar sa ne intorcem la iubire, caci despre asta  este  vorba. Love is in the air….

Va mai amintiti  cind v-ati indragostit prima data?  Amintirile mele merg pina la perioada gradinitei  unde   eram ‘in love’   cu   doi dintre craii grupei: Doru si Stelu.  Unul  imi aducea  ciocolata, iar celalat ma sa lasa  sa maninc si desertul lui cind acesta era  constituit  din renumita prajitura ‘cartof’.   Nu stiu de ce dar aceasta ramine prajitura  copilariei mele.  Anii au trecut  noi am crescut , ‘of course’ , asa ca acum mi-s femeie  maritata  si cu una bucata  copila pe inventar.

Care copila, e si ea la primele iubiri.   Credeam  ca eu  sunt nabadaioasa de plac  2 baieti odata, insa copii de azi ne-au  intrecut de departe. Copila mea este la … hai sa vedem  al citelea ‘sot’…  Pai intii a fost Raducu,  un baiat  cuminte si frumos foc  cu cei mai minunati ochi albastri ,  pentru care deja  am batut  palma  cu viitorii ‘cuscri’.  Apoi Ion -baiatul de la Olt, care a dat-o gata pe fiica-mea cu ce credeti  oare (?) -cu  o miniatura de motoscuter (din acela pentru copii).  Ori de cite  ori mergem la parintii sotului nici  n-apucam sa tragem  bine masina in curte  ca Ion se si infiinteaza  la datorie.  De! iubire mare ce sa mai zicem.     Dupa  Ion, a urmat Eric -o poveste de’amour pentru  care avem si proba video, si anume  declaratia patimasa a acestuia  catre copila mea imortalizata video la o petrecere. Suna cam asa :  ”…esti  ca o printesa, esti  minunata, esti frumoasa ca galbenul rochiei …’‘  -copila mea era imbracata in rochia  lui Bell care-i de un galben auriu.

De ce-mi  vin toate asta  in cap?  Pentru ca  copila  trece  iar printr-o faza de indragosteala  in care este topita dupa unul din colegii de clasa (I)-de fapt dupa mai multi  dar de unul mai mult ”ca e cuminte  si invata bine ca si ea”. Si este atit de indragostita incit  ma ‘asasineaza’  cu marturisile  ei.  Intr-una din zile in care  fata imi  explica  cu patos  cit de mult  il iubeste ea pe Darius, iar  povetele  mele cum ca ar trebui sa fie mai  temperata in declaratii,  ca baietii sunt aceia  care trebuie sa spuna fetitelor ca le plac , ramineau  fara nici  un ecou, i-am zis  ca-i fac bagajul si ca o sun  pe mama lui Darius sa vina sa o ia sa locuiasca impreuna. I-am  spus  ca daca-l iubeste atit de mult  atunci trebuie sa se mute cu el  si sa aiba grija de el.  De! mama nebuna… insa era a miia ora  cind auzeama de acest Darius asa ca am cedat  calcind  cum nu se putea mai frumos in strachini si facindu-mi copila sa plinga. 

Intre timp m-am mai potolit  si eu, am inteles ca psihologic vorbind indragosteala asta intre pici  este o faza absolut  normala  si ca copila nu exagereaza cu nimic. Ce pacat insa  ca desi  au ales sa fie  parteneri de Valentine’s Day  (ce-o mai fi insemnind si asta…) din cauza varicelei,  copila este consemnata la domiciliu asa  ca nu-si poate onora promisiunea. 

Ce mi-ar  placea sa existe  o camera  web montata in clasa astfel incit  sa-i vad pe picii astia in actiune.  Si nu ziceti ca sunt indiscreta! Sa arunce cu piatra al care nu vrea ca macar  odata  sa fie ‘ invizibil’  si sa-si  vada  odorul in actiune.

Si cind te gindesti ca suntem abia in clasa I..  Good have merci!

Iata  ca am ajuns  si aici.  Prima vacanta a copilei mele. 

Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem  linie  si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.

a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului

educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate

Deci:

*Dezvoltare intelectuala:  in cele  7  saptamini  copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime  de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.

*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate:  este absolut minunat sa vezi  cum sunt educate niste zgitii de copii  sa salute  de bun venit  si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care  interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind  de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot  sepcile sau caciulile de pe cap.

In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel  am avut  si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila,  paleta coloristica a toamnei ,  am adunat  castane  si frunze.

Toate  au culminat  cu o frumoasa  Serbare a Recoltei  la care copiii si-au prezentat cu mindrie  cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic  cu pregatirea  unei imense salate de fructe.  La serbare  toti copii au fost costumati  cu pelerine pe care impreuna  cu parintii au aplicat  frunze de toamna asa ca entuziasmul lor  a fost cu atit mai mare.

Spuneam  in primul post  despre scoala, ca noi am optat  pentru Waldorf  si ca sper din tot  sufletul sa fi luat  decizia  cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei  decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita  de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii:  copila merge  cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut  noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi  o multime de lucruri  noi,   studiaza  2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si  cel mai important,  din punctul meu de vedere,  face toate astea cu placere. 

Revenind la vacanta, din pacate  mama (adica eu)  nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut  de la poneiul Rocky  la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului),  mersul la bazin, in parc  precum si intilnirile cu prietenii.

Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control  si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe  momente  vesele.

Va mai aduceti aminte  ce nadajduiati  (copil fiind) sa profesati  la maturitate?

Eu  am optat  intii pentru  ‘meseria’/’profesia’   de  pictorita,  dupa care mi-am dorit  sa devin arheolog ca in final  sa ajung fac  cu totul altfel de lucruri (administratie, bugete, previziuni,  probleme de personal, gestionarea relatiilor cu furnizorii, corespondenta, contracte si cite si mai cite) toate sub egida ‘administration&finance   manager’.   Baieti destepti angajatorii astia, ne dau titulaturi  pompoase , ca cica dau bine, dupa  care ne pun  in circa o multime  de lucruri de rezolvat. Dar nu asta era ideea.

Copila mea  m-a mostenit in dorinta  de a deveni pictorita, numai ca ea, mult mai isteata ca mine de altfel, a si facut  deja  ceva bani din asta (a vindut desene cui s-a putut: noua -parintilor, bunicilor, nasilor ei…).

Ca si pe mine, nici pe ea  n-a tinut-o mult  si a inteles  copilul ca cel mai bine este sa FII  SEF,  asa ca vrea , ca atunci cind va fi mare,  sa se faca SEFA.  

Cum acum este  fascinanta  de ceea  ce se intimpla la scoala (este clasa I) si de doamna invatatoare, zilele trecute mi-a  zis  ca trebuie  sa-i cumpar  o scoala mare cu de toate: clase primare, liceu  si chiar si universitate, ca atunci cind va creste sa fie invatatoare la clasa I (v-am zis  ca s-a amorezat de dna. invataroare) dar  atentie (!)  si SEFA scolii.  Si ca daca vreau, ma primeste si pe mine invatatoare la clasa a II-a.

Dar cea mai tare chestie pe care am auzit-o a fost de la prietena ei.

Cica fiica-mea  si cu prietena in cauza au o formatie (influenta Hannei Montana, de… ce sa-i faci ?-cred ca toti  copii au acum acest vis) cu care atunci cind vor creste, vor merge in concerte  (polivalenta copila mea!!!!).

Ieri, pe cind se sicanau una pe cealalta (se iubesc cu nabadai -acu se cirie cum zic eu, acu se pupa) pe tema acestei  formatii, foarte senina,  prietena i-a zis fiica-mii “nu ma poti da tu  afara din formatie! EU  SUNT  PROPRIA MEA SEFA   SI DACA VREAU…  MA CONCEDIEZ SINGURA!’

Ei….   ce ziceti?!   ‘Tare’ asta  nu-i asa?!

Cum e sa fii parintele unui copil cu diabet?

In primul rind e absolut minunat  sa fii parinte.  Nici o senzatie de pe lume nu poate inlocui sentimentul dat de zimbetul copilului tau cind doarme, de sunetul risului lui, si multe multe altele…  Eu sunt absolut fascinata de risul copilei mele care atunci cind ride o face cu o pofta nebuna, i s-e lumineaza toata fata, emana veselie prin toti porii. Si, multumesc  lui Dumnezeu  e un copil vesel  care ride foarte des.

Si cred ca orice parinte care  presteaza aceasta ”meserie” cu norma intreaga  si se straduieste sa o faca si bine  afirma macar odata in viata ca a obosit, ca simte ca nu mai poate. 

E mai greu pentru noi, cei care avem copilasii diabetici?  Fara a ma victimiza si a ma vaita,   eu cred ca da. Si asta din simplu motiv ca MEREU, ca la fiecare  3 ore  este cite ceva de facut: testare glicemie, insulina, masa, apoi gustare, apoi iar masa principala si insulina, apoi iar gustare  si tot asa… ca sa nu mai spun de  stresul si  frustrarea provocate de valorile glicemice.  E copilul abatut? Nu poti afirma ”las ca-i trece”  ci te intrebi  ”o fi din cauza vreunei hipoglicemii?”  Are copilul usoare (insegnifiante) secretii nazale (alias mucisori)  nu-i poti da Nurofen  si apoi sa spui   ”las ca-i trece” (cum ai face-o probabil daca n-ar avea diabet)  ci incepe batalia in incercarea de a tine glicemia sub control. Esti la petrecere  si copilul tau e in toiul jocului (?)  tu trebuie sa-l chemi ca are  de luat gustarea sau de facut  insulina (in momentele astea mie imi vine sa urlu. Desi am inteles si  imi asum aceasta situatie  data de diabet, in mod paradoxal tocmai in aceste momente vesele  cind vad copila toata un zimbet si o veselie  ma intreb ”de ce ea, de ce nu eu?”  si ma apuca plinsul). Si situatiile de acest gen pot continua…

Dar toate aceste stari negative si oboseala impusa de programul draconic (din cauza necesitatii  testarii glicemiei la miezul noptii sunt nevoita sa dorm doar 6 ore pe noapte)    sunt anihilate asa cum am mai zis  de veselia si jovialitatea copilei (e un copil tare bun)  si de scurtele momente de relaxare.

Un astfel de moment  este pentru mine inghetata de la miezul noptii (dupa culcarea copilei, in asteptarea orei 12.30-01.00 cind trebuie testata glicemia). Este momentul ”maxim” al zilei cind pentru citeva minute ma asez in fotoliu cu o inghetata in mina si deschid TV-ul pe Travel&Living/Discovery.

Alte doua momente recente de relaxare&reincarcare a bateriilor au fost vizionarea filmelor It’s complicated cu Meryl Streep si Alec Baldwin  -o comedie absolut minunata si  inteligenta  despre dragoste, divort, relatii,   in care fosta sotie devine actuala amanta (va recomand ca o vedeti ca merita- si mai ales sa o vedeti impreuna cu partenerul de viata)  si Letters to Juliet -alta comedie romantica (imi plac foarte mult  genul acesta de filme, am creierul mult prea obosit pentru  filmele  ”cu greutate”)  care dincolo de actiunea delicioasa a filmului ce ne trimite cu gindul la eterna intrebare ‘exista sau nu destin”,  mi-a incintat  ochii cu peisajele si casele superbe din Verona si imprejurimi.

Nu pot incheia acest post fara  a-mi exprima  recunostinta  si bucuria de a fi ”posesoarea”  unei minunate ”bucati copil”  fara  de care  viata  mea nu ar mai avea  nici un sens.    Asa ca la naiba cu diabetul  ca nu ne-a facut  el pe noi…

Atit am avut la dispozitie in dimineata asta ca sa:

-ma dezmeticesc

-sa trezesc copila

-sa luam glicemia  si sa ne facem Actrapidul

-sa-i fac pachetelul de scoala copilei

-sa ne dusam,  fardam (numai eu of couse…) , mincam,  imbracam 

Si asta din cauza ca in dimineata aceasta s-a trezit  copila un picut mai devreme ca de obicei asa ca am zis  ca avem timp sa mai motaim  10 min. Binenteles  ca am adormit  si m-am trezit la 7.15  in conditiile in care la 7.40 trebuie sa iesim pe usa sa mergem la scoala.

Nici  eu nu stiu cum am reusit sa ne incadram in timp  si  inca mai astept  sa realizez ca am uitat ceva.

 Ceea ce  ma doare insa cel mai tare este ca jumatatea  de ora  dormita in plus  ne-a costat o valoare a glicemie de 270 (asta in conditiile in care azi-noapte la 24.30 era buna-149). Binenteles ca am facut  cu 1u in plus de actrapid si nu am mai luat HR si sper din tot sufletul la ca prinz sa vina cu ea buna.

Asta-i din nefericire una din ”bucuriile”  diabetului: nu-ti poti permite  ”luxul”  de a te abate, voit sau nevoit, de la programul  draconic de cazarma.

Cine mai zice  ca a merge  cu metroul  este solutia  optima pentru a ajunge la timp la destinatie  inseamna  ca azi fie a stat acasa  fie nu a circulat la aceeasi ora ca si mine…

Dupa 15  minute de asteptat   in statia Iancului, a aparut in sfirsit si  ”trenul galben fara cai”,  in care a urcat cine  a putut (eu am fost  una din fericiti). Binenteles  ca datorita  multimii de oameni  in fiecare statie  am pierdut  cel putin 2 minute asa ca iata-ma ajunsa la birou  cu 15  minute intirziere.  Mai oameni  buni,   asa cum stiu sa mareasca  pretul  abonamentului, n-ar trebui ca minunatii oameni de la Metrorex (sau cum s-o mai numi acum institutia) sa aiba mai mult respect fata de cei care le baga banii in buzunar  si sa suplimenteze  cursele??? Ca vorba lui tata  Base ”toamna  nu-i ca vara”  (concediile de termina, incepe scoala, iar de astazi  si cursurile la universitati…)

Dar  asta  e,  vorba altui contemporan ”traim in Romania  si asta ne ocupa tot timpul”.

In rest,  toate bune si frumoase,  Simbata am avut 2 petreceri: una de copii-am sarbatorit cei 11 ani  ai domnisoarelor Iulia si Sonia (verisoarele Aidei) iar cealalta de ”oameni mari”  sarbatorita  cu mare fast la Inter.

La cea de copii totul a fost minunat, glicemiile au  fost tinute in friu multumita micilor  trucuri invatate pina acum:

*suc la discretie ori de cite  ori a dorit  sufletelul Aidei (exista  o porcarie de suc, cred ca Natura se numeste,  care are doar 1 sau 2 hidrati –  va puteti da seama  ce apa cu te miri ce aditivi  a baut  copilul. Tinind cont de faptul  ca Aida bea  numai suc  proaspat de mandarine  iar din asta alimentar, ca sa zic asa , numai de citeva ori pe an la ocazii -cind vrem sa incadreze in peisaj  si sa nu se simta altfel  fata ce ceilalti copii , cred ca merge)

*cind ceilalti copii serveau sandwich-uri  Aida presta  o portie de sunca  cu masline (daca-i dai si ceapa verde cu sare esti deja prietenul ei cel mai bun)

*cit despre tort aici  avem noroc: Aidei nu-i plac prajiturile, maninca cu placere crema de ciocolata  dar blatul  nu-i tocmai unul din preferatele ei

*hipo data in general de starea de bine, de petrecere, a fost combatuta de frunzulitele de ciocolata dupa tort (ori de cite  ori este mai entuziasta, mai vesela,  valorea  glicemiei scade)

  Si iata  ce ascultau odraslele noastre la petrecere:

”………….

As vrea sa ne-ntalnim la mall
As vrea sa ne vedem la mall

As vrea sa ies la cinema
As vrea sa ies cu cineva
Poate cu prietena mea
Poate cu prietena ta

Daca nu esti de la oras, esti de la tara
Iei primul tren care te lasa in gara
Apoi iei un taxi pana la mall
Bei doua sucuri si ai portofelul gol
…………………………………………..”

Cool, nu??? Voi cind ati fost ultima data la Mall???