Posts Tagged ‘copii’
Cind eram eu juna prima si ma intrebau babele citi copii imi doresc raspundeam fara nici o ezitare: 3 maica. Si sincer, ani la rind, asa mi-am imaginat eu familia mea: 3 copchii si una bucata sot. Intre timp planurile s-au mai schimbat , juna s-a mai copt si s-a limitat doar la o mindrete de copila, dar in week-endul ce tocmai a trecut mi-am vazut visul cu ochii. Adica am avut pe inventar 3 fete cucuiete si una bucata sot. Doua din cele 3 fete sunt frumoasele verisoare ale Aidei care au venit intr-o ‘excursie de week-end’ la noi (ele locuind la 10 minute distanta ). A fost absolut minunat. Nici n-am stiu ca sunt copii in casa.
Nu stiu daca facem bine sau nu, dar noi incercam sa marcam acesti ani ai copilariei Aidei motiv pentru care 99.99 % din timp programul ni-l face domnisoara in cauza. Distractiile mondene sau cele tip ‘ca doi porumbei’ le-am aminat pentru vremea cind copila ne va saluta din mers zicind ca pleaca la intilnire. Pina atunci vrem sa-i oferim copilaria care o merita acordindu-i tot timpul si energia noastra. Dar ca sa pot face asta un ‘singur dor’ am si eu: ca Simbata dimineata dupa incheierea programului glicemie/insulina sa ma lasi SA DOOOOORM/lenevesc pina pe la 11-12.
Si asa cum spuneam, avind cele 2 fete cucuiete la noi in week-end, domnisoara Aida a avut ocupatie, asa ca jumatate de zi am avut liber la leneveala. Ce bine a fost… Dupa prinz am fost la plimbare in IOR sa admiram paunii, lebedele si broastele testoase, sa mincam inghetata si sa ne distram, si gata ziua de Simbata, iar Duminica am fost la un atelier de creatie unde fetele au mesterit la niste desene si rame pe care le-au decorat cu pasta fimo.
Am avut parte de un week-end super relaxant cu multa inghetata, si imi doresc sa repetam experienta.
Dar, pentru ca intotdeauna exista un dar…, tot Simbata am avut si prima abatere de la rutina mea de tip 3 http://cuburidezahar.blogspot.com/2011/03/tipuri-si-etichete.html.
De cind cu povestea asta cu diabetul, adica de 4 ani, merg la culcare in fiecare seara numai dupa ce-i testez glicemia copilei la ora 01.00 noaptea (acum intelegeti de ce sunt asa disperata dupa acele citeva ore de rasfat Simbata dimineata?!). Cred ca am acumulat foarta multa oboseala, altfel nu-mi explic cum de Simbata seara am adormit fara a-mi mai face datoria, si toata noaptea am fost intr-o stare foarte ciudata in care dormeam dar in acelasi timp constientizam ca trebuie sa ma trezesc pentru glicemie si nu puteam. Nu stiu cum sa explic dar dormeam si eram treaza in acelasi timp insa fara a ma putea ridica din pat. Foarte ciudata si nasoala starea si sper sa nu se mai repete. Cineva acolo sus ne iubeste insa si am avut noroc de glicemii bune peste noapte , fara risc de hipo, pentru ca valoarea de dimineata a fost 68.
O zi frumoasa tuturor si glicemii bune dulcineilor mari si mici!
Te trezesti bucuroasa cu gindul ca in sfirsit a venit Martie, Martie-Martisor, te uiti pe fereastra si ce sa vezi (?) ninge asa ca-ti amintesti subit ca de citeva zile iarna sa incapatineaza sa plece. Zimbetul dispare! Apoi se trezeste minunata copila entuziasmata tare, exclamind ”Uraaa a venit Primavara! Mami trebuie sa-mi aduci azi un ghiocel vestitorul primaverii” Calendaristic vorbind copila are dreptate, si gindesc ca pina la urma nu conteaza ce vedem pe fereastra ci ceea ce simtim. Asa ca haideti sa fim veseli si sa simtim primavara, poate asa pleaca si baba iarna de la noi.
Ghiozdanelul copilei ascunde azi o mica comoara lucrata cu ale ei 2 minute dibace in ziua de Simbata. Acum 2 saptamini am fost la un atelier de martisoare de unde am furat tehnica modelarii pastei fimo, asa ca Simbata am organizat si noi acasa un mic atelier invitindu-le la lucru pe finutele noastre si pe prietena si colega copilei, Daria (cea cu care are de altfel si o formatie Ioana Stea -nice name nu-i asa, de! ma iubeste copila). Ce-a iesit se poate vedea in poze.
Abia astept sa se intoarca azi copila de la scoala cu impresiile primului Martisor petrecut aici. In alta ordine de idei, am inteles de la fete (a mea copila si Daria) ca diseara va fi o petrecere ‘privata’ la mine acasa in cinstea Martisorului. Cum se va desfasura aceasta nici nu vreau sa stiu. Pina atunci eu am ca tema gasirea macar a unui ghiocel pentru minunata-mi copila.
Ca sa nu ne iesim din mina , Duminica aceasta vom merge la un atelier de bijuterii din pasta fimo, asa ca in curind cred ca-mi voi putea deschide butic
O primavara frumoasa va doresc, dar mai ales dulcineilor mari si mici.
La multi ani Marta Denisa!
Edit later: Am gasit ghioceii mult doriti de copila asa ca pot spune ca mi-am indeplinit cu succes misiunea. Evrikaaaa!
Ajunsa acasa, petrecerea de Martisor este in plina desfasurare: flori de primavara, zambile, narcise, ghiocei insirati in toata sufrageria, lumina data pe semiintuneric si tromboscopul in actiune, atmosfera de disco veritabila. Din sufragerie se aude alternativ ba glasul suav al Selenei Gomez ba acordurile unei melodii cu Shakira. What a nice combination! Iar zuzele mele ce credeti ca fac filmeaza scene pentru a monta un videoclip cu ele pe care apoi, noi astia mari, avem apoi datoria de a-l posta pe YouTube ca sa devina cunoscute si sa-si faca fani. Oare cum or iesi scenele pe melodiile Shakirei? Doamne… si cind te gindesti ca eu la virsta lor faceam hainute la papusi?!
Aaaaa, si era sa uit copila a primit martisoate de la TOTI baietii din clasa, iar de la ‘iubitu’ Darius a primit un martisor pestisor. Concluzia copilei: ”mami deci Darius ma vede ca pe o sirena, asta inseamna ca sunt sirena lui, ce tare!”
Iubesc Liceul Waldorf nr. 1 , liceu&scoala la care invata fiica-mea. Cred ca aceasta afirmatie a aparut si va aparea in toate posturile legate de ce se intimpla la scoala copilei mele.
Dupa o saptamina de vacanta si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat eroic izolarii, Carnavalul organizat Vineri de Liceul Waldorf a picat cum nu se putea mai bine. Astfel, copila a avut ocazia de a se intoarce in forta in rindul colegilor.
Dimineata inainte de a pleca de acasa, copila m-a intrebat sovaind ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”
Ajunsi acolo am constatat ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII, iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat prezentarea mindrelor dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ , dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita si copila mea in rolul printesei primaverii.
La etaj, juniorii au prestat astfel: clasa I – poezii si cintecele reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti in printi si printese ale iernii sau primaverii; clasa a II-a -o sceneta inspirata dintr-o fabula cu soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca de istorie pe care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci si romani, la Sarmisegetuza si columna lui Traian -foarte frumos moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur vor sti sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format poporul roman?'; iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura Romana si pot sa spun ca a fost momentul culminat al intregii prezentari -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta ce avea la baza poezia Mama lui Stefan cel Mare -desi calitatea pozelor este foarte slaba datorita luminii si nepriceperii mele nu pot rezista tentatiei de a posta si 2 poze cu frumuselul Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit de la oaste la castelul mamei sale.
Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii au fost, si sunt, senzationali, iar ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea spunindu-i doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.
Dupa prezentarea artistica, copiii s-au retras in claselor lor pentru o mica gustarica si ‘socializare’. Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta gustarica a venit fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.
N-am citit nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! ) deci nu principiile acestuia m-au indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer, lucrez in administratia unei institutii de invatamint primar ce urmeaza british curiculum , asa ca stiam dinainte cite ceva ref. la metodele de invatamint alternativ), si afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala Waldorf a intrecut cu mult cele mai optimiste asteptari.
Dupa creierul meu, atita cit il am :), copiii trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut, sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.
In 1954, Dorothy Law Nolte, specialista in consilierea familiei , scria in revista californiana Torrace Herald , poemul Children Learn What They Live (Copii invata ceea ce traiesc)
Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.
Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.
Ulterior poemul a fost dezvoltat si transpus intr-o carte cu acelasi nume, carte ce poate fi gasita si in limba romana si care este distribuita prin editura Humanitas.
In lumea nebuna si tumultoasa in care traim, copiii sunt adevaratele noastre comori. Haideti sa-i ascultam si sa incercam sa-i intelegem cu adevarat. Daca va cade cartea in mina CITITI-O. MERITA!
O zi frumoasa, alaturi de comorile voastre, va doresc.
Nebunie mare monser…
Zilele astea oriunde intorci capul nu vezi si nu auzi decit Valentine’s day. Pina si copiii sunt patrunsi de mirajul iubirii.
Desi nu-i o sarbatoare autohtona, sincer nu sunt nici pro nici contra acesteia. Pina la urma, atita timp cit vorbim despre o zi cu semnificatii frumoase, de ce nu? Pacat ca nu-i declarata zi libera. Cred ca asa as iubi sarbatoarea asta si mai mult. Si ce bine ar fi sa importam si asa numita ‘Bank Holiday’ de la englezi…in felul acesta din cind in cind am sta si noi, Lunea acasa.
Dar sa ne intorcem la iubire, caci despre asta este vorba. Love is in the air….
Va mai amintiti cind v-ati indragostit prima data? Amintirile mele merg pina la perioada gradinitei unde eram ‘in love’ cu doi dintre craii grupei: Doru si Stelu. Unul imi aducea ciocolata, iar celalat ma sa lasa sa maninc si desertul lui cind acesta era constituit din renumita prajitura ‘cartof’. Nu stiu de ce dar aceasta ramine prajitura copilariei mele. Anii au trecut noi am crescut , ‘of course’ , asa ca acum mi-s femeie maritata si cu una bucata copila pe inventar.
Care copila, e si ea la primele iubiri. Credeam ca eu sunt nabadaioasa de plac 2 baieti odata, insa copii de azi ne-au intrecut de departe. Copila mea este la … hai sa vedem al citelea ‘sot’… Pai intii a fost Raducu, un baiat cuminte si frumos foc cu cei mai minunati ochi albastri , pentru care deja am batut palma cu viitorii ‘cuscri’. Apoi Ion -baiatul de la Olt, care a dat-o gata pe fiica-mea cu ce credeti oare (?) -cu o miniatura de motoscuter (din acela pentru copii). Ori de cite ori mergem la parintii sotului nici n-apucam sa tragem bine masina in curte ca Ion se si infiinteaza la datorie. De! iubire mare ce sa mai zicem. Dupa Ion, a urmat Eric -o poveste de’amour pentru care avem si proba video, si anume declaratia patimasa a acestuia catre copila mea imortalizata video la o petrecere. Suna cam asa : ”…esti ca o printesa, esti minunata, esti frumoasa ca galbenul rochiei …’‘ -copila mea era imbracata in rochia lui Bell care-i de un galben auriu.
De ce-mi vin toate asta in cap? Pentru ca copila trece iar printr-o faza de indragosteala in care este topita dupa unul din colegii de clasa (I)-de fapt dupa mai multi dar de unul mai mult ”ca e cuminte si invata bine ca si ea”. Si este atit de indragostita incit ma ‘asasineaza’ cu marturisile ei. Intr-una din zile in care fata imi explica cu patos cit de mult il iubeste ea pe Darius, iar povetele mele cum ca ar trebui sa fie mai temperata in declaratii, ca baietii sunt aceia care trebuie sa spuna fetitelor ca le plac , ramineau fara nici un ecou, i-am zis ca-i fac bagajul si ca o sun pe mama lui Darius sa vina sa o ia sa locuiasca impreuna. I-am spus ca daca-l iubeste atit de mult atunci trebuie sa se mute cu el si sa aiba grija de el. De! mama nebuna… insa era a miia ora cind auzeama de acest Darius asa ca am cedat calcind cum nu se putea mai frumos in strachini si facindu-mi copila sa plinga.
Intre timp m-am mai potolit si eu, am inteles ca psihologic vorbind indragosteala asta intre pici este o faza absolut normala si ca copila nu exagereaza cu nimic. Ce pacat insa ca desi au ales sa fie parteneri de Valentine’s Day (ce-o mai fi insemnind si asta…) din cauza varicelei, copila este consemnata la domiciliu asa ca nu-si poate onora promisiunea.
Ce mi-ar placea sa existe o camera web montata in clasa astfel incit sa-i vad pe picii astia in actiune. Si nu ziceti ca sunt indiscreta! Sa arunce cu piatra al care nu vrea ca macar odata sa fie ‘ invizibil’ si sa-si vada odorul in actiune.
Si cind te gindesti ca suntem abia in clasa I.. Good have merci!
Iata ca am ajuns si aici. Prima vacanta a copilei mele.
Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem linie si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.
a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului
educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate
Deci:
*Dezvoltare intelectuala: in cele 7 saptamini copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.
*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate: este absolut minunat sa vezi cum sunt educate niste zgitii de copii sa salute de bun venit si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot sepcile sau caciulile de pe cap.
In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel am avut si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila, paleta coloristica a toamnei , am adunat castane si frunze.
Toate au culminat cu o frumoasa Serbare a Recoltei la care copiii si-au prezentat cu mindrie cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic cu pregatirea unei imense salate de fructe. La serbare toti copii au fost costumati cu pelerine pe care impreuna cu parintii au aplicat frunze de toamna asa ca entuziasmul lor a fost cu atit mai mare.
Spuneam in primul post despre scoala, ca noi am optat pentru Waldorf si ca sper din tot sufletul sa fi luat decizia cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii: copila merge cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi o multime de lucruri noi, studiaza 2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si cel mai important, din punctul meu de vedere, face toate astea cu placere.
Revenind la vacanta, din pacate mama (adica eu) nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut de la poneiul Rocky la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului), mersul la bazin, in parc precum si intilnirile cu prietenii.
Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe momente vesele.
Va mai aduceti aminte ce nadajduiati (copil fiind) sa profesati la maturitate?
Eu am optat intii pentru ‘meseria’/’profesia’ de pictorita, dupa care mi-am dorit sa devin arheolog ca in final sa ajung fac cu totul altfel de lucruri (administratie, bugete, previziuni, probleme de personal, gestionarea relatiilor cu furnizorii, corespondenta, contracte si cite si mai cite) toate sub egida ‘administration&finance manager’. Baieti destepti angajatorii astia, ne dau titulaturi pompoase , ca cica dau bine, dupa care ne pun in circa o multime de lucruri de rezolvat. Dar nu asta era ideea.
Copila mea m-a mostenit in dorinta de a deveni pictorita, numai ca ea, mult mai isteata ca mine de altfel, a si facut deja ceva bani din asta (a vindut desene cui s-a putut: noua -parintilor, bunicilor, nasilor ei…).
Ca si pe mine, nici pe ea n-a tinut-o mult si a inteles copilul ca cel mai bine este sa FII SEF, asa ca vrea , ca atunci cind va fi mare, sa se faca SEFA.
Cum acum este fascinanta de ceea ce se intimpla la scoala (este clasa I) si de doamna invatatoare, zilele trecute mi-a zis ca trebuie sa-i cumpar o scoala mare cu de toate: clase primare, liceu si chiar si universitate, ca atunci cind va creste sa fie invatatoare la clasa I (v-am zis ca s-a amorezat de dna. invataroare) dar atentie (!) si SEFA scolii. Si ca daca vreau, ma primeste si pe mine invatatoare la clasa a II-a.
Dar cea mai tare chestie pe care am auzit-o a fost de la prietena ei.
Cica fiica-mea si cu prietena in cauza au o formatie (influenta Hannei Montana, de… ce sa-i faci ?-cred ca toti copii au acum acest vis) cu care atunci cind vor creste, vor merge in concerte (polivalenta copila mea!!!!).
Ieri, pe cind se sicanau una pe cealalta (se iubesc cu nabadai -acu se cirie cum zic eu, acu se pupa) pe tema acestei formatii, foarte senina, prietena i-a zis fiica-mii “nu ma poti da tu afara din formatie! EU SUNT PROPRIA MEA SEFA SI DACA VREAU… MA CONCEDIEZ SINGURA!’
Ei…. ce ziceti?! ‘Tare’ asta nu-i asa?!
Cum e sa fii parintele unui copil cu diabet?
In primul rind e absolut minunat sa fii parinte. Nici o senzatie de pe lume nu poate inlocui sentimentul dat de zimbetul copilului tau cind doarme, de sunetul risului lui, si multe multe altele… Eu sunt absolut fascinata de risul copilei mele care atunci cind ride o face cu o pofta nebuna, i s-e lumineaza toata fata, emana veselie prin toti porii. Si, multumesc lui Dumnezeu e un copil vesel care ride foarte des.
Si cred ca orice parinte care presteaza aceasta ”meserie” cu norma intreaga si se straduieste sa o faca si bine afirma macar odata in viata ca a obosit, ca simte ca nu mai poate.
E mai greu pentru noi, cei care avem copilasii diabetici? Fara a ma victimiza si a ma vaita, eu cred ca da. Si asta din simplu motiv ca MEREU, ca la fiecare 3 ore este cite ceva de facut: testare glicemie, insulina, masa, apoi gustare, apoi iar masa principala si insulina, apoi iar gustare si tot asa… ca sa nu mai spun de stresul si frustrarea provocate de valorile glicemice. E copilul abatut? Nu poti afirma ”las ca-i trece” ci te intrebi ”o fi din cauza vreunei hipoglicemii?” Are copilul usoare (insegnifiante) secretii nazale (alias mucisori) nu-i poti da Nurofen si apoi sa spui ”las ca-i trece” (cum ai face-o probabil daca n-ar avea diabet) ci incepe batalia in incercarea de a tine glicemia sub control. Esti la petrecere si copilul tau e in toiul jocului (?) tu trebuie sa-l chemi ca are de luat gustarea sau de facut insulina (in momentele astea mie imi vine sa urlu. Desi am inteles si imi asum aceasta situatie data de diabet, in mod paradoxal tocmai in aceste momente vesele cind vad copila toata un zimbet si o veselie ma intreb ”de ce ea, de ce nu eu?” si ma apuca plinsul). Si situatiile de acest gen pot continua…
Dar toate aceste stari negative si oboseala impusa de programul draconic (din cauza necesitatii testarii glicemiei la miezul noptii sunt nevoita sa dorm doar 6 ore pe noapte) sunt anihilate asa cum am mai zis de veselia si jovialitatea copilei (e un copil tare bun) si de scurtele momente de relaxare.
Un astfel de moment este pentru mine inghetata de la miezul noptii (dupa culcarea copilei, in asteptarea orei 12.30-01.00 cind trebuie testata glicemia). Este momentul ”maxim” al zilei cind pentru citeva minute ma asez in fotoliu cu o inghetata in mina si deschid TV-ul pe Travel&Living/Discovery.
Alte doua momente recente de relaxare&reincarcare a bateriilor au fost vizionarea filmelor It’s complicated cu Meryl Streep si Alec Baldwin -o comedie absolut minunata si inteligenta despre dragoste, divort, relatii, in care fosta sotie devine actuala amanta (va recomand ca o vedeti ca merita- si mai ales sa o vedeti impreuna cu partenerul de viata) si Letters to Juliet -alta comedie romantica (imi plac foarte mult genul acesta de filme, am creierul mult prea obosit pentru filmele ”cu greutate”) care dincolo de actiunea delicioasa a filmului ce ne trimite cu gindul la eterna intrebare ‘exista sau nu destin”, mi-a incintat ochii cu peisajele si casele superbe din Verona si imprejurimi.
Nu pot incheia acest post fara a-mi exprima recunostinta si bucuria de a fi ”posesoarea” unei minunate ”bucati copil” fara de care viata mea nu ar mai avea nici un sens. Asa ca la naiba cu diabetul ca nu ne-a facut el pe noi…
Atit am avut la dispozitie in dimineata asta ca sa:
-ma dezmeticesc
-sa trezesc copila
-sa luam glicemia si sa ne facem Actrapidul
-sa-i fac pachetelul de scoala copilei
-sa ne dusam, fardam (numai eu of couse…) , mincam, imbracam
Si asta din cauza ca in dimineata aceasta s-a trezit copila un picut mai devreme ca de obicei asa ca am zis ca avem timp sa mai motaim 10 min. Binenteles ca am adormit si m-am trezit la 7.15 in conditiile in care la 7.40 trebuie sa iesim pe usa sa mergem la scoala.
Nici eu nu stiu cum am reusit sa ne incadram in timp si inca mai astept sa realizez ca am uitat ceva.
Ceea ce ma doare insa cel mai tare este ca jumatatea de ora dormita in plus ne-a costat o valoare a glicemie de 270 (asta in conditiile in care azi-noapte la 24.30 era buna-149). Binenteles ca am facut cu 1u in plus de actrapid si nu am mai luat HR si sper din tot sufletul la ca prinz sa vina cu ea buna.
Asta-i din nefericire una din ”bucuriile” diabetului: nu-ti poti permite ”luxul” de a te abate, voit sau nevoit, de la programul draconic de cazarma.
Cine mai zice ca a merge cu metroul este solutia optima pentru a ajunge la timp la destinatie inseamna ca azi fie a stat acasa fie nu a circulat la aceeasi ora ca si mine…
Dupa 15 minute de asteptat in statia Iancului, a aparut in sfirsit si ”trenul galben fara cai”, in care a urcat cine a putut (eu am fost una din fericiti). Binenteles ca datorita multimii de oameni in fiecare statie am pierdut cel putin 2 minute asa ca iata-ma ajunsa la birou cu 15 minute intirziere. Mai oameni buni, asa cum stiu sa mareasca pretul abonamentului, n-ar trebui ca minunatii oameni de la Metrorex (sau cum s-o mai numi acum institutia) sa aiba mai mult respect fata de cei care le baga banii in buzunar si sa suplimenteze cursele??? Ca vorba lui tata Base ”toamna nu-i ca vara” (concediile de termina, incepe scoala, iar de astazi si cursurile la universitati…)
Dar asta e, vorba altui contemporan ”traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”.
In rest, toate bune si frumoase, Simbata am avut 2 petreceri: una de copii-am sarbatorit cei 11 ani ai domnisoarelor Iulia si Sonia (verisoarele Aidei) iar cealalta de ”oameni mari” sarbatorita cu mare fast la Inter.
La cea de copii totul a fost minunat, glicemiile au fost tinute in friu multumita micilor trucuri invatate pina acum:
*suc la discretie ori de cite ori a dorit sufletelul Aidei (exista o porcarie de suc, cred ca Natura se numeste, care are doar 1 sau 2 hidrati – va puteti da seama ce apa cu te miri ce aditivi a baut copilul. Tinind cont de faptul ca Aida bea numai suc proaspat de mandarine iar din asta alimentar, ca sa zic asa , numai de citeva ori pe an la ocazii -cind vrem sa incadreze in peisaj si sa nu se simta altfel fata ce ceilalti copii , cred ca merge)
*cind ceilalti copii serveau sandwich-uri Aida presta o portie de sunca cu masline (daca-i dai si ceapa verde cu sare esti deja prietenul ei cel mai bun)
*cit despre tort aici avem noroc: Aidei nu-i plac prajiturile, maninca cu placere crema de ciocolata dar blatul nu-i tocmai unul din preferatele ei
*hipo data in general de starea de bine, de petrecere, a fost combatuta de frunzulitele de ciocolata dupa tort (ori de cite ori este mai entuziasta, mai vesela, valorea glicemiei scade)
Si iata ce ascultau odraslele noastre la petrecere:
”………….
As vrea sa ne-ntalnim la mall
As vrea sa ne vedem la mall
As vrea sa ies la cinema
As vrea sa ies cu cineva
Poate cu prietena mea
Poate cu prietena ta
Daca nu esti de la oras, esti de la tara
Iei primul tren care te lasa in gara
Apoi iei un taxi pana la mall
Bei doua sucuri si ai portofelul gol
…………………………………………..”
Cool, nu??? Voi cind ati fost ultima data la Mall???