Posts Tagged ‘centrul Buzias’
”Pentru mine, ca mama a unui copil bolnav de diabet zaharat insulinodependent este o boala, si inca una grava , ce da complicatii grele.
Pentru Alex, baietelul meu in varsta de 4 ani si jumatate este un mod de viata, deocamdata , mai tarziu va constientiza si el care-i mersul cu diabetul.
« Mami, de ce Nico mananca vata de bat, nu stie ca nu-i buna ? Dar de ce bea suc cu zahar, nu stie ca ii creste glice ? Cristi de ce se plimba cu bicileta mai mult decat mine ? Nu face hipo ? » – intrebari carora a trebuit sa le gasesc raspunsuri cat mai convingatoare si reale totodata.
Spun reale , pentru ca este cumplit de greu sa explici unui copil ca are diabet, ca TREBUIE sa faca insulina si mai ales DE CE….ca trebuie sa manance cantarit, ca inainte de masa TREBUIE sa se intepe in degetel pentru glicemie…..
Am folosit expresia « cumplit » in randurile de mai sus si as avrea in continuare sa va explic un pic de ce….
Alex s-a imbonavit de diabet cand avea nici un an de zile, mai exact la varsta de 11 luni.
Cum ii puteam spune la acea varsta ai diabet ??!! sau sa ii vorbesc despre carbohidrati , glicemie, hipo sau hiper…
Doar eu stiam , cat de cat si incercam din rasputeri in putinul timp pe care il aveam atunci cand dormea sa invat , sa pricep acesti termeni noi pentru mine . Trebuia sa invat sa dau piept cu diabetul intai eu, sa il tin in frau, pentru ca puiul meu sa sufere cat mai putin sau aproape deloc….. si apoi el….pentru ca era inca mic ….
In timp pentru Alex, care acum are 4 ani si jumatate, toate acestea ( glicemie, doar un cubusor de cioco dietetica sau injectiile zilnice cu insulina) au devenit lucruri realtiv normale si firesti pentru el , stie ca are diabet si trebuie sa faca insulina , sa manance cantarit si nu orice. Anormal i se pare ce fac alti copii de varsta lui care mananca haotic, dulciuri multe, fara masura.
In toti acesti ani de convietuire cu diabetul, ani in care viata noastra de familie a suferit schimbari radicale, mi-am dat seama ca un rol extrem de important in are familia, suportul parintilor prin increderea ce i-o ofera copilului in el, spunandu-i cat de special este. Ca este un copiul normal ca si ceilalti , ca poate servi si el ducliuri , insa in anumite momente ale zilei si catarite , etc. Acum dupa aproape 4 ani de diabet , imi dau seama cat de special este Alex. Daca primeste cadou o punga de dulciuri , el nu mananca fara sa intrebe ….’mami, am voie acum’ ?
Nu as vrea sa inchei povestea mea, inainte de a spune cateva lucruri si despre Centrul Medical Clinic de Evaluare si Recuperare pentru copii si tineri « Cristian Serban » din Buzias, un loc de vis , de care ma leaga o multime de amintiri placute ,as putea spune.
Un loc special, mirific, in care parintii merg la scoala si copiii la joaca .
Da, credeti-ma pe cuvant !
Prima data am ajuns aici in mai 2006 , Alex era micut , un an si cateva luni. Eram dezorientata , speriata , inspaimantata de acest diabet . La Buzias, am gasit sprijin ( medici , asistente , psiholog, oamenii de serviciu, de la bucatarie , d-na dietetician, pana si portarul) imi acordau atentie, imi raspundeau la tot ce intrebam , ma « oblojeau « pe mine. Un nimeni pentru ei , insa, din pacate, mamica unui copil cu diabet. Ei m-au invatat cum sa imi ingrijesc copilul, cum sa il educ , cum sa il fac sa inteleaga anumite lucruri si cum sa ii raspund la intrebari de genul ….de ce eu sunt altfel mami ?! M-au invatat cum sa ma imprietenesc cu diabetul….cum sa ii dau insulina cand are nevoie mai multa, sau cum sa il hranesc, dar mai ales sa nu il las sa isi faca de cap, ca altfel pune stapanire pe noi cu tot cu complicatii.
Centrul din Buzias, nu este numai o Scoala a Parintilor , ci si un loc unde se intalnesc tinerii si copiii cu diabet , se leaga prietenii de-o viata , se imparatsesc experiente , intr-un cuvant , toti sunt la fel, sunt EI , nu sunt marginalizati, nu sunt priviti ca niste ciudati care se inteapa toata ziua si mananca la cantar, doar pentru ca sunt OAMENII PRIN ALE CAROR VINE CURGE SANGE DULCE.
ANA MARIA BOGDAN
Mami de Alex, 4 ani si jumatate
Giurgiu
Mai 2009-05-19”
Acestea sunt rindurile scrise de o mamica de dulcinel (salut, Ana :)) pentru revista Fundatiei de la Buzias. Spuneam in articolul trecut ca eu cred ca societatea trebuie sa se schimbe incepind de la individ. Pe linga acei oameni pentru care deontologia profesionala sunt doar doua cuvinte fara sens, iata ca in lumea asta mare, mai exact in tarisoara asta a noastra exista si oameni care se straduiesc sa miste ceva, sa faca lucrurile sa mearga din bine in mai bine. Un astfel de om este Ana, o mamica de dulcinel ce a decis sa impartaseasca din experienta si trairile ei, oamenii aceia minunati care au pus bazele Centrului de la Buzias (sincer, pentru tara in care traim cred ca acest centru este un fel de SF a diabetologiei romanesti), oamenii care muncesc in acest Centru si nu in ultimul rind un astfel de om este si Mihaela noastra. Cind aud de astfel de lucruri imi zic ‘hai ma ca se poate, cindva o sa ajungem si noi o tara civilizata!‘
Iar acum Ana draga, daca ai intrat in hora sper sa mai joci cu noi si sa ne impartasesti cit mai multe din experienta ta. Deja ma gindesc la un articol despre senzorul pe care-l poarta Alex, despre cum a fost acesta primit si ce inseamna el in viata voastra. Ce zici batem palma? Devenim partenere de blogareala?
Iti multumesc tare mult pentru articol si sper la cit mai multe. Glicemii bune si multa sanatate lui Alex.
P.S. Fetelor nu mai aveti intrebari deloc? Hai ca mai sunt 2 saptamini pina pe 1 ale lunii urmatoare, iar doamna doctor este nerabdatoare sa ne raspunda.