Archive for October, 2015
Dupa ce vestea diagnosticului te-a naucit , dupa ce ai plins pina ai ramas fara lacrimi si te-ai intrebat de milioane, catralioane de ori DE CE? , trebuie sa intelegi ca de dragul copilului tau trebuie sa te aduni si sa mergi mai departe.
Dar copilul tau merita tot ce-i mai bun pe lumea asta si nu este sufficient sa mergi mai departe ci sa mergi FRUMOS mai departe, asa ca vine momentul cheie cind trebuie sa te decizi daca vrei sa fii intr-un meci continuu cu diabetul sau daca inchei cu acesta un parteneriat.
Insa nimeni nu-i perfect, uof nici macar eu , asa ca de ce diabetul ar face exceptie?! ”Dragutul” de el e plin de toane si este o adevarata provocare sa tii friiele noului parteneriat. Trebuie sa inveti sa-l fentezi fara a-l dezechilibra si a-l supara .
Prima provocare la care m-a supus noul meu partener a fost cum sa-l prezint Aidei. Aveam in fata mea o mogildeata de 3 ani careia trebuia sa-i spun ce se intimpla. Tot ce-au putut incropi neuronii mei la acel moment a fost o poveste despre o fetita curajoasa care pentru a creste mare, frumoasa, sanatoasa si inteligenta va trebui ca de acum incolo sa-si faca zilnic piscatura de inteligenta. Nu rideti ca nu e de ris. Atit m-am priceput atit am zis. Si uite asa insulina noastra a devenit piscatura de inteligenta.
Externati si ajunsi acasa, prima lectie pe care am invatat-o a fost sa fac tot ce-mi sta in putinta pentru a pastra echilibru glicemiilor fara a spune insa NU AI VOIE PENTRU CA AI DIABET. Si uite asa a invatat Ioana sa devina o buna saleswoman. De ce sa-i spun eu copilei gata!, opreste-te ca ai baut prea mult suc?! Nu mai bine cumpar eu niste pahare mici si ii dau nu o portie de suc ci 2 sau 3, nu mai bine cumpar eu boniboane si cind are pofta de dulce ii dau copilei o bombonica , 2-3 ?! nu mai bine cind are pofta de mincare dar nu suntem nici la gustare si nici la masa principala ii fac un platou cu bunatati cum le zice ea adica chestii fara hidrati cum ar fi sunculita de praga sau de pui, brinzica, o maslina, 2 feliute de castravete, un fir de ceapa?! Ok, o fi ceva zahar prin sunca aia ca in zilele noastre se adauga de toate la de toate dar 1-2 hidrati ingerati nu sunt o tragedie.
Apoi o alta provocare a fost pastrarea normalitatii, avem diabet dar suntem la fel de normali ca tine, sau ca tine sau ca tine, in concluzie nu avem nici un motiv sa ne ascundem asa ca am ales sa purtam diabetul la vedere. Si multumesc lui Dumnezeu batalia asta am cistigat-o , dupa 8 ani cu diabet, copila mea e foarte asumata, foarte naturala cind vine vorba de diabet , e o copila sau mai bine zis o adolescenta de acum, NORMALA. Stiti, cred ca este ca si cu fructul interzis, daca nu faci tam-tam si nu creezi situatii, cei din jurul tau vor percepe totul foarte natural. Ok, exista si exceptii si lumea poate fi proasta si rea insa asta nu are legatura cu diabetul nostru.
Un aspect foarte, dar foarte important in pastrarea normalitatii a fost si faptul ca, in gestionarea diabetului, noi nu am mers niciodata la DOCTOR in sensul acela sec de doctor=boala, ci am fost la Mihaela care ne-a invatat intotdeauna ce trebuie sa facem ca sa ne fie bine. Bine cei drept, Mihaela i-am zis cind aveam 3-4 ani , intre timp a devenit doamna doctor, insa cuvintele astea doua au atita caldura , respect si prietenie cind sunt rostite de Aida si prietenii ei dulci , exact asa cum este si relatia dintre dulcinei si doamna doctor.
Nu-i usor sa fii parinte de dulcinel , nu-i usor sa fii pur si simplu parinte, insa e atit, dar atit de minunat. Copila mea e cea mai cea, e universal meu si e perfecta.
Pentru mine ca si parinte de dulcinel, combustibil de parcurs de drum a fost citirea blogurilor unor tinere domnite dulci care-mi aratau ca se poate. Zuzubell, Ruxandra, Corina , Betica au fost o perioada lectura mea zilnica, dar intre timp se pare ca domnitele si-au abandonat blogurile. Fetelor, e vreuna pe receptie? Ne reapucam si noi de scris? Imi lipsiti.
Sunt convinsa si ca nu-i usor deloc sa fii dulcinel, insa sper ca daca Aida mea adult fiind, va scrie o scrisoare catre Aida copila dulce si curajoasa ce a fost, scrisoarea sa se incheie asa: M-am bucurat de tot, fără teamă. Pina atunci insa va las sa lecturati scrisoarea Corinei
Dragilor, e al dracului de greu insa de noi tine cit de bun este parteneriatul cu diabetul, si dincolo de vinatoarea de glicemii si glicate cit mai bune, nu trebuie sa uitam de sufletul si psihicul dulcineilor nostrii. Este foarte important cred eu ca miine sa fie niste tineri sanatosi cu un diabet controlat, dar si niste tineri asumati lipsiti de orice frustrari.