Noi si Diabetul

Iata ca mai este doar o zi  si  mergem din nou la scoala.  Privind retrospectiv,  vara aceasta  a fost  una plina cu multa, multa  distractie  si voie buna. A fost copila la Disneyland , la mare, la bunici, la munte, ce mai!… a bifat  tot ce si-a propus.  Dar…  vara asta  a fost  una mai speciala  pentru  ca, pentru prima data,  a fost intr-o  tabara, si nu o tabara  oarecare  ci una  organizata  pentru  copilasi cu singe  dulce  ca si ea.

Inainte de a incepe sa scriu acest  articol am avut  si eu  curiozitatea de a da  un search  rapid  pe net sa aflu  cite astfel de  tabere  se organizeaza  in Romania -tara europeana  a anului de gratie 2012.   Privind la rezultatele afisate  un ochi plingea si altul ridea. Nu am gasit  decit  taberele organizate  de oamenii minunati de la Buzias ,  cele organizare  la Satu mare  sau Bacau de catre Clubul Lions si  cele organizare  de catre Asociatia Copiilor si Tinerilor Diabetici-Mureş (ASCOTID).    Nici  macar  o singura tabara  organizata  de ‘oamenii de bine’  ce inalta baloane albastre cu ocazia  Zilei  Diabetului si se pregatesc sa zimbeasca  frumos la camera.  Si nici macar  una organizata  in, sau pe linga  capitala  acestei  tari europene. Pacat!  Mare  pacat! N-are  rost  sa mai  spun ce cred si simt vis-a-vis de acestia, pentru ca m-as repeta  si mai mult  ca sigur  m-as enerva pentru a nu stiu cita oara.

Dar… sa revenim la ale noastre. Asa cum  spune  o femeie  cu  suflet mare  trebuie  sa facem ceva si cumva , incet cu pasi mici dar siguri  sa ne ajutam  singuri.

Ia sa va vad, ghiciti la care  din taberele mentionate mai sus a fost copila mea? Ati  ghicit!  La nici  una, nu pentru  ca nu ne-ar interesa, ba dimpotriva  n-am cuvinte sa exprim admiratia mea pentru acei oameni, ci doar  din cauza distantei. Stiti voi..  din cauza raului de masina inca ne ferim de drumuri  foarte lungi.

Asadar si prin urmare,  tabara la care a participat copila mea a fost organizata  de catre doctorita noastra- dna doctor  Mihaela Vlaiculescu,  cu sprijinul  Roche Romania, carora  le multumim din suflet.

In cele 6 zile de tabara copiii dulcineii  au pictat  pe pinza, pietre, au modelat in lut, au mers  cu caruta, au tras cu arcul, au  participat  la  jocuri de orientare turistica, s-au balacit  in piscinele gonflabile, s-au  bucurat  si minunat  de trucurile magicianului, s-au  jucat  cu  animatorii costumati in indieni, s-au luptat  cu piniata… si da-i  si lupta.. dar cel mai important  au legat prietenii dulci.

Lait  motivul acestei  tabere  cred ca fost ”dna doctor am hiper,  pot sa merg la saltea?   Pentru necunoscatori  hiper vine de la glicemie  mare  care  poate  avea  ca si remediu efortul (ma rog  explicatie  e mai  lunga  dar asta altadata). Ideea este  ca dulcineii erau innebuniti  sa sara la saltea  si pentru  ca nu intotdeauna obtineau OK-ul  pentru asta, invocau cu ochi candizi  hiperglicemia.

Sufletul meu  de mama de dulcinel a ris  si a plins  pe toata  perioada  taberei. Copila mea a fost in al noulea  cer  alaturi de noii ei  prieteni . Faceau  toti  parte al aceluiasi  tablou  si s-au inteles  cu totii  extraordinar de bine. Am tras  cu urechea  si am auzit-o  spunindu-i Larisei ”stii, tu esti  singura mea prietena  care  stie  de  diabet”. Initial am avut  pornirea sa o dojenesc pentru  ca, nefiindu-ne rusine cu diabetul nostru  nu-l ascundem, motiv pentru care toti prietenii ei stiu de diabet. Insa copila mea mi-a explicat ca am inteles  complet gresit  si ca Larisa este singura care stie de diabet  in sensul in care  stie de glicemie, stie de piscatura, cu alte  cuvinte se confrunta cu aceleasi lucruri ca si noi, este  de-a ei…

Dar  remarca  care  m-a impresionat  cel mai tare  si pe care  copila spus-o la finalul  acestei  tabere a fost ‘mami, stii ca ma bucur  ca am problema  cu pancreasul, ca altfel  nu as fi mers in aceasta tabara!?  Pot  ca tabara  viitoare  sa-i  invit  si pe ceilalti priteni    ca este  tare frumos in tabara  si  sigur  le-ar  placea  si lor?”  Ei  ziceti-mi  voi acum sa rid sau sa pling?  Daca diabetul ar fi o entitate  fizica  cred ca l-as omori in chinuri groaznice, insa  cind se intimpla un lucru minunat ca aceasta  tabara gasesc cumva puterea sa-i dau ‘ignor’.

Cum orice  lucru  are un inceput  si un sfirsit asa si tabara noastra care s-a incheiat  cu  focul  de tabara si inaltatul de lampioane.   Ne-am propus  insa sa o repetam si la anul.

Va iubim dna doctor si abia astept sa vad  la piniata anul urmator
Si acum va las in compania citorva poze.

3 Responses to “Tabara de dulcinei -editia 1”