November 1st, 2018 | 
Author: Dragă Cori-cea-de-atunci,
Știi că nu ești singură, în spital mai sunt atâția copii internați. Ai să afli mai apoi că perioadele de după Sărbători sunt cele mai aglomerate când vine vorba de internări. Dar colegii din saloane îți fac mai ușoare zilele petrecute în spital.
Aș vrea să fi păstrat legătura cu copiii de atunci, dar atunci nu știai cât de important e să poți comunica cu cineva care știe cum este să ai diabet.
Aș vrea să nu fi vrut să îți ascunzi diabetul atâta vreme. Să nu îți fie rușine să îți iei gustarea sau să tratezi o hipoglicemie sau să te testezi în sala de clasă. Dar nici Cori-cea-de-acum nu se simte comfortabil să facă toate astea în public.
Aș vrea să nu te fi întristat atunci când colegii îți scriau în oracol ”Mi-ar plăcea de tine dacă nu ai avea diabet!” și nici să nu fi dat crezare bunicii că ”băieții s-ar putea să fugă când or să afle că ai diabet”. V. n-a fugit și acum aș vrea să nu fi plâns în hohote atunci când i-ai spus despre diabetul tău.
Aș vrea să nu te fi simțit niciodată vinovată pentru toată atenția ce ți se acorda din cauza diabetului și să nu uiți niciodată cât de important e să ai grijă de tine.
Aș vrea să nu-ți fi fost frică și rușine să recunoști că ai mâncat o prajitură, ai sărit peste o masă sau că ai uitat să îți faci insulina. Vei afla mai târziu, că pacientul perfect nu există.
Aș vrea să fi știut că se poate! Că vei putea face o mie de lucruri minunate, chiar dacă ai diabet. Că vei avea prieteni minunați care te sprijină necondiționat, chiar dacă înțeleg sau nu. Că vei deveni independentă, că poțivei studia, vedea lumea, munci și iubi. Că îți vei descoperi și depăși limitările fizice. Că te vei putea gândi să devii mamă.
Aș vrea să te fi bucurat de tot, fără teamă.
Cu drag,
Cori-cea-de-acum
Azi Scrisoarea Corinei publicata pe blogul ei personal in 2011. Atit de sensibila. Atit de actuala. Sper din tot sufletul sa simtiti aceeasi emotie pe care am trait-o eu in 2011 dar si ori de cite ori o recitesc. Recunosc ca e un articol de referinta pentru mine. Iubeam sa citesc articolele Corinei. Azi ea cred ca locuieste undeva in Germania insa tare mult m-as bucura ca daca vreodata gaseste grupul nostru sa ne dea un semn si… de ce nu (?) sa reinceapa sa scrie ca o facea atit de bine.
Si mi-ar placea sa simtim ca… NU SUNTEM SINGURI. Cautati compania altor dulcinei, imprieteniti-va, tineti legatura. Ajuta atit de mult si se pot lega prietenii atit de frumoase!
Scrisoare către mine la doisprezece ani
La vremea diagnosticului, am fost și eu copil. Copil, dar suficient de mare încât să înțeleg. Și mi-aș fi dorit să mi se spună mai mult, să întreb mai mult, să înțeleg mai mult. Mi-aș fi dorit să primesc scrisoarea aceasta:
preluare de pe blogul Corinei
http://cuburidezahar.blogspot.com/2011/06/scrisoare-catre-mine-la-doisprezece-ani.html
Posted in Uncategorized