Am o verisoara, prin alianta dar tot verisoara este, pe care pe zi ce trece o iubesc tot mai mult. Aceasta domnita pe numele ei Nina, sau dupa caz doamna toane http://www.toane.ro/, m-a tot batut la cap anul trecut sa-mi fac blog, ca cica e mare filosofie cu blogareala asta.
Nestiindu-ma cu mare har in ale minuirii condeiului (desi in scoala generala am fost olimpica la romana cu nota 10 pe Municipiu- cum oi fi reusit nici acu nu stiu) am fost total contra, dupa care m-am mai gindit putin si am zis ca m-as putea ajuta in primul rind pe mine generind un blog de nisa care in timp sa ramina ca un jurnal electronic al vietii noastre de familie in relatia cu diabetul.
Astazi, dupa ce am citit comentariul Corinei (Cori) de la http://cuburidezahar.blogspot.com/ : ”…Liliana … Copila ta poate te va mai intreba pana cand va avea diabet. Dar ii vei arata ca diabetul nu o impiedica sa se joace, sa faca sport, sa mearga singura in excursii sau sa se bucure de o prajitura din cand in cand, sa studieze, sa iubeasca, sa-si intemeieze o familie. Si o vei invata ca poate si trebuie sa aiba singura grija de ea, pentru a se bucura de viata. Si o vei lasa sa fie mai indepententa, chiar daca iti va fi greu. Nu o chinui, ii dai in fiecare zi, din nou, darul vietii. Si cand va creste, isi va da seama ca ai facut tot ce ai putut pentru ea si cat de bine ai putut. Curaj. Ne ai pe toate langa tine” simt nevoia sa spun: Multumesc dna toane! daca nu ma biriiai tu la cap sa-mi fac blog nu le-as mai fi cunoscut/descoperit pe zuza http://zuzubell.wordpress.com/, Ruxandra http://ruxxandrra.wordpress.com/ si Cori http://cuburidezahar.blogspot.com/ ( insiruirea e pur cronologica a ordinii in care le-am descoperit blogurile). Citirea acestor bloguri ma face sa fiu mai puternica, sa inteleg ca se poate, sa zimbesc. Multumesc mult fetelor! Desi pe 2 dintre voi nu le-am intilnit face-to-face (pe una DA! salutari zuza) pot spune ca va indragesc foarte mult.
Si ca sa nu va mai plictisesc eu, o sa copiez aici, la rugamintea dinsei (nu a deprins insa ‘tehnica’ postarii de comentarii pe blog) , citeva cuvinte lasate pe mail de doctorita noasta, Mihaela Vlaiculescu, dupa ce a explorat prin blogurile voastre : ”catre voi , parinti de ducinei sau tineri cu diabet : mi s-a parut un castig sa va cunosc, mi-ati imbogatit sufletul si imi dati forta si ratiunea de a profesa in continuare, in ciuda tuturor piedicilor …. pastrati in voi bucuria, speranta , veselia, ambitia, ptr ca sunteti cu adevarat speciali. Faptul ca reusiti sa faceti slalom zilnic printre hidrati, glicemii, doze de insulina si inca multe altele arata forta si puterea voastra. Voi toti sunteti fantastici !” Multumesc mult doamna doctor ca sunteti asa cum sunteti si ne ajutati atit de mult!
Si cei ce gasesc acest post prea sentimental si siropos, aflati ca chiar nu-mi pasa, dati click pe EXIT.
Cred ca macar asa din cind in cind putem da friu trairilor noastre.
Glicemii bune! Si o viata frumoasa tuturor dulcineilor mari si mici (apropo doamna doctor m-a dojenit: ” am un fix – nu imi place sa spun diabetic, ci tanar/ copil/ persoana cu diabet – asta e o chestie din strainatate – nu e un adjectiv, nu ne defineste- ca alcoolic, drogat, etc, ci e o conditie/stare cu care trebuie sa “convietuim”)