Era o iarna friguroasa… Noua, pisicutelor hoinare, nu prea ne plac iernile pentru ca nu avem unde ne incalzi in zilele si noptile reci. Cum hoinaream eu prin frig intr-o zi nu prea geroasa, dar cam neplacut de rece pentru mine, o biata pisicuta obosita si un pic cam …zdrenturoasa, am ajuns in dreptul unei casute care avea ceva special, ceva ce m-a atras in mod deosebit; aveam sa aflu mai tarziu ce anume era. M-am apropiat tiptil, m-am cocotat pe marginea fereastrei si… ce sa vezi ? Pe masa din bucatarie statea tantos un castron plin cu smantana! Cred ca pe mine ma astepta pentru ca era numai buna pentru burtica mea goala. Asa ca mi-am facut curaj si…tup, dintr-o saritura eram langa castronul ce-mi facuse cu ochiul.

Abia terminasem de lipait toata smantanica, care tare buna a mai fost, cand a aparut de nu stiu unde o fetita cu cei mai frumosi ochi caprui pe care-i vazusem vreodata. Am crezut ca este zana buna din castelul de clestar!
……………………………………………………..
Lucrul ce ma leaga insa si mai mult de buna mea prietena este faptul ca amandoua avem diabet. Da, ai inteles foarte bine, avem DIABET si suntem vesele si nazdravane si cele mai bune doua prietene. Si cate nazdravanii nu facem noi impreuna? Dar despre asta o sa-ti povestesc incet, incetisor. Dar pana atunci hai sa descoperim impreuna ce inseamna DIABETUL.

Acesta este doar un fragment din cartea Mieunica, Aida si Diabetul, carte pe care am scris-o impreuna cu doamna doctor Mihaela Vlaiculescu si care , speram noi, va ajunge cindva, cumva, in minutele dulcineilor abia diagnosticati ajuntindu-i sa inteleaga mai usor ce este diabetul.

In Decembrie 2012, cind am pus mina cu emotie pe unul din primele exemplare ale cartii nu mi-am imaginat ca voi culege roadele muncii mele atit de curind. Si de ce spun asta? Desi noi n-am ascuns niciodata ca avem diabet si ne-am purtat absolut natural in orice situatie si locatie ne prindea testarea glicemiei sau chiar insulina si masa principala, nu stiau chiar toti copiii din clasa Aidei ca ea are diabet. De curind insa, doamna invatatoare a frumoasei mele copile i-a anuntat pe toti copiii ca trebuie sa aduca la scoala o carte care va face parte din biblioteca clasei. Aiduta mea m-a intrebat daca ea poate sa duca la scoala Mieunica, Aida si Diabetul.
In ziua cu pricina, Aida s-a intors de la scoala bucuroasa ca acum toti colegii stiu de diabetul ei si ca sunt multi doritori sa imprumute cartea. Mi-a aratat o adevarata ‘waiting list’. Peste alte doua zile se auzea prin clasa Aidei: ”Andy tu stii ce este aia hipoglicemie? Dar hiperglicemie?”

Concluzia: fie si numai pentru acest episod a meritat din plin sa pun pe hirtie fiecare cuvintel al povestii despre diabet.

Cei care-si doresc un exemplar al cartii sunt rugati sa-mi dea adresa fie aici pe blog fie pe mail ioanatoma2010@gmail.com

Glicemii bune sa aveti si o zi minunata!

4 Responses to “Mieunica, Aida si Diabetul”

  • Florentina says:

    Draga Ioana, Am primit cartile de la tine, le-am si citit. Mi-a placut cu miaunica. Asteptam si alte carti. Multumesc tare mult. Glicemii cat mai bune.
    Cu drag, Florentina

  • Mioara says:

    De 2 ani sunt mamica de dulcinel,mai precis o fetita care are acum 10 ani.Am plans mult si-am fost disperata,dar am inteles destul de repede ca micuta mea va fi bine daca si eu voi fi bine.N-a fost si nu este usor,dar incerc sa nu ma las coplesita.
    Am inteles ca o comunitate cu aceleasi probleme ma va ajuta sa gasesc raspunsuri la intrebarile mele.Am gasit deja multe informatii pe pagina aceasta,dar parca nu e suficient.Imi doresc cumva raspunsuri punctuale la ceea ce ma framanta pe mine.
    Vreau sa facem si noi parte din acest grup,sa impartasim si noi experientele noaste.E posibil?

    • admin says:

      Buna Mioara, Ioana sunt si sunt mamica din spatele acestui blog. In primul rind bine ai venit. In al doilea in cazul in care ai intrebari anume imi poti scrie pe mail iar eu o sa o rog pe dna doctor care ne ingrijeste pe noi si care ma ajuta in toate demersurile sa-ti raspunda punctual. O comunitate interactiva gasesti pe contul creat pe facebook si care are acelasi nume https://www.facebook.com/groups/noisidiabetul/ Cit despre intrebarea daca este posibil sa facem parte din.. gasca noastra cum imi place mie sa zic.. crezi ca se mai pune problema?! Deja faci parte din gasca :)

      • Mioara says:

        Buna Ioana!Multumesc pentru accept.Eu sunt din Tecuci,un orasel in care nu ai cum sa accezi la prea multe informatii,nu exista grupuri de spijin.Nici medicii nu sunt prea informati.Comisia de expertiza minori de la nivelul judetului Galati nu ne-a acordat gradul grav cu drept de insotitor(de altfel nici unui copil cu varsta peste 7 ani),asa cum se intampla in Bucuresti.Am facut contestatii,dar inutil.Singura cale de atac ar fi fost tribunalul,dar as fi avut nevoie de spijin specializat si nu mi-am permis.Asta ar fi o problema in care caut spijin si indrumare.
        In toate bataliile noastre am simtit ca cineva acolo sus ne iubesti si ne indruma pasii.Asa am ajuns la Bucuresti atunci cand am descoperit diabetul.Am inceput la Marie Curie,dar nu m-am putut multumi cu ce mi se spusese acolo.Si iarasi divinul a intervenit,prin intermediul unei mamici de suferinta la Marie Curie si careia eu ii spun “ingerul meu pazitor”, care m-a indrumat spre un medic minunat de la Paulescu.Cu sprijinul lui ,la un an de la debut,am intrat in posesia unei pompe de insulina de la Casa de asigurari.Suntem extrem de multumite de cum ne merge cu pompa.Desigur,nu e simplu.Avem mereu nevoie de teste suplimentare destul de multe pentru o buna monitorizare.Pana acum am reusit sa mentinem glicata intre 6-6,4.Eu zic ca e foarte bine.Am tot citit despre senzorul Dexcom.Si ma bate gandul sa incerc sa il achizitionez si eu.E destul de costisitor din cate vad,dar nu vreau sa ma opresc doar din cauza asta.Stiu ca daca acest dispozitiv i-ar face viata mai usoara fiicei mele eu trebuie sa gasesc solutii pentru a-l avea.Vreau insa sa ma informez in amanunt despre el,despre costuri,vreau sa-l vad ca sa-l pot aprecia.Si sper ca la o noua intrunire a mamicilor sa pot veni si eu.Sa ne cunoastem,sa se cunoasca si copiii nostri.Fetitele noastre cred ca sunt de aceeasi varsta.Eu oricum vin in Bucuresti la fiecare 3 luni pentru reteta si pentru analizele Robertei,fetita mea.
        Stiu ca un sfat in plus nu strica niciodata,si ,atunci cand am sa simt nevoia am sa apelez la doamna doctor care se pare ca e foarte apreciata si iubita.Si eu pot sa inteleg de ce.
        Multumesc inca odata ca m-ati primit in gasca. :)

Leave a Reply