Archive for the ‘la scoala’ Category

wow,  au trecut  deja 5 ani de cind puiul meu  a pasit pentru prima data pragul scolii.

Despre emotiile primei zile de scoala am scris aici dar azi  am realizat  ca pina acum nu am povestit  nimic despre  cum am decis noi sa abordam relatia copil minunat-scoala-cadru didactic-diabet. Pe scurt – am ales transparenta, cum de altfel fac in intreaga  relatie  cu diabetul indifferent de loc sau  situatie.

Daca in clasa 1a a fost  simplu sa-i  explic ce si cum,  unui singur  cadru didactic, in clasa a 5a lucrurile s-au complicat in ideea ca ar fi trebuit  sa alerg pe culoarele scolii dupa fiecare profesor de materie in parte, asa ca am ales varianta eleganta de a trimite  acestora  scrisorele. Mai intii am conceput  scrisoarea pentru doamna diriginta, apoi cea pentru  doamna de sport  iar in final pe cea pentru  ceilalti profesori printata in mai multe  exemplare, cite unul pentru fiecare in parte.

Nu stiu daca va va folosi la ceva  dar  zic  ca nu-i rau daca impartasesc cu voi continutul acestor scrisori.

Draga Doamna Diriginta,

                Asa cum v-am spus si la prima sedinta cu parintii, cei drept insa foarte pe scurt, Aida Gabriela Toma, fetita mea draga, este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.

            Intrucit respect timpul dumneavoastra, nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.

Un copil diabetic este un copil absolut normal.

            Ceea ce il deosebeste de ceilalti este programul  alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai  produce  insulina.

Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.

   Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca   tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).

 Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala. 

Mentionez  ca valorile mari de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.

Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. In cazul in care vreodata se aude un bipait din ghiozdanul Aidei, va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.

Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.

Odata cu aceasta scrisoare va mai trimit cite una pentru fiecare profesor pe care Aida il va avea in acest an scolar si am marea rugaminte sa le distribuiti dumneavoastra.

Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei, nr telefon……………… & Gabriel Toma, tatal nr telefon……………… .

Va rugam sa nu ezitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.

P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.

 

Draga Doamna professor (de sport),

                Ma numesc Ioana Toma si sunt mama Aidei Gabriela Toma, eleva dumneavoastra de anul acesta la clasa a 5a. Aida este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.

            Din respect pentru timpul dumneavoastra nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.

Un copil diabetic este un copil absolut normal.

            Ceea ce il deosebeste de ceilalti este regimul alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai joaca rolul de a produce aceasta insulina.

Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.

  Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca   tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).

    Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala, insa trebuie mentionat ca valorile mari sau mici de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.

    Daca vreodata va va spune ca este prea obosita pentru exercitiile de sport am marea rugaminte sa o intelegeti si sa-i permiteti ca la acea ora doar sa asiste.

   Aida este un copil normal care poate participa la orice fel de activitate, noi chiar o incurajam sa faca cit mai multa miscare,   insa uneori glicemia ii poate pune bete in roate dindu-i o stare de oboseala nu tocmai potrivita activitatilor sportive.

 Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. Aida va avea la ea in fiecare ora de sport acest dispozitiv, iar daca   vreodata se va auzi un bipait din buzunarul Aidei va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.

 Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.

Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei tel……….. & Gabriel Toma, tatal   tel………………. Va rugam sa nu ezitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.

P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.

 

Draga Doamna profesor,

                Ma numesc Ioana Toma si sunt mama Aidei Gabriela Toma, eleva dumneavoastra de anul acesta la clasa a 5a. Aida este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.

            Din respect pentru timpul dumneavoastra nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.

Un copil diabetic este un copil absolut normal.

            Ceea ce il deosebeste de ceilalti este regimul alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai joaca rolul de a produce aceasta insulina.

Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.

Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca   tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).

  Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala, insa trebuie mentionat ca valorile mari de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.

Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. In cazul in care vreodata se aude un bipait din ghiozdanul Aidei, va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.

Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.

Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei tel……… & Gabriel Toma, tatal ……. va rugam sa nu exitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.

P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.

Cam asta  a fost anul trecut pe vremea aceasta  si totul a decurs cum nu s-ar fi putut  mai  bine.

Aida  acum  5 ani -off cit o iubesc pe copila asta

PRIMA  ZI  DE SCOALAsi glicemiile primei  zile de scoala de anul acesta

prima zi de scoalaGlicemii bune dragi  dulcinei, un an  scolar  fara prea multe teme dar  cu multe , multe  rezultate  bune. Bucurati-va de scoala, bucurati-va de anii acestia minunati ai copilariei, nu  lasati diabetul  sa va faca nici cea mai mica neplacere.

 

Era o iarna friguroasa… Noua, pisicutelor hoinare, nu prea ne plac iernile pentru ca nu avem unde ne incalzi in zilele si noptile reci. Cum hoinaream eu prin frig intr-o zi nu prea geroasa, dar cam neplacut de rece pentru mine, o biata pisicuta obosita si un pic cam …zdrenturoasa, am ajuns in dreptul unei casute care avea ceva special, ceva ce m-a atras in mod deosebit; aveam sa aflu mai tarziu ce anume era. M-am apropiat tiptil, m-am cocotat pe marginea fereastrei si… ce sa vezi ? Pe masa din bucatarie statea tantos un castron plin cu smantana! Cred ca pe mine ma astepta pentru ca era numai buna pentru burtica mea goala. Asa ca mi-am facut curaj si…tup, dintr-o saritura eram langa castronul ce-mi facuse cu ochiul.

Abia terminasem de lipait toata smantanica, care tare buna a mai fost, cand a aparut de nu stiu unde o fetita cu cei mai frumosi ochi caprui pe care-i vazusem vreodata. Am crezut ca este zana buna din castelul de clestar!
……………………………………………………..
Lucrul ce ma leaga insa si mai mult de buna mea prietena este faptul ca amandoua avem diabet. Da, ai inteles foarte bine, avem DIABET si suntem vesele si nazdravane si cele mai bune doua prietene. Si cate nazdravanii nu facem noi impreuna? Dar despre asta o sa-ti povestesc incet, incetisor. Dar pana atunci hai sa descoperim impreuna ce inseamna DIABETUL.

Acesta este doar un fragment din cartea Mieunica, Aida si Diabetul, carte pe care am scris-o impreuna cu doamna doctor Mihaela Vlaiculescu si care , speram noi, va ajunge cindva, cumva, in minutele dulcineilor abia diagnosticati ajuntindu-i sa inteleaga mai usor ce este diabetul.

In Decembrie 2012, cind am pus mina cu emotie pe unul din primele exemplare ale cartii nu mi-am imaginat ca voi culege roadele muncii mele atit de curind. Si de ce spun asta? Desi noi n-am ascuns niciodata ca avem diabet si ne-am purtat absolut natural in orice situatie si locatie ne prindea testarea glicemiei sau chiar insulina si masa principala, nu stiau chiar toti copiii din clasa Aidei ca ea are diabet. De curind insa, doamna invatatoare a frumoasei mele copile i-a anuntat pe toti copiii ca trebuie sa aduca la scoala o carte care va face parte din biblioteca clasei. Aiduta mea m-a intrebat daca ea poate sa duca la scoala Mieunica, Aida si Diabetul.
In ziua cu pricina, Aida s-a intors de la scoala bucuroasa ca acum toti colegii stiu de diabetul ei si ca sunt multi doritori sa imprumute cartea. Mi-a aratat o adevarata ‘waiting list’. Peste alte doua zile se auzea prin clasa Aidei: ”Andy tu stii ce este aia hipoglicemie? Dar hiperglicemie?”

Concluzia: fie si numai pentru acest episod a meritat din plin sa pun pe hirtie fiecare cuvintel al povestii despre diabet.

Cei care-si doresc un exemplar al cartii sunt rugati sa-mi dea adresa fie aici pe blog fie pe mail ioanatoma2010@gmail.com

Glicemii bune sa aveti si o zi minunata!

Si  fuse  si  bazarul  de Craciun organizat de Liceul Waldorf  Nr  1 din Bucuresti….

Noi bricolind  cu drag  si  spor  pentru  bazar…

 

 

 

 

 

 

iar produsele  finite de anul acesta  au fost….

  

 

 

 

 

 

 

 Si recolta  a fost….  fabuloasa  suma de 85 de lei…

Dincolo  de aceste  poze  si de banii strinsi  de copila a fost  multa  distractie, voie  buna  si  bucuria  copilei  de a bricola in familie.  Deja  ne gindim  cu ce noutati  sa venim la anul  :)

Iar  glicemia  pe final  de  bazar a fost 143.

Iubesc  Liceul Waldorf  nr. 1 ,  liceu&scoala la care invata fiica-mea.  Cred ca aceasta  afirmatie a aparut  si va aparea in toate  posturile legate  de ce se intimpla la scoala copilei mele.

Dupa o saptamina de vacanta  si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat  eroic  izolarii, Carnavalul  organizat Vineri de Liceul Waldorf  a picat  cum nu se putea  mai bine. Astfel, copila a avut  ocazia de a se  intoarce in forta  in rindul colegilor.

Dimineata inainte  de a pleca de acasa, copila m-a intrebat  sovaind  ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt  asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi  vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”

Ajunsi acolo am constatat  ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII,  iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat  prezentarea  mindrelor  dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ ,  dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita  si copila mea in rolul printesei primaverii.

La  etaj, juniorii au  prestat astfel:  clasa I – poezii  si cintecele  reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti  in printi si printese  ale  iernii sau primaverii; clasa a II-a  -o sceneta inspirata dintr-o  fabula  cu  soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca  de istorie  pe  care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta  ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci  si romani, la Sarmisegetuza si columna  lui Traian -foarte frumos  moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur  vor  sti  sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format  poporul roman?';  iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura  Romana si pot sa spun ca  a fost  momentul  culminat al intregii prezentari  -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta  ce avea  la baza poezia Mama  lui Stefan cel Mare -desi calitatea  pozelor  este foarte slaba  datorita  luminii si nepriceperii mele  nu pot rezista tentatiei de a posta  si 2 poze cu  frumuselul  Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit  de la oaste la castelul mamei sale.

Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii  au  fost, si sunt, senzationali, iar  ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit  cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea  spunindu-i  doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.

Dupa prezentarea artistica, copiii s-au  retras  in claselor  lor  pentru o mica gustarica si ‘socializare’.  Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius :)  Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta  gustarica a venit  fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.

N-am citit  nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! :) )  deci nu principiile acestuia  m-au  indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer,  lucrez  in administratia  unei  institutii de invatamint  primar ce urmeaza  british curiculum , asa ca stiam dinainte cite  ceva ref. la metodele de invatamint alternativ),  si  afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala  Waldorf  a intrecut cu mult  cele mai optimiste asteptari.

Dupa  creierul meu, atita cit il am :), copiii  trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut,  sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.

Am  spus  si o repet:   imi place la nebunie scoala Aidei!

Imi place ca procesul de invatamint se bazeaza pe “vezi, observa,  intelege, invata”,   si-mi place si ideea ca  din cind in cind  se organizeaza diverse actiuni, serbari, evenimente,  copiii fiind implicati  in anumite  proiecte si  conectati la natura.

De cite ori  n-am  trecut pe strada grabiti  fara a mai observa culorile toamnei?!  Recent insa, cu ocazia  Sarbatorii Recoltei, Aida a trebuit  sa adune  frunze de diverse culori si astfel mi-am reamintit ca toamna e de culoare galbena, maro, ruginie, verde, rosie,  grena.  

 Joia trecuta, a fost organizat un alt eveniment,  numit ”Sarbatoarea Lampioanelor”.  Copiilor  li s-a explicat ca peste iarna natura   nu moare  ci este lasata in grija  unor pitici al caror scop este sa o pastreze, sa o ingrijeasca iar apoi   sa o redea oamenilor primavara.

Astfel,  copiii merg  cu parintii si doamnele invatatoare in Parcul Florilor , cu niste lampioane facute de minuta lor,  si cauta acesti pitici, dupa care  sunt rasplatiti  pentru efortul depus  cu biscuiti si fursecuri.   

 Imaginati-va piticii  Albei ca Zapada  venind seara de la mina cu felinarele aprinse.  Apoi ginditi-va  la vanatoarea de oua de Paste a  prietenilor  nostri americanii.  Apoi imaginati-va acesti pitici ai   Albei ca Zapada multiplicati de ordinul zecilor, cautind cu ajutorul  felinarelor aprinse, ouale de Paste.  Cam asa arata scena de Joi seara in Parcul Florilor din Pantelimon:  o multime  de prichindei  cautind de zor cu lampioanele aprinse, piticii  ce au grija de natura.  

Si nu mai spun ca ieri dimineata am mers in parc  sa vedem  daca a mai  ramas  vreun pitic  negasit  si…  uraaaa am mai adaugat  colectiei  inca 12 bucati, astfel  incit  acum copila se poate  lauda  cu impresionantul numar de 18 pitici. Dupa aceasta ‘vinatoare’  de pitici  imi faceau ochii in cap ca la melc  intrucit  minunatii protectori  al naturii sunt foarte mici  si au exact  culorile toamnei asa ca sunt  greu de gasit  prin covorul de frunze.   

Abia  asteptam sarbatoarea de anul viitor  la care ne vom prezenta  cu un Lampion  mult mai profi  si cred ca voi si trisa luindu-mi o lanterna cu mine.

In afara de distractie aceasta Sarbatoare a Lampioanelor  este si una a generozitatii, copiii fiind  invatati sa imparta piticii intre ei (Aida de pilda a gasit 6, altii doar 1  si au fost si copii care n-au  gasit niciunul).

In ce priveste glicemia, evenimentul a avut loc la ora 5  si a tinut  o ora si ceva astfel ca din punct de vedere program nu ne-a incurcat deloc. Ce ne-a dat unpicut peste cap au fost cei 2-3 biscuti  din cosurile  pregatite special pentru copii de catre doamnele invatatoare si mincati de Aida  intre mese.  La ora 19.20  aveam, din cauza biscuitilor, o glicemie de 198  asa ca am facut  Mixtard mai mult cu 1 unitate  si nu am mai mincat  hidratii rapizi, la ora 22 am luat gustarea normal  iar la ora 01.00 ajunsesem la 98 si a trebuit  sa bem  putin lapte  sa nu facem hipo pina dimineata.

In afara  de serbari si distratie, copiii  mai si invata  la aceasta  scoala,  si invata chiar serios. Ma pot mindri ca, in cele 2 luni de scoala cit au trecut, Aida a invatat  destul de multe cuvinte si expresii in limba germana, au invatat  o parte din literele alfabetului,  multe, multe poezii si cintece, cuvinte si expresii in engleza, iar acum au inceput si socotitul. Si cel mai important este ca ii place sa mearga la scoala,  nu e stresata deloc de teme  pe care le face cu atentie si mare drag  pentru  doamna invatatoare,  traieste  din plin   aceasta perioada  a copilariei,  iar scoala  ne ajuta si ea  sa-i  cream copilei un bagaj  de frumoase amintiri.

Sper ca  nimic sa nu se schimbe si sa avem parte de acelasi sentiment de multumire fata de scoala aleasa mult timp de  acum incolo.

By the way, diseara merg la sedinta cu parintii  unde o sa ni se prezinte  ce au facut  copilasii pina acum si cum se descurca,  si ce urmeaza a se intimpla pina la vacanta de Craciun.

Iata  ca am ajuns  si aici.  Prima vacanta a copilei mele. 

Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem  linie  si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.

a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului

educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate

Deci:

*Dezvoltare intelectuala:  in cele  7  saptamini  copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime  de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.

*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate:  este absolut minunat sa vezi  cum sunt educate niste zgitii de copii  sa salute  de bun venit  si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care  interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind  de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot  sepcile sau caciulile de pe cap.

In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel  am avut  si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila,  paleta coloristica a toamnei ,  am adunat  castane  si frunze.

Toate  au culminat  cu o frumoasa  Serbare a Recoltei  la care copiii si-au prezentat cu mindrie  cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic  cu pregatirea  unei imense salate de fructe.  La serbare  toti copii au fost costumati  cu pelerine pe care impreuna  cu parintii au aplicat  frunze de toamna asa ca entuziasmul lor  a fost cu atit mai mare.

Spuneam  in primul post  despre scoala, ca noi am optat  pentru Waldorf  si ca sper din tot  sufletul sa fi luat  decizia  cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei  decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita  de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii:  copila merge  cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut  noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi  o multime de lucruri  noi,   studiaza  2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si  cel mai important,  din punctul meu de vedere,  face toate astea cu placere. 

Revenind la vacanta, din pacate  mama (adica eu)  nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut  de la poneiul Rocky  la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului),  mersul la bazin, in parc  precum si intilnirile cu prietenii.

Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control  si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe  momente  vesele.

Atit am avut la dispozitie in dimineata asta ca sa:

-ma dezmeticesc

-sa trezesc copila

-sa luam glicemia  si sa ne facem Actrapidul

-sa-i fac pachetelul de scoala copilei

-sa ne dusam,  fardam (numai eu of couse…) , mincam,  imbracam 

Si asta din cauza ca in dimineata aceasta s-a trezit  copila un picut mai devreme ca de obicei asa ca am zis  ca avem timp sa mai motaim  10 min. Binenteles  ca am adormit  si m-am trezit la 7.15  in conditiile in care la 7.40 trebuie sa iesim pe usa sa mergem la scoala.

Nici  eu nu stiu cum am reusit sa ne incadram in timp  si  inca mai astept  sa realizez ca am uitat ceva.

 Ceea ce  ma doare insa cel mai tare este ca jumatatea  de ora  dormita in plus  ne-a costat o valoare a glicemie de 270 (asta in conditiile in care azi-noapte la 24.30 era buna-149). Binenteles ca am facut  cu 1u in plus de actrapid si nu am mai luat HR si sper din tot sufletul la ca prinz sa vina cu ea buna.

Asta-i din nefericire una din ”bucuriile”  diabetului: nu-ti poti permite  ”luxul”  de a te abate, voit sau nevoit, de la programul  draconic de cazarma.

Ce faceam  acum 2 saptamini pe vremea aceasta???

Sprijineam  zidurile Liceului Waldorf in asteptarea  copilei.  Da ati ghicit:  Luni 13 Septembrie 2010  a fost  prima zi de scoala a Aidei. Emotii  mari monser…

Dupa indelungi deliberari am hotarit  sa o inscriem la Waldorf. O fi bine… o fi rau… nu pot  decit sa sper ca am facut alegerea corecta. Oricum, vorbind fie si numai din prisma primei  zile de scoala,  alegerea a fost una corecta.  De unde in ziua premegatoare  inceperii scolii  copila era sceptica  si nu prea mai vroia sa mearga la scoala zicindu-ne ca nu o sa-i mai ramina suficient timp pentru  familie si joaca, cind a  iesit  din clasa a inceput sa danseze pe culoar si sa sara in sus de bucurie  zicindu-ne  ca e cea mai minunata zi din viata ei.  Era haioasa tare. Mi-a multumit chiar ca am adus-o la scoala : ” mami  multumesc,  e cea mai minunata scoala, multumesc  mami ca m-ai adus la scoala asta”‘

 Cei  drept  au fost foarte pregatiti:  copii de clasa I au intrat in scoala printr-o  poarta de carton frumos decupata si colorata ce reprezenta poarta castelului cunoasterii, apoi  pe sub podul de flori facut de elevii clasei a XII-a, iar in clasa au fost asteptati  cu 2 caiete, penar,  culori, un saculet ce continea o chifla, citeva stafide si alune de padure  si cel mai important,  cu o cheie din acea  ca de mobila veche legata cu un snur  galben, care,  le-a spus doamna,  daca o vor purta tot  timpul cu ei  vor deveni mai inteligenti.  Toate acestea  au avut legatura  cu  basmul  pe care l-a spus dna invatatoare la sfirsitul orelor:  Dragu  un copil  ce la 7 ani  isi pierde parintii (sunt chemati de Dumnezeu in  Cer) pleaca in  lume  si gaseste o cheie ce-l ajuta sa descopere tainele cunoasterii. In tot acest  timp  Dragu are cu el un saculet fermecat in care ori de cite ori baga mina gaseste mincare (alune de padure.. ).

Din acea zi au trecut  iaca-ta 2 saptamini timp  in care Aida si-a pastrat  incintarea  si entuziasmul si abia asteapta sa se faca dimineata sa mearga la scoala.  

Si acum revenind la idea  blogului ‘’noi in relatia cu diabetul’’:  cam asa  decurge o zi cu diabet la scoala si dupa:

-trezirea la 7  -10 minute  ni le rezervam pentru ‘’iubirea de dimineata’’

-7.15 –testarea glicemiei si insulina de dimineata, dupa care mincam sandwich-ul si ne bem  cafeaua (cacao cu lapte of course…)

-7.30 –ne imbracam mai repede ca la armata,  iar la 7.40 iesim pe usa

-la ora 8 incepem cursurile

-la ora 10 au pauza de masa tocmai la fix  pentru gustarea noastra –un sandwich (10HL)  + 1 bomboana (HR) (desi nu au voie cu dulciuri la scoala  am vorbit  cu dna invatatoare si i-am explicat despre  ce este vorba iar dinsa foarte  draguta  ne-a permis sa venim cu bomboana de rigoare -sincer nu stiu ce altceva i-as putea da Aidei  pentru ca orice fruct sau suc contine  mult mai mult de 5 HR  cit  trebuie sa manince ea  la aceasta gustare)

-la ora 13.15 suntem acasa pentru insulina de prinz si masa principala

-intre 14.00 si 16.00  somnul de prinz care ne odihneste creierul

-ora 16.15-  gustarea de dupa-amiaza iar apoi tema pentru acasa, joaca, plimbare afara…

-19.15 insulina de seara si masa aferenta

-21.45 –ultima gustare, ‘’iubirea de seara’’ si iar la nani.

-24.30-01.00 testarea  glicemiei (in somn) si ajustarea acesteia cind este cazul (cu lapte sau zahar daca cumva este prea mica  sau cu  Actrapid  daca este prea mare)  si in sfirsit se culca si mami. Uraaaaa…

 Cam asta ar fi, si credeti-ma ca ne descurcam grozav.