Archive for the ‘la scoala’ Category
wow, au trecut deja 5 ani de cind puiul meu a pasit pentru prima data pragul scolii.
Despre emotiile primei zile de scoala am scris aici dar azi am realizat ca pina acum nu am povestit nimic despre cum am decis noi sa abordam relatia copil minunat-scoala-cadru didactic-diabet. Pe scurt – am ales transparenta, cum de altfel fac in intreaga relatie cu diabetul indifferent de loc sau situatie.
Daca in clasa 1a a fost simplu sa-i explic ce si cum, unui singur cadru didactic, in clasa a 5a lucrurile s-au complicat in ideea ca ar fi trebuit sa alerg pe culoarele scolii dupa fiecare profesor de materie in parte, asa ca am ales varianta eleganta de a trimite acestora scrisorele. Mai intii am conceput scrisoarea pentru doamna diriginta, apoi cea pentru doamna de sport iar in final pe cea pentru ceilalti profesori printata in mai multe exemplare, cite unul pentru fiecare in parte.
Nu stiu daca va va folosi la ceva dar zic ca nu-i rau daca impartasesc cu voi continutul acestor scrisori.
Draga Doamna Diriginta,
Asa cum v-am spus si la prima sedinta cu parintii, cei drept insa foarte pe scurt, Aida Gabriela Toma, fetita mea draga, este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.
Intrucit respect timpul dumneavoastra, nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.
Un copil diabetic este un copil absolut normal.
Ceea ce il deosebeste de ceilalti este programul alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai produce insulina.
Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.
Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).
Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala.
Mentionez ca valorile mari de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.
Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. In cazul in care vreodata se aude un bipait din ghiozdanul Aidei, va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.
Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.
Odata cu aceasta scrisoare va mai trimit cite una pentru fiecare profesor pe care Aida il va avea in acest an scolar si am marea rugaminte sa le distribuiti dumneavoastra.
Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei, nr telefon……………… & Gabriel Toma, tatal nr telefon……………… .
Va rugam sa nu ezitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.
P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.
Draga Doamna professor (de sport),
Ma numesc Ioana Toma si sunt mama Aidei Gabriela Toma, eleva dumneavoastra de anul acesta la clasa a 5a. Aida este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.
Din respect pentru timpul dumneavoastra nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.
Un copil diabetic este un copil absolut normal.
Ceea ce il deosebeste de ceilalti este regimul alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai joaca rolul de a produce aceasta insulina.
Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.
Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).
Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala, insa trebuie mentionat ca valorile mari sau mici de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.
Daca vreodata va va spune ca este prea obosita pentru exercitiile de sport am marea rugaminte sa o intelegeti si sa-i permiteti ca la acea ora doar sa asiste.
Aida este un copil normal care poate participa la orice fel de activitate, noi chiar o incurajam sa faca cit mai multa miscare, insa uneori glicemia ii poate pune bete in roate dindu-i o stare de oboseala nu tocmai potrivita activitatilor sportive.
Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. Aida va avea la ea in fiecare ora de sport acest dispozitiv, iar daca vreodata se va auzi un bipait din buzunarul Aidei va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.
Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.
Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei tel……….. & Gabriel Toma, tatal tel………………. Va rugam sa nu ezitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.
P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.
Draga Doamna profesor,
Ma numesc Ioana Toma si sunt mama Aidei Gabriela Toma, eleva dumneavoastra de anul acesta la clasa a 5a. Aida este insulino-dependenta de la virsta de 3 anisori.
Din respect pentru timpul dumneavoastra nu cred ca este oportun sa va apelez/vinez pe culoarele scolii , motiv pentru care, prin aceasta scrisorica, vreau sa precizez citeva lucruri ce tin de diabetul Aidei si ceea ce implica acesta, lucruri care nici noi nu le-am stiut pina in momentul in care ne-am confruntat cu debutul diabetului.
Un copil diabetic este un copil absolut normal.
Ceea ce il deosebeste de ceilalti este regimul alimentar si faptul ca insulina trebuie administrat injectabil intrucit pancreasul ei nu mai joaca rolul de a produce aceasta insulina.
Astfel, ca si program, in fiecare dimineata trebuie sa-i facem Aidei injectia de insulina si abia apoi poate sa manince micul dejun. Apoi, inainte de a pleca catre scoala facem din nou insulina si mincam masa de prinz. Insulina intermediara pe care o facem la ora 12 actioneaza atit la 30 de minute de la administrare ci si la interval de 3, respectiv 4 ore ceea ce inseamna ca la ora 15, respectiv ora 16 Aida TREBUIE neaparat sa mai manince cite ceva. In cazul in care sare peste aceste gustari exista riscul sa faca hipoglicemie si sa i se faca rau. In cei 4 ani minunati de scoala nu am avut nici cel mai mic incident provocat de diabet si sper din tot suflet sa nu avem nici de acum inainte.
Daca insa observati vreodata ca vorbeste aiurea (a se citi delireaza) sau nu mai este coerenta, sau plinge fara motiv va rog din suflet sa ne sunati (noi ne-am organizat viata astfel incit permanent sa fie cineva aproape de ea, cabinetul sotului, unde se afla in intervalul orar in care Aida va fi la scoala, fiind la mai putin de 7 min distanta de scoala si poate veni imediat). Nu vreau sa va sperii, si repet, in cei 4 ani de scoala nu s-a intimplat nimic neplacut si am convingerea ca tot asa va fi si de acum incolo, insa paza buna trece primejdia rea (acesta fiind de altfel si scopul acestei scrisori).
Asa cum am spus, Aida este o fetita minunata, absolut normala, insa trebuie mentionat ca valorile mari de glicemie pe care le-ar putea avea in anumite momente ale zilei pot duce la o capacitate de concentrare redusa, apatie, stare de somnolenta.
Pentru a inbunatati calitatea vietii de dulcinel (cum ne place noua sa spunem copiilor cu diabet) am achizitionat si un senzor de glicemie pe care Aida il are cu ea la scoala si care in permanenta afiseaza pe un display asemanator un tel mobil/page glicemia pe care Aida o are in fiecare moment. Mai mult, acest senzor de glicemie, numit Dexcom, alerteaza sonor daca glicemia scade prea mult sau dimpotriva creste si astfel se poate interveni. In cazul in care vreodata se aude un bipait din ghiozdanul Aidei, va rugam sa nu va suparati pe ea, nu va fi telefonul mobil ci acest senzor de glicemie.
Aida este un copil responsabil care a invatat in cei 7 ani de diabet sa-si poarte de grija. Are in permanenta la ea in pachetel DEXTROZA si suplimente dulci pentru valori mai mici de glicemie. Daca vreodata o vedeti in timpul orei ca maninca am marea rugaminte sa nu va suparati pe ea, nu o face din lipsa de respect ci ca sa-si trateze o glicemie mica.
Cu multe multumiri Ioana Toma, mama Aidei tel……… & Gabriel Toma, tatal ……. va rugam sa nu exitati sa ne sunati daca aveti vreo intrebare.
P.S. Diabetul este pentru noi un mod de viata, si este un fapt cunoscut de catre toti colegii Aidei.
Cam asta a fost anul trecut pe vremea aceasta si totul a decurs cum nu s-ar fi putut mai bine.
Aida acum 5 ani -off cit o iubesc pe copila asta
si glicemiile primei zile de scoala de anul acesta
Glicemii bune dragi dulcinei, un an scolar fara prea multe teme dar cu multe , multe rezultate bune. Bucurati-va de scoala, bucurati-va de anii acestia minunati ai copilariei, nu lasati diabetul sa va faca nici cea mai mica neplacere.
Era o iarna friguroasa… Noua, pisicutelor hoinare, nu prea ne plac iernile pentru ca nu avem unde ne incalzi in zilele si noptile reci. Cum hoinaream eu prin frig intr-o zi nu prea geroasa, dar cam neplacut de rece pentru mine, o biata pisicuta obosita si un pic cam …zdrenturoasa, am ajuns in dreptul unei casute care avea ceva special, ceva ce m-a atras in mod deosebit; aveam sa aflu mai tarziu ce anume era. M-am apropiat tiptil, m-am cocotat pe marginea fereastrei si… ce sa vezi ? Pe masa din bucatarie statea tantos un castron plin cu smantana! Cred ca pe mine ma astepta pentru ca era numai buna pentru burtica mea goala. Asa ca mi-am facut curaj si…tup, dintr-o saritura eram langa castronul ce-mi facuse cu ochiul.
Abia terminasem de lipait toata smantanica, care tare buna a mai fost, cand a aparut de nu stiu unde o fetita cu cei mai frumosi ochi caprui pe care-i vazusem vreodata. Am crezut ca este zana buna din castelul de clestar!
……………………………………………………..
Lucrul ce ma leaga insa si mai mult de buna mea prietena este faptul ca amandoua avem diabet. Da, ai inteles foarte bine, avem DIABET si suntem vesele si nazdravane si cele mai bune doua prietene. Si cate nazdravanii nu facem noi impreuna? Dar despre asta o sa-ti povestesc incet, incetisor. Dar pana atunci hai sa descoperim impreuna ce inseamna DIABETUL.
Acesta este doar un fragment din cartea Mieunica, Aida si Diabetul, carte pe care am scris-o impreuna cu doamna doctor Mihaela Vlaiculescu si care , speram noi, va ajunge cindva, cumva, in minutele dulcineilor abia diagnosticati ajuntindu-i sa inteleaga mai usor ce este diabetul.
In Decembrie 2012, cind am pus mina cu emotie pe unul din primele exemplare ale cartii nu mi-am imaginat ca voi culege roadele muncii mele atit de curind. Si de ce spun asta? Desi noi n-am ascuns niciodata ca avem diabet si ne-am purtat absolut natural in orice situatie si locatie ne prindea testarea glicemiei sau chiar insulina si masa principala, nu stiau chiar toti copiii din clasa Aidei ca ea are diabet. De curind insa, doamna invatatoare a frumoasei mele copile i-a anuntat pe toti copiii ca trebuie sa aduca la scoala o carte care va face parte din biblioteca clasei. Aiduta mea m-a intrebat daca ea poate sa duca la scoala Mieunica, Aida si Diabetul.
In ziua cu pricina, Aida s-a intors de la scoala bucuroasa ca acum toti colegii stiu de diabetul ei si ca sunt multi doritori sa imprumute cartea. Mi-a aratat o adevarata ‘waiting list’. Peste alte doua zile se auzea prin clasa Aidei: ”Andy tu stii ce este aia hipoglicemie? Dar hiperglicemie?”
Concluzia: fie si numai pentru acest episod a meritat din plin sa pun pe hirtie fiecare cuvintel al povestii despre diabet.
Cei care-si doresc un exemplar al cartii sunt rugati sa-mi dea adresa fie aici pe blog fie pe mail ioanatoma2010@gmail.com
Glicemii bune sa aveti si o zi minunata!
Si fuse si bazarul de Craciun organizat de Liceul Waldorf Nr 1 din Bucuresti….
Noi bricolind cu drag si spor pentru bazar…
iar produsele finite de anul acesta au fost….
Si recolta a fost…. fabuloasa suma de 85 de lei…
Dincolo de aceste poze si de banii strinsi de copila a fost multa distractie, voie buna si bucuria copilei de a bricola in familie. Deja ne gindim cu ce noutati sa venim la anul
Iar glicemia pe final de bazar a fost 143.
Iubesc Liceul Waldorf nr. 1 , liceu&scoala la care invata fiica-mea. Cred ca aceasta afirmatie a aparut si va aparea in toate posturile legate de ce se intimpla la scoala copilei mele.
Dupa o saptamina de vacanta si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat eroic izolarii, Carnavalul organizat Vineri de Liceul Waldorf a picat cum nu se putea mai bine. Astfel, copila a avut ocazia de a se intoarce in forta in rindul colegilor.
Dimineata inainte de a pleca de acasa, copila m-a intrebat sovaind ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”
Ajunsi acolo am constatat ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII, iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat prezentarea mindrelor dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ , dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita si copila mea in rolul printesei primaverii.
La etaj, juniorii au prestat astfel: clasa I – poezii si cintecele reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti in printi si printese ale iernii sau primaverii; clasa a II-a -o sceneta inspirata dintr-o fabula cu soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca de istorie pe care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci si romani, la Sarmisegetuza si columna lui Traian -foarte frumos moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur vor sti sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format poporul roman?'; iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura Romana si pot sa spun ca a fost momentul culminat al intregii prezentari -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta ce avea la baza poezia Mama lui Stefan cel Mare -desi calitatea pozelor este foarte slaba datorita luminii si nepriceperii mele nu pot rezista tentatiei de a posta si 2 poze cu frumuselul Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit de la oaste la castelul mamei sale.
Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii au fost, si sunt, senzationali, iar ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea spunindu-i doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.
Dupa prezentarea artistica, copiii s-au retras in claselor lor pentru o mica gustarica si ‘socializare’. Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta gustarica a venit fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.
N-am citit nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! ) deci nu principiile acestuia m-au indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer, lucrez in administratia unei institutii de invatamint primar ce urmeaza british curiculum , asa ca stiam dinainte cite ceva ref. la metodele de invatamint alternativ), si afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala Waldorf a intrecut cu mult cele mai optimiste asteptari.
Dupa creierul meu, atita cit il am :), copiii trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut, sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.
Am spus si o repet: imi place la nebunie scoala Aidei!
Imi place ca procesul de invatamint se bazeaza pe “vezi, observa, intelege, invata”, si-mi place si ideea ca din cind in cind se organizeaza diverse actiuni, serbari, evenimente, copiii fiind implicati in anumite proiecte si conectati la natura.
De cite ori n-am trecut pe strada grabiti fara a mai observa culorile toamnei?! Recent insa, cu ocazia Sarbatorii Recoltei, Aida a trebuit sa adune frunze de diverse culori si astfel mi-am reamintit ca toamna e de culoare galbena, maro, ruginie, verde, rosie, grena.
Joia trecuta, a fost organizat un alt eveniment, numit ”Sarbatoarea Lampioanelor”. Copiilor li s-a explicat ca peste iarna natura nu moare ci este lasata in grija unor pitici al caror scop este sa o pastreze, sa o ingrijeasca iar apoi sa o redea oamenilor primavara.
Astfel, copiii merg cu parintii si doamnele invatatoare in Parcul Florilor , cu niste lampioane facute de minuta lor, si cauta acesti pitici, dupa care sunt rasplatiti pentru efortul depus cu biscuiti si fursecuri.
Imaginati-va piticii Albei ca Zapada venind seara de la mina cu felinarele aprinse. Apoi ginditi-va la vanatoarea de oua de Paste a prietenilor nostri americanii. Apoi imaginati-va acesti pitici ai Albei ca Zapada multiplicati de ordinul zecilor, cautind cu ajutorul felinarelor aprinse, ouale de Paste. Cam asa arata scena de Joi seara in Parcul Florilor din Pantelimon: o multime de prichindei cautind de zor cu lampioanele aprinse, piticii ce au grija de natura.
Si nu mai spun ca ieri dimineata am mers in parc sa vedem daca a mai ramas vreun pitic negasit si… uraaaa am mai adaugat colectiei inca 12 bucati, astfel incit acum copila se poate lauda cu impresionantul numar de 18 pitici. Dupa aceasta ‘vinatoare’ de pitici imi faceau ochii in cap ca la melc intrucit minunatii protectori al naturii sunt foarte mici si au exact culorile toamnei asa ca sunt greu de gasit prin covorul de frunze.
Abia asteptam sarbatoarea de anul viitor la care ne vom prezenta cu un Lampion mult mai profi si cred ca voi si trisa luindu-mi o lanterna cu mine.
In afara de distractie aceasta Sarbatoare a Lampioanelor este si una a generozitatii, copiii fiind invatati sa imparta piticii intre ei (Aida de pilda a gasit 6, altii doar 1 si au fost si copii care n-au gasit niciunul).
In ce priveste glicemia, evenimentul a avut loc la ora 5 si a tinut o ora si ceva astfel ca din punct de vedere program nu ne-a incurcat deloc. Ce ne-a dat unpicut peste cap au fost cei 2-3 biscuti din cosurile pregatite special pentru copii de catre doamnele invatatoare si mincati de Aida intre mese. La ora 19.20 aveam, din cauza biscuitilor, o glicemie de 198 asa ca am facut Mixtard mai mult cu 1 unitate si nu am mai mincat hidratii rapizi, la ora 22 am luat gustarea normal iar la ora 01.00 ajunsesem la 98 si a trebuit sa bem putin lapte sa nu facem hipo pina dimineata.
In afara de serbari si distratie, copiii mai si invata la aceasta scoala, si invata chiar serios. Ma pot mindri ca, in cele 2 luni de scoala cit au trecut, Aida a invatat destul de multe cuvinte si expresii in limba germana, au invatat o parte din literele alfabetului, multe, multe poezii si cintece, cuvinte si expresii in engleza, iar acum au inceput si socotitul. Si cel mai important este ca ii place sa mearga la scoala, nu e stresata deloc de teme pe care le face cu atentie si mare drag pentru doamna invatatoare, traieste din plin aceasta perioada a copilariei, iar scoala ne ajuta si ea sa-i cream copilei un bagaj de frumoase amintiri.
Sper ca nimic sa nu se schimbe si sa avem parte de acelasi sentiment de multumire fata de scoala aleasa mult timp de acum incolo.
By the way, diseara merg la sedinta cu parintii unde o sa ni se prezinte ce au facut copilasii pina acum si cum se descurca, si ce urmeaza a se intimpla pina la vacanta de Craciun.
Iata ca am ajuns si aici. Prima vacanta a copilei mele.
Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem linie si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.
a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului
educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate
Deci:
*Dezvoltare intelectuala: in cele 7 saptamini copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.
*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate: este absolut minunat sa vezi cum sunt educate niste zgitii de copii sa salute de bun venit si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot sepcile sau caciulile de pe cap.
In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel am avut si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila, paleta coloristica a toamnei , am adunat castane si frunze.
Toate au culminat cu o frumoasa Serbare a Recoltei la care copiii si-au prezentat cu mindrie cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic cu pregatirea unei imense salate de fructe. La serbare toti copii au fost costumati cu pelerine pe care impreuna cu parintii au aplicat frunze de toamna asa ca entuziasmul lor a fost cu atit mai mare.
Spuneam in primul post despre scoala, ca noi am optat pentru Waldorf si ca sper din tot sufletul sa fi luat decizia cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii: copila merge cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi o multime de lucruri noi, studiaza 2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si cel mai important, din punctul meu de vedere, face toate astea cu placere.
Revenind la vacanta, din pacate mama (adica eu) nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut de la poneiul Rocky la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului), mersul la bazin, in parc precum si intilnirile cu prietenii.
Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe momente vesele.
Atit am avut la dispozitie in dimineata asta ca sa:
-ma dezmeticesc
-sa trezesc copila
-sa luam glicemia si sa ne facem Actrapidul
-sa-i fac pachetelul de scoala copilei
-sa ne dusam, fardam (numai eu of couse…) , mincam, imbracam
Si asta din cauza ca in dimineata aceasta s-a trezit copila un picut mai devreme ca de obicei asa ca am zis ca avem timp sa mai motaim 10 min. Binenteles ca am adormit si m-am trezit la 7.15 in conditiile in care la 7.40 trebuie sa iesim pe usa sa mergem la scoala.
Nici eu nu stiu cum am reusit sa ne incadram in timp si inca mai astept sa realizez ca am uitat ceva.
Ceea ce ma doare insa cel mai tare este ca jumatatea de ora dormita in plus ne-a costat o valoare a glicemie de 270 (asta in conditiile in care azi-noapte la 24.30 era buna-149). Binenteles ca am facut cu 1u in plus de actrapid si nu am mai luat HR si sper din tot sufletul la ca prinz sa vina cu ea buna.
Asta-i din nefericire una din ”bucuriile” diabetului: nu-ti poti permite ”luxul” de a te abate, voit sau nevoit, de la programul draconic de cazarma.
Ce faceam acum 2 saptamini pe vremea aceasta???
Sprijineam zidurile Liceului Waldorf in asteptarea copilei. Da ati ghicit: Luni 13 Septembrie 2010 a fost prima zi de scoala a Aidei. Emotii mari monser…
Dupa indelungi deliberari am hotarit sa o inscriem la Waldorf. O fi bine… o fi rau… nu pot decit sa sper ca am facut alegerea corecta. Oricum, vorbind fie si numai din prisma primei zile de scoala, alegerea a fost una corecta. De unde in ziua premegatoare inceperii scolii copila era sceptica si nu prea mai vroia sa mearga la scoala zicindu-ne ca nu o sa-i mai ramina suficient timp pentru familie si joaca, cind a iesit din clasa a inceput sa danseze pe culoar si sa sara in sus de bucurie zicindu-ne ca e cea mai minunata zi din viata ei. Era haioasa tare. Mi-a multumit chiar ca am adus-o la scoala : ” mami multumesc, e cea mai minunata scoala, multumesc mami ca m-ai adus la scoala asta”‘
Cei drept au fost foarte pregatiti: copii de clasa I au intrat in scoala printr-o poarta de carton frumos decupata si colorata ce reprezenta poarta castelului cunoasterii, apoi pe sub podul de flori facut de elevii clasei a XII-a, iar in clasa au fost asteptati cu 2 caiete, penar, culori, un saculet ce continea o chifla, citeva stafide si alune de padure si cel mai important, cu o cheie din acea ca de mobila veche legata cu un snur galben, care, le-a spus doamna, daca o vor purta tot timpul cu ei vor deveni mai inteligenti. Toate acestea au avut legatura cu basmul pe care l-a spus dna invatatoare la sfirsitul orelor: Dragu un copil ce la 7 ani isi pierde parintii (sunt chemati de Dumnezeu in Cer) pleaca in lume si gaseste o cheie ce-l ajuta sa descopere tainele cunoasterii. In tot acest timp Dragu are cu el un saculet fermecat in care ori de cite ori baga mina gaseste mincare (alune de padure.. ).
Din acea zi au trecut iaca-ta 2 saptamini timp in care Aida si-a pastrat incintarea si entuziasmul si abia asteapta sa se faca dimineata sa mearga la scoala.
Si acum revenind la idea blogului ‘’noi in relatia cu diabetul’’: cam asa decurge o zi cu diabet la scoala si dupa:
-trezirea la 7 -10 minute ni le rezervam pentru ‘’iubirea de dimineata’’
-7.15 –testarea glicemiei si insulina de dimineata, dupa care mincam sandwich-ul si ne bem cafeaua (cacao cu lapte of course…)
-7.30 –ne imbracam mai repede ca la armata, iar la 7.40 iesim pe usa
-la ora 8 incepem cursurile
-la ora 10 au pauza de masa tocmai la fix pentru gustarea noastra –un sandwich (10HL) + 1 bomboana (HR) (desi nu au voie cu dulciuri la scoala am vorbit cu dna invatatoare si i-am explicat despre ce este vorba iar dinsa foarte draguta ne-a permis sa venim cu bomboana de rigoare -sincer nu stiu ce altceva i-as putea da Aidei pentru ca orice fruct sau suc contine mult mai mult de 5 HR cit trebuie sa manince ea la aceasta gustare)
-la ora 13.15 suntem acasa pentru insulina de prinz si masa principala
-intre 14.00 si 16.00 somnul de prinz care ne odihneste creierul
-ora 16.15- gustarea de dupa-amiaza iar apoi tema pentru acasa, joaca, plimbare afara…
-19.15 insulina de seara si masa aferenta
-21.45 –ultima gustare, ‘’iubirea de seara’’ si iar la nani.
-24.30-01.00 testarea glicemiei (in somn) si ajustarea acesteia cind este cazul (cu lapte sau zahar daca cumva este prea mica sau cu Actrapid daca este prea mare) si in sfirsit se culca si mami. Uraaaaa…
Cam asta ar fi, si credeti-ma ca ne descurcam grozav.