Ana, mamica unui copil insulino-dependent  de la varsta de 11 luni , bebelus  cu alte  cuvinte:

”Desi sunt jurnalist de meserie, nu reușesc să scriu … Plang si incerc sa fiu cerebrala. E greu, va spun din suflet! In cei 8 ani de diabet s-au întâmplat atât de multe lucruri, au intervenit atât de multe schimbări încât nu știu ce sa scriu mai repede. Pe de altă parte este atat de dureros sa aștern pe hârtie cum a fost acum 8 ani…

Totul a inceput prin septembrie 2005. Alex avea 11 luni cand a fost diagnosticat cu diabet. Am ajuns la Budimex intr-o zi mohorata de toamna, 19 septembrie 2005, ziua pe care nu o voi uita niciodata. Ziua in care viata mea si a familiei mele s-a schimbat. Ziua in care am incetat sa mai fim noi, familia noastra draga, plina de vise si sperante. Copilul nostru a fost diagnosticat cu diabet! Doamne, stiam atatea lucruri despre diabet, incat am zis” nu se poate !” Un var avea diabet la vremea aceea si aveam cat de cat idee despre hidrati si insulina (doar ca notiuni).

2 medici pediatri din Giurgiu nu au reusit sa isi dea seama ca are diabet , eu nici atat …am ajuns la Budimex , dupa ce sotul meu si-a pierdut cumpatul si a zis :”HAI LA BUCURESTI , CA DAU CU EI DE TOTI PERETI (cu medicii din Giurgiu). NU VEZI? COPILUL ARE PROBLEME SI NU STIM CE !!!!!”

La Budimex am intrat la camera de garda, l-am dezbracat si a fost consultat de o d-ra dr rezident. Cand l-a vazut dezbracat a observat ca are o iritatie in zona genitala. O iritatie pe care eu am ignorat-o si am tratat-o cu leacuri babesti (crema de galbenele, spalat cu ceai). Nici nu am mai tinut cont de ea. Insa dr a vazut-o si m-a intrebat de cate zile este asa si ce alte simptome mai are copilul. Am inceput sa ii povestesc tot ce vazusem eu modificat la el. La auzul vorbelor mele o vedeam cum i se transforma mimica fetei. M-a intrerupt si a zis: “hai pe sectie sus!”. Nu stiam pe ce sectie, a zis la etajul 6 … cand am ajuns sus (eram cu sotul meu si nasul lui Alex) am vazut sectia: DIABET ….am simtit cum fuge pamantul de sub mine. Am intrat in cabinet, i-au luat glicemia din deget, dupa ce l-am tinut fedeles in brate ….asteptare ….aparatul arata HIGH. Am zis NU, este o greseala, nu se poate !!!!!!!!! E un cosmar, trebuie sa ma trezesc !!!!! Asistentele au zis ca repeta testul, l-au dezinfectat pe degetel, au zis sa nu fi avut ceva pe deget. Iar glicemie, iar asteptare ….HIGH!!!!!!!!!

Aceea a fost clipa in care am simtit cum mi se rupe sufletul, totul se naruie, m-au navalit ganduri si totodata imi simteam mintea blocata . Strangeam baiatul in brate, plangeam, ele imi spuneau ca trebuie sa ii dau drumul, trebuie dus in terapie intensiva urgent.

Mi l-au luat !!!! De aici, am un black-out … nu mai imi amintesc mare lucru….NU stiu cat a durat socul meu. Nu am intrebat niciodata pe cei care erau cu mine. Nu am vrut sa stiu.

Bebelushul meu, puiul meu care inca nu stia sa spuna MAMA …avea diabet. Imi amintesc salonul din terapie. Asa imi revin amintirile, dignosticul: “D-na, are diabet. Are nevoie de ajutor urgent!!!!” Si apoi patul de spital, Alexicu’ plangea. Avea o perfuzie bagata in piciorush, un aparat piuia la capul lui, ceva ce semana cu un cantar electronic. Dimineata am aflat ca era pompa de insulina. Au urmat zile de panica, nu stiam ce sa fac, cum sa fac . Imi spuneau: calculeaza atat, da-i atat. Plangeam si imploram sa ma ajute sa inteleg. La 3 zile dupa diagnostic, cand a trebuit sa mergem la cabinetul asistentelor, mi-au pus pen-ul in mana si au zis : Faceti insulina, d-na Bogdan!”…..am inlemnit, am spus ca nu stiu, ele il tineau strans in mana (2 d-ne asistente), alta langa mine urmarea ce fac …. asa am facut prima insulina copilului. Mi-au zis …acasa asta va trebui sa faceti dumneavoastra.

Nu mai pot scrie ….va rog, e dureros sa dezgrop acele amintiri si sa traiesc din nou  acele sentimente , plang acum … ”

In Romania  sunt 3000 de copii diagnosticati  cu  diabet insulino-dependent.

Pentru  acesti copii,  Gabriela  si Cristi  Airinei  vor  face  in vara  acestui an turul Romaniei pe bicicleta

Proiectul  este  sustinut  si organizat de catre Asociatia Sprijin pentru  Diabet  si este listat  la Bursa Binelui.

Si  tu  poti  ajuta  acesti  copii!

De ce ai face-o?

Pentru  ca poti!

Pentru  ca iti pasa!

Pentru ca donatiile  vor  ajunge  direct  la  Beneficiari!

Pentru  ca ai la dispozitie  o  unealta  sigura sa poti face asta:  platforma Bursa Bineluihttps://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Participanti?StageId=11&editionId=5

Pentru  ca  Bursa Binelui nu percepe  comision si garateraza  siguranta tranzactiei!

Pentru ca Bursa Binelui este o platforma  transparenta  pe care  poti  vedea  cuantumul  tuturor  donatiilor  facute!

Si, EU am ales  sa sustin acesti copii  donind   la  Bursa Binelui pentru proiectul Da, si eu pot. https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Da-si-eu-pot

Leave a Reply