Archive for August, 2016

Incercind sa pastrez registrul de ieri, continui azi cu citeva trucuri pe care le-am folosit eu dupa debutul diabetului.
Eram proaspat diagnosticati si ca orice copil de 3 ani aveam la acel moment tabieturile si meniul nostru. Fara a face din asta o cruciada si a deveni habotnica, pina la 3 ani nu i-am dat Aidei zahar sau piine, alimentatia ei bazindu-se pe foarte multe fructe si legume si carnita ”bio” :) adusa de la tara.
In spital a fost crunt, am mincat cite 13 sticksuri=10 HC :)  de ni s-a acrit.
Am plecat din spital oripilati si sleiti de vlaga, iar singurul lucru palpabil cu care  ramasesem dupa  ”marea” instruire  de acolo  era  aceasta  foaie pe care  am pastrat-o pina in ziua de azi si pe care am respectat-o cu sfintenie
 Nota Budimex
Ajunsi  insa acasa TREBUIA sa reintram in normal.
La acea  vreme  Aida  inca era  prietena cu  pireul de legume, de toate :) legumele , era si de fapt  inca este  mare  mincatoare  de salata de vara, astfel incit  acestea 2  plus  sucul de  portocale  erau nelipsite in meniul zilnic. Pentru  ca  eram chiauna de tot  ce ni se intimpla, pentru  ca mi se parea foarta  multa informatie de asimilat pe care credeam ca nu  o  sa reusesc sa o stapinesc niciodata, pentru ca nu puteam sa rasfoiesc cartile  sau internetul ori de cite  ori  baga Aida ceva in gura, am invatat repede care sunt  hidratii rapizi  si cei lenti:

HIDRATII  RAPIZI   ii gasim in zahar, fructoza,  dulciuri, fructe, sucurile de fructe, lapte, iaurt..

HIDRATII LENTI  ii regasim in piine, fainoase, paste, orez, orez, legume…

mi-am  facut  3 notite  cu  principalele  ”chestii” alimentare  de care stiam  ca ”ne lovim”  in fiecare  zi.
Ptr Aida prinzul se incheia intotdeauna cu cana fresh de portocale, asa ca iata ca m-am lovit de prima problema. Cum sa-i mai dau eu acum Aidei 250ml fresh care ar fi fost 33 hidrati rapizi cind ”portia”  de la prinz de rapizi  era de doar :(  15  hidrati?!  Nu puteam sa-i spun nu-ti mai dau. Pur si simplu nu puteam. Imi promisesem mie ca  nu  voi  folosi  expresia  NU AI VOIE  SA MANINCI. Ideea salvatoare a fost  sa cumpar  pahare  mici, foarte mici ca cele de …tuica  asa  ca in loc sa primeasca o portie  de suc  acum Aida primea  3 portii  si  respectam si cei 15 hidrati rapizi  pe care-i aveam in schema :)
Alta problema a fost ..ce sa-i dau sa manince cind zice ca-i e foame dar nu este  ora de masa. Am apelat la ceea ce Aida  numea  bunatati: un platou cu ceapa verde, castravete, sunculita de praga, brinzica, 3 masline, si iata ca am mai rezolvat o problema.
Apoi s-a pus  problema dulciurilor:  multa vrema  i-am dat Aidei ciocolata  cu indulcitor, rupta in bucatele ca sa para mai muuulta :( , dar  am observat repede dulciurile fara zahar  au uneori  chiar si mai mult  carbohidrati fata de cele cu zahar, E adevarat ca cele  cu zahar urca glicemia  mai repede dar daca sunt  mincate la momentul oportun -virf de insulina, masa principala, sunt numai bune, asa ca am renuntat  la dulciurile ”speciale” si  am inceput  si noi sa manincam ca ceilalti copii:  oua Kinder etc. Paradoxul este ca pina la diabet Aida nu a pus  gura pe  Kindere si alte minuni  din astea, dar  am zis sa evitam teoria ”fructului interzis”. Nu-mi doream  un copil cu glicemii perfecte, desi  astea erau si sunt oricind binevenite :) , dar care  infrinat de la anumite  pofte  culinare  sa se ascunda  in camara  si sa inbuibe  fara stirea mea. Am stabilit  o relatie de sinceritate  cu Aida care  functioneaza  pina  in ziua de zi  si sper  sa tina muult  timp de aici incolo.
Am descoperit  ulterior  si boniboanele  care ”pacaleau” dorinta de dulce  atunci  cind  schema  nu ne-o permitea -cintariti  un bonibon si o sa vedeti ca nu-i  o tragedie  daca  copilul maninca  una  intre mese ca si …pofta.
Am invatat ca ciocolata  desi contine zahar  nu este  buna la hipo, ptr ca este grasa si se absoarbe greu.
Am invatat  ca copiii sunt diferiti asa ca de ce nu si diabetul/glicemia lor  ar reactiona diferit, asa ca cel mai corect este  ca cel putin  pentru inceput  sa va notati tot, cum a influentat  glicemia un anumit  aliment, uneori  teoria  care este intradevar  general valabila  mai trebuie ”personalizata”.
Notati tot, vedeti  ce glicemie  a avut  copilul dupa sa zicem  … o portie de piure… a venit  cu  hipo  asta inseamna  ca  in cazul vostru  trebuie sa  subestimati un pic  hidratii adica daca viitoare  daca  in schema  aveti 22 HL in loc sa-i puneti in farfurie 100 gr piure, puneti-i  ceva mai mult. Notati iar, vedeti ce se intimpla si comparati.
Aveti grija sa nu incurcati insulinele. O  doza  dubla de rapida  inseamna  monitorizare  atenta in urmatoarele 4 ore si mincat de   multi hidrati in plus, scos  glucagon de la frigider dar…in primul rind sunat imediat medicul.
Apropo, Glucagon aveti in casa? E musai  sa aveti!
Daca-mi mai aduc  aminte  ce alte  trucuri  am mai folosit  revin, dar  daca si voi aveti alti  asi in mineca, va rog sa-i  impartasiti  cu noi pentru ca  sunt convinsa ca le-ar fi de mare folos  mamicilor  cu  pitici debutanti in viata  asta  ceva mai dulce.
De exemplu Aida nu a fost mofturoasa la mincare. Ok  nu maninca ea decit  citeva feluri  de mincare,   chiar  si acum  la  virsta de 12 ani,  dar nu m-am lovit de situatia sa-i fac insulina si sa nu mai vrea sa manince. Cred ca solutia in acest caz este existenta  in casa a unui aliment  care stiti  sigur  ca-i place.
Poate un virf de nesquick in lapte il face mai atractiv…  poate  un sandwich cu ”ochi  si  gura”  e mai ”mincabil”
Dragele  si dragii mei, e greu  la inceput  dar  cum se spune timpul  vindeca  ranile, notiunile devin  mai  clare, ceata si panica dispar usor usor, durerea se mai estompeaza, si fara sa va dati seama  toata aceasta  tevatura  devine  noua voastra NORMALITATE.
In poza aceasta  sunt eu cu Aida la cred 7 luni de la debut, la prima petrecere de Craciun organizata de doamna doctor Mihaela Vlaiculescu
Craciun Mihaela 2007
Si iata  ca, fara sau cu  voia diabetului  am crescut  si astazi  suntem  o frumoasa domnisoara de 12  ani, insa nu puteam creste atit de frumos  si sanatos  decit alaturi de   un prieten drag, un OM  pe care viata ni l-a scos in cale.
 Aida  si Doamna doctor
 Si acum va copiez  mai jos raspunsul meu   dar si a Dianei, de acum 2 ani,  la intrebarea care ar fi  primele 3 lucruri pe care le-as  spune unui parinte  cu  copilul la debut de diabet, marturii ce pot  fi gasite pe site-ul Asociatie Sprijin pentru Diabet 

DIABETUL … NE-A DAT DESTULE BATAI DE CAP

Diana, debutul diabetului dulcinelului in urma cu 3 ani:

Diabetul…ne-a dat destule batai de cap.

Bine ati spus, doamna doctor, la un moment dat ceva de “comunitate”…am devenit una fara sa vrem neaparat, iar asta ar fi partea pozitiva, fara de care nu stiu ce m-as fi facut… Nu e usor in nici o faza a bolii, nici macar atunci cand mai crestem, dar garantez ca toate experientele neplacute ne intaresc si ne invata pe mai departe.

1Cred ca la debut este important sa ai norocul sa dai peste medicul “ideal” care nu si-a lasat acasa intr-un sertar “latura umana”, este important pentru toata familia ta, nu doar pentru dulcinelul tau! Daca nu-ti iese din prima, mai cauta!

2Bucura-te ca nu ai fost nevoit sa traiesti experienta asta cu ceva ani in urma; acum ai la dispozitie tot ce e nevoie: glucometru, pen cu insulina, glucagen, pompa de insulina, senzori de monitorizare, chiar si banala eticheta pe care scrie “glucide:” etc.

3Nu uita sa ai grija de tine si de tonusul tau, ca si tu la randul tau sa poti avea grija de dulcinelul tau!

SA INTELEGEM CU ADEVARAT DIAGNOSTICUL

Ioana, debutul diabetului dulcinelului in urma cu 7 ani:

1sa accepte si sa inteleaga cu adevarat diagnosticul si mai ales faptul ca din pacate  odata ce organismul nu mai produce insulina nici o planta , balarie sau  regim nu poate INLOCUI acest lucru. Daca déjà au  acceptat, atunci felicitari!  Batalia e pe sfert cistigata

3sa gaseasca NEAPARAT un medic bun pentru diabet  si pentru suflet. Vor avea nevoie atat ei cat si dulcinelul. Odata ce au gasit  un medic bun, o lunga serie de alte puncte ce urmeaza sunt ca si rezolvate: consiliere, informare, tratament adecvat, intelegere si cate si mai cate altele.

3sa spere intr-un viitor ‘leac’ (solutie tehnica; device medical ultraperformant…) dar sa nu uite nici o secunda ca pentru a putea fi un potent  beneficiar al ‘leacului’ trebuie sa pastreze in conditii optime organismul dulcinelului. Cuvintul ‘leac’ e un termen generic si este folosit aici  nu tocmai in sensul dat de dex.  Vor fi suisuri si coborasuri, vor fi satisfactii si frustrari, diabetul e viclean si uneori formulele invatate nu functioneaza cum ar trebui, insa intotdeauna trebuie sa ne straduim sa obtinem cele mai bune glicemii. Chiar si atunci cand obosim si simtim ca nu mai putem…. Un medicfoarte drag sufletului meu :)  mi-a zis acelasi lucru  la una din primele noastre intilniri: ”ca sa putem  beneficia  de progresele medicinei, atunci cand va fi momentul,  trebuie sa avem mare grija de organism ca sa avem material bun pe care sa lucram”

4si sperind ca punctul 1 e deja rezolvat , i-as mai spune sa nu uite nici o clipa ce dulcinelul lui este un copil NORMAL  si l-as sfatui sa nu foloseasca expresii ca ”nu ai voie sa maninci” ci ‘hai sa mai asteptam un pic pana la ora de insulina si apoi mancam impreuna….”

Ieri, pe  grupul de facebook   NoiSiDiabetul,  o tinara mamica Gaby Gabitu Zlavog, ”debutanta” in ale diabetului solicita idei de meniu pentru puiul ei de 1 anisor.

Pentru ca a trecut  ceva timp de cind Aida mea   a avut  1 anisor, timpul zboara  si noi il irosim  cu  diverse  prostii :( ,si chiar nu mai stiu ce minca ea la un an de zile, am goagalit un pic  si am gasit  niste  idei de meniu/retete http://www.mamica.ro/idei-meniuri-1-3-ani/ pe care  o sa  le si calculez  astfel incit  mamicii sa-i fie  usor  sa  jongleze  cu  variantele prezentate.

IDEI  PENTRU MIC DEJUN:

  • 200 ml lapte cu 30 gr ovaz : 28.5 HC (9 HC din lapte + 19.5 HC  de la fulgii de ovaz)

Acum hai sa vedem cum se calculeaza hidratii. Daca pe cutia de lapte  sa zicem Zuzu  scrie ca la 100 ml  avem 4.5 glucide asta inseamna ca  ptr 200 ml

vom avea 9HC. Daca 100 gr fulgi de ovaz contin 65 HC atunci la 30 gr fulgi ovaz vom avea   (30 x 65) : 100 = 19.5 HC

  • 1 ou fiert  cu 1 felie de paine + 100ml suc de fructe proaspat stoarse (niciodata cumparat)= 25 HC (12 Hc din piine + 13 HC din suc)
  • 1 ou fiert  cu 1 felie de paine + 200ml  lapte =21HC (12 Hc din piine +9 HC din lapte)
  • (se vor consuma maxim 2-3 oua pe saptamana, in diverse variante si combinatii, inclusiv cele din mancarea gatita)

Oul nu are HC. 1 felie de piine are  10 -11 sau 12 HC. In general piinea contine 50% hidrati adica calculul cel mai simplu este  atitea  gr  cit ati cintarit de piine se impart la 2  si aflati  nr de HC. Dar…cel mai si cel mai corect, la punct si virgula este ca  consultati  ambalajul ptr ca functie de faina din care  s-a  facut  piinea  procentul de 50%  poate sa varieze, iar in acest caz  folositi  formula de 3 simpla prezentata  mai sus.

Sucul de….portocale sa zicem, are 13 HC pe 100 ml,  laptele  cum ziceam are 4.5 pe 100 ml

  • 1 ou cu branzica (oul se bate bine si se adauga in tigaia fara ulei, se lasa sa se inchege si se adauga 2 linguri branzica de vaci, se amesteca bine)  + 100 ml suc de fructe proaspat stoarse=  2 HC din brinzica + 13 Hc din suc de portocal, sau + 17 daca sucul este de mere-atentie  cit de dulci sunt merele ca si  aici  HC per 100ml pot  varia un pic, sau + 20 Hc daca vorbim de suc de struguri

Ou = ZERO HC, brinzica de vaci din lapte degresat cam 4 HC pe 100 gr. Nu am brinza de vaci la indemina sa vad cit cintaresc 2 linguri dar sa zicem ca folosim 50 gr = 2 HC ,

  • 100g iaurt/ chefir cu 30 gr fulgi de ovaz,si 3-4 felii de banana/ piersica/ caisa bucatele sau pasate

100 gr iaurt sau chefir = 4. 5 HC , 30 gr fulgi ovaz=19.5 HC, banana are 18 HC pe 100 gr deci sa zicem ca folosim 50 gr  atunci  vom calcula 9 HC

100 gr iaurt sau chefir = 4. 5 HC , 30 gr fulgi ovaz=19.5 HC, piersica  si caisa au   15 HC pe 100 gr deci sa zicem ca folosim 50 gr  atunci  vom calcula  7.5 HC

  • mere  cu biscuiti. Merele au intre 10 si 15 Hc pe 100 de grame functie de cit de dulci sunt. Sa zicem ca folosim mere ionatane adica avem 15 Hc ptr 100 gr mere. Biscutii au 70-75 Hc pe 100 de grame. Daca folosim  biscuiti  Leibnitz atunci  3,5 bucati =10 HC)
  • sandvis cu paine, rosii, castraveti, cascaval/ mozzarella, ou fiert, felii de masline, 1 foaie de salata
  • 1 ou fiert frecat cu branzica de vaci si intins pe o felie de paine, ornat cu felii/ cubulete de rosii
  • 1 felie de paine cu branzica de vaci frecata cu marar (eventual si putina smantana) si cubulete mici de ardei + un suc de fructe si legume proaspat stoarse (mar, portocala, morcov)

IDEI PENTRU  PRINZ si CINA :

  • -100 gr cartofi copti=20 HL;   fierti (piure)=22 HL,
  • -100 gr orez crud are 75 hidrati (sa zicem  folosim  100 grame  orez  nefiert, iar la final  ne ies 90 de sarmale:  90  sarmale  gatite  vor  avea 75  HC , deci  o sarmaluta are 1.2 HC)
  • 100 gr orez  fiert :in pilaf  sau in ardei umpluti (de post) =20 HC
  • 150 grame mamaliga =22HL
  • 175 macaroane fierte =35 HL (200 gr=40 HL). Se  pot  prepara cu cascaval brinza  rasa /nuca sau ce-i place copilului. Le puteti indulci cu indulcitor.
  • supa cu galusti din gris: 100 gr galusti = 20 HL
  • supa crema de legume cu zambet din 1 varf de lingurita de smantana si crutoane (paine prajita) pe post de nas si ochi. Se cintaresc legumele fierte: cartofi fierti= 22 HC/100 gr, morcov fiert 35/gr, ardei gras fiert =6-7 HC/100 gr, pastirnac fiert = 17 HC/100 gr. Se pun legumele fierte si cintarita in blender, apoi se drege cu sare  si smintina, se cintaresc si cele 2 crutoane  si asta este!

Informatii pentru calcul hidrati  se gasesc  aici http://calorii.oneden.com/

Tentative timide de a incropi o pagina dedicata retetelor calculate  se regasesc  aici   si aici si aici si aici

Pofta mare  si  glicemii cit mai  bune!

În rolurile principale aceleași domnițe dulci Aida și Larisa.