Archive for March, 2011
Spuneam recent ca am fost contactata de o minunata domnita Mihaela (se pare ca tot ce intilnesc bun in povestea asta cu diabetul poarta numele de Mihaela
Aceasta domnita avea delicata misiune de a pregati un Workshop sustinut la Cheile Gradistei week-endul 12-13 Martie, adresat cadrelor medicale cu specializarea in diabet. Asa ca, urmare vizitarii blogului meu, mi-a propus sa merg la sediul firmei si sa inregistrez un material video ce urma sa atinga coarda sensibila a domnilor si domnitelor specializate in diabet.
Zis si facut. Mi-am luat inima in dinti si am purces la drum. La sediul cu pricina l-am intilnit pe Stefan un tinar cu diabet, foarte optimist si pozitiv, ce sustinea si el acelasi interviu, si pe Mihaela persoana ‘vinovata’ de acest eveniment. Am ajuns la ‘locul faptei’ la ora 18 si am plecat de acolo pe la 20.30. Au fost mai bine de 2 ore in care, in ciuda luminilor pozitionate pe mine (ca de! sunt vedeta -nu se putea face o filmare asa pur si simplu cu trebuia una profi) si a ‘trafaletului’ (a se citi microfon) indreptat ‘amenintator’ spre mine m-am simtit pur si simplu MINUNAT. Emotionata, dar minunat. Simteam ca in sfirsit fac ceva mai mult pentru copila mea si oarescum in numele ei.
Intrebarile Mihaelei, care faceau obiectul interviului, se invirteau in jurul ideii ‘ cum e viata cu diabet, si ce-mi doresc eu in calitatea de mama de dulcinel de la cadrele medicale?’
Am considerat ca nu este momentul pentru vaicareli si explicat cum si ce avem noi de facut din cauza diabetului la fiecare 3 ore, si am marsat foarte tare pe ideea ca cel putin eu imi doresc de la cadrele medicale nu mila ci INFORMARE.
Cind am fost intrebata cum a fost experienta mea in spital cind am descoperit diabetul, mi-am muscat limba si m-am stapinit sa dau friu revoltei din mine , considerind ca nu acesta este scopul workshopului . Am preferat doar sa amintesc de ineptiile ‘doctoritei blonde’ intilnita la acea vreme http://www.noisidiabetul.ro/2010/09/19/noi-si-diabetul/ si sa punctez ca tare mi-as fi dorit mai multa infomatie atunci. As fi scutit mult timp de cautat pe net si mi-as fi indreptat energia spre alte lucruri mai ‘uzuale’ : sa invat mai repede cum sta treaba cu hidratii, cu programul , ce si cum trebuie sa fac in caz de hypo/hiper, etc
La workshop au participat 160 de persoane, dintre care cam 20 de medici, si din cite am inteles de la Mihaela ”obiectivul nostru a fost atins, pentru ca la final au venit citeva persoane si mi-au spus ca prezentarea le-a emotionat – au si aplaudat la final, ceea ce este un semn bun din partea grupului.”
Tot Mihaela mai spune: “La conferinta SmartEd organizata de Eli Lilly pentru asistentele medicale implicate in tratamentul diabetului, punctul central a fost aspectul educational si implicarea eficienta a cadrelor medicale in acest proces pe termen lung. Participarea a fost extraordinara, 160 de participanti au raspuns invitatiei Lilly si au participat la lucrarile de trei zile ale conferintei. Discutiile s-au axat in special pe felul in care cadrele medicale, in special asistentele, ii pot sustine si ajuta pe pacientii cu diabet, pe familiile si apropiatii acestora. In cadrul acestui eveniment a fost inclusa si o sectiune in care participantii au putut afla gindurile, sperantele, temerile si dorintele unora dintre cei diagnosticati cu diabet sau ale parintilor copiilor care au diabet”; “Ioana si Stefan sint cei care m-au ajutat, unul din perspectiva pacientului cu diabet, celalalt ca parinte al unui copil diagnosticat cu diabet, sa aduc mai aproape de personalul medical gindurile, sperantele, temerile si dorintele lor. Ei mi-au impartasit sentimente pe care nu au avut cum, sau poate au simtit ca nu au cum sa le partajeze cu cei din sistemul medical, si au avut incredere sa ma lase pe mine sa fac acest lucru, in numele lor – de aceea le multumesc si le sint recunoscatoare. M-a impresionat forta pe care am vazut-o, curajul, lipsa lamentarilor si puterea extraordinara de a intelege ca viata poate fi normala si buna daca tu insuti ti-o vezi astfel. Dorinta cea mai mare pe care am avut-o in prezentarea interviurilor realizate cu ei a fost sa reusesc sa transmit cit mai empatic si mai corect ceea ce am vazut, adica filosofia lor de viata, principiile si perspectivele unice pe care mi le-au aratat.”
Desi recunosc sa sunt foarte sceptica in privinta unei schimbari in bine a cadrelor cu pricina (sa nu fiu gresit inteleasa, nu ma refer la TOTI cei prezenti la eveniment ci doar la cei asemeni ‘doctoritei blonde’ intilnite de noi in spital la debut), intrucit consider ca omenia si profesionalismul vine din interior si nu trebuie a fi explicat, apreciez foarte tare efortul celor de la Eli Lily care au sponsorizat evenimentul si nu in ultimul rind efortul Mihaelei care a pus mult suflet in aceasta actiune. Si cine stie, poate macar de rusine, cei asemeni ‘doctoritei blonde’ se vor schimba macar de ‘ochii lumii’ si vor arata mai mult interes si RESPECT fata de pacient.
Tare mult mi-ar placea sa aud ca cineva aflat la debut se externeaza din spital increzator (si nu speriat) in viitor si macar cu citeva notiuni de baza.
Si ca sa deschid cutia Pandorei: voi ce v-ati dori de la cadrele medicale cu care interactionati?
Am o verisoara, prin alianta dar tot verisoara este, pe care pe zi ce trece o iubesc tot mai mult. Aceasta domnita pe numele ei Nina, sau dupa caz doamna toane http://www.toane.ro/, m-a tot batut la cap anul trecut sa-mi fac blog, ca cica e mare filosofie cu blogareala asta.
Nestiindu-ma cu mare har in ale minuirii condeiului (desi in scoala generala am fost olimpica la romana cu nota 10 pe Municipiu- cum oi fi reusit nici acu nu stiu) am fost total contra, dupa care m-am mai gindit putin si am zis ca m-as putea ajuta in primul rind pe mine generind un blog de nisa care in timp sa ramina ca un jurnal electronic al vietii noastre de familie in relatia cu diabetul.
Astazi, dupa ce am citit comentariul Corinei (Cori) de la http://cuburidezahar.blogspot.com/ : ”…Liliana … Copila ta poate te va mai intreba pana cand va avea diabet. Dar ii vei arata ca diabetul nu o impiedica sa se joace, sa faca sport, sa mearga singura in excursii sau sa se bucure de o prajitura din cand in cand, sa studieze, sa iubeasca, sa-si intemeieze o familie. Si o vei invata ca poate si trebuie sa aiba singura grija de ea, pentru a se bucura de viata. Si o vei lasa sa fie mai indepententa, chiar daca iti va fi greu. Nu o chinui, ii dai in fiecare zi, din nou, darul vietii. Si cand va creste, isi va da seama ca ai facut tot ce ai putut pentru ea si cat de bine ai putut. Curaj. Ne ai pe toate langa tine” simt nevoia sa spun: Multumesc dna toane! daca nu ma biriiai tu la cap sa-mi fac blog nu le-as mai fi cunoscut/descoperit pe zuza http://zuzubell.wordpress.com/, Ruxandra http://ruxxandrra.wordpress.com/ si Cori http://cuburidezahar.blogspot.com/ ( insiruirea e pur cronologica a ordinii in care le-am descoperit blogurile). Citirea acestor bloguri ma face sa fiu mai puternica, sa inteleg ca se poate, sa zimbesc. Multumesc mult fetelor! Desi pe 2 dintre voi nu le-am intilnit face-to-face (pe una DA! salutari zuza) pot spune ca va indragesc foarte mult.
Si ca sa nu va mai plictisesc eu, o sa copiez aici, la rugamintea dinsei (nu a deprins insa ‘tehnica’ postarii de comentarii pe blog) , citeva cuvinte lasate pe mail de doctorita noasta, Mihaela Vlaiculescu, dupa ce a explorat prin blogurile voastre : ”catre voi , parinti de ducinei sau tineri cu diabet : mi s-a parut un castig sa va cunosc, mi-ati imbogatit sufletul si imi dati forta si ratiunea de a profesa in continuare, in ciuda tuturor piedicilor …. pastrati in voi bucuria, speranta , veselia, ambitia, ptr ca sunteti cu adevarat speciali. Faptul ca reusiti sa faceti slalom zilnic printre hidrati, glicemii, doze de insulina si inca multe altele arata forta si puterea voastra. Voi toti sunteti fantastici !” Multumesc mult doamna doctor ca sunteti asa cum sunteti si ne ajutati atit de mult!
Si cei ce gasesc acest post prea sentimental si siropos, aflati ca chiar nu-mi pasa, dati click pe EXIT.
Cred ca macar asa din cind in cind putem da friu trairilor noastre.
Glicemii bune! Si o viata frumoasa tuturor dulcineilor mari si mici (apropo doamna doctor m-a dojenit: ” am un fix – nu imi place sa spun diabetic, ci tanar/ copil/ persoana cu diabet – asta e o chestie din strainatate – nu e un adjectiv, nu ne defineste- ca alcoolic, drogat, etc, ci e o conditie/stare cu care trebuie sa “convietuim”)
Saptamina trecuta am fost contactata de o minunata domnita Mihaela (careia ii multumesc din suflet ptr tot) care m-a implicat intr-o actiune despre care voi vorbi cu mare drag (abia astept ) , cel mai probabil saptamina viitoare. Pina atunci degetele incrucisate sa iasa bine.
Intilnindu-ma cu Mihaela am vorbit despre diabet si despre cum a fost pentru noi debutul acestuia. Astfel, am ajuns sa retraiesc prima intilnire cu minunata noastra doctorita diabetolog, dna doctor Mihaela Vlaiculescu, Mihaela noastra draga . Va multumim pentru ca existati si sunteti asa cum sunteti doamna doctor Vlaiculescu. Va iubim!
Printre lucrurile frumoase si folositoase spuse de doamna doctor la acea prima intilnire , cel mai marcant si mai de impact moment a fost prezentarea unui articol. Din punctul meu de vedere acest articol ar trebui sa existe in fiecare cabinet de diabetologie si sa fie punctul de plecare in consilierea diabeticului sau a parintelui de dulcinel.
Miine este 8 Martie, ziua noastra doamnelor, si vreau sa va daruiesc un zimbet impartasind cu voi emotia si starea de bine data de articolul cu pricina.
Dar sa nu mai lungim vorba si sa va spun…
Acum 4 ani, in 2007, dl. Irl B. Hirsch editor sef la revista DOC News si director medical la Centrul de Diabet al Universitatii Medicale din Washington, scria despre o doamna in virsta de 90 de ani pe nume Gladys Dull. Nimic senzational pina acum! Insa, aceasta stimata doamna, Gladys sarbatorea in 2007 , 83 de ani de insulino-dependenta.
In 1924 pe vremea cind traia in Dakota de Nord si era in virsta de 7 ani, parintii adoptivi au dus-o in Rochester la clinica Mayo pentru a o salva de la moarte copila fiind in coma diabetica cu cetoacidoza. La acea vreme insulina comerciala era disponibila de numai un an. Ca si educatie, la acea vreme li se spunea diabeticilor ca secretul in lupta cu diabetul consta intr-un regim de viata & alimentar regulat/constant, exercitii fizice si testare glicemica. Timpul a dovedit ca aceste reguli de baza sunt valabile si astazi la o distanta de aproape un secol.
Dar haideti sa ne amintim cum era viata in 1924: nu exista televiziunea, radioul recent descoperit nu ajunsese in toate zonele si din pacate nici in Dakota de Nord unde traia Gladys, nu existau antibiotice (parintii naturali ai lui Gladys murisera de gripa) iar insulina era in faza incipienta de comercializare putind fi procurata numai din anumite locuri (in cazul de fata de la Clinica Mayo)
La virsta de 9 ani, la 2 ani de la debutul diabetului, Gladys a trecut printr-o criza de apendicita ce a necesitat interventie chirurgicala. Medicii din Dakota de Nord au refuzat sa intervina astfel ca parintii au trebuit sa o duca din nou la Clinica Mayo, unde a juns in coma cetoacidozica. Datorita erei pre-antibiotice si situatiei in care se afla, sansele ca Gladys sa supravietuiasca erau minine. Dar iata ca ingerul pazitor si-a facut inca odata datoria si Gladys supravietuieste.
La maturitate Gladys a fost sfatuita sa nu faca copii, dar a ales sa sfideze viata inca odata si sa dea nastere unui baietel. Recunoaste ca a avut parte de o sarcina dificila fara a da detalii insa. Fiul lui Gladys, Norm a fost un copil sanatos iar la momentul publicarii articolului, anul 2007, are virsta de 60 ani si locuieste la citeva mile distanta de mama sa.
Gladys poate fi considerata o adevarata enciclopediei a istoriei insulinei, fiind partasa la evolutia acesteia. In prezent este pe insulina NPH si Homalog. Gladys a fost printre norocosii care nu au prezentat nici o reactie alergica la insulinele folosite in anii 1920, asa cum foarte des s-a intimplat in acei ani. Surprinzator este faptul ca o perioada foarte mare Gladys a folosit ca si metoda de monitorizare doar testarea urinei, trecind la determinarea glicemiei din singe abia in 2002 dupa moartea sotului. Cind reporterul a intrebat-o daca nu vrea sa schimbe seringa traditionala de insulina cu un pen, Gladys a refuzat politicos spunind ca ceea ce a folosit pina acum a dat rezultate foarte bune si ca in opinia ei schimbarile dese pot duce la probleme.
Ea ne spune ca secretul infringerii diabetului a fost dieta regulata, obisnuind sa manince aceeasi cantitate de mincare la aceleasi ore, zi dupa zi, luna dupa luna, ani dupa ani. Recunoaste totusi ca au fost si momente cind s-a abatut de la aceasta conduita si s-a rasfatat culinar. Dar vorba reporterului, dupa 83 de ani de insulina merita si Gladys astfel de momente.
In 2007, la momentul interviului, Gladys locuia impreuna cu o ingrijitoare in proria-i casa. Printre numeroasele premii obtinute pentru longevitate si conduita in fata diabetului, medalia primita de la Eli Lily pentru 75 ani de diabet.
Iti multumesc din suflet Gladys ca ai ales sa impartasesti cu noi povestea ta, va multumesc domnule Hirsch ca ati dat drumul acestei povesti in media, va multumesc doamna doctor Vlaiculescu Mihaela ca atunci cind am intrat in cabinetul dumneavoastra inghitindu-mi lacrimile mi-ati aratat acest articol. A fost exact ceea ce aveam nevoie sa primesc la acel moment.
Sper ca citirea acestui articol sa aiba acelasi impact si asupra voastra dragi dulcinei mari si mici, si mamici de dulcinei.
Glicemii bune va doresc si sa ne intilnim sanatosi la 90 de ani (sau poate la 100 ce ziceti
Te trezesti bucuroasa cu gindul ca in sfirsit a venit Martie, Martie-Martisor, te uiti pe fereastra si ce sa vezi (?) ninge asa ca-ti amintesti subit ca de citeva zile iarna sa incapatineaza sa plece. Zimbetul dispare! Apoi se trezeste minunata copila entuziasmata tare, exclamind ”Uraaa a venit Primavara! Mami trebuie sa-mi aduci azi un ghiocel vestitorul primaverii” Calendaristic vorbind copila are dreptate, si gindesc ca pina la urma nu conteaza ce vedem pe fereastra ci ceea ce simtim. Asa ca haideti sa fim veseli si sa simtim primavara, poate asa pleaca si baba iarna de la noi.
Ghiozdanelul copilei ascunde azi o mica comoara lucrata cu ale ei 2 minute dibace in ziua de Simbata. Acum 2 saptamini am fost la un atelier de martisoare de unde am furat tehnica modelarii pastei fimo, asa ca Simbata am organizat si noi acasa un mic atelier invitindu-le la lucru pe finutele noastre si pe prietena si colega copilei, Daria (cea cu care are de altfel si o formatie Ioana Stea -nice name nu-i asa, de! ma iubeste copila). Ce-a iesit se poate vedea in poze.
Abia astept sa se intoarca azi copila de la scoala cu impresiile primului Martisor petrecut aici. In alta ordine de idei, am inteles de la fete (a mea copila si Daria) ca diseara va fi o petrecere ‘privata’ la mine acasa in cinstea Martisorului. Cum se va desfasura aceasta nici nu vreau sa stiu. Pina atunci eu am ca tema gasirea macar a unui ghiocel pentru minunata-mi copila.
Ca sa nu ne iesim din mina , Duminica aceasta vom merge la un atelier de bijuterii din pasta fimo, asa ca in curind cred ca-mi voi putea deschide butic
O primavara frumoasa va doresc, dar mai ales dulcineilor mari si mici.
La multi ani Marta Denisa!
Edit later: Am gasit ghioceii mult doriti de copila asa ca pot spune ca mi-am indeplinit cu succes misiunea. Evrikaaaa!
Ajunsa acasa, petrecerea de Martisor este in plina desfasurare: flori de primavara, zambile, narcise, ghiocei insirati in toata sufrageria, lumina data pe semiintuneric si tromboscopul in actiune, atmosfera de disco veritabila. Din sufragerie se aude alternativ ba glasul suav al Selenei Gomez ba acordurile unei melodii cu Shakira. What a nice combination! Iar zuzele mele ce credeti ca fac filmeaza scene pentru a monta un videoclip cu ele pe care apoi, noi astia mari, avem apoi datoria de a-l posta pe YouTube ca sa devina cunoscute si sa-si faca fani. Oare cum or iesi scenele pe melodiile Shakirei? Doamne… si cind te gindesti ca eu la virsta lor faceam hainute la papusi?!
Aaaaa, si era sa uit copila a primit martisoate de la TOTI baietii din clasa, iar de la ‘iubitu’ Darius a primit un martisor pestisor. Concluzia copilei: ”mami deci Darius ma vede ca pe o sirena, asta inseamna ca sunt sirena lui, ce tare!”