Archive for February, 2011
Iubesc Liceul Waldorf nr. 1 , liceu&scoala la care invata fiica-mea. Cred ca aceasta afirmatie a aparut si va aparea in toate posturile legate de ce se intimpla la scoala copilei mele.
Dupa o saptamina de vacanta si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat eroic izolarii, Carnavalul organizat Vineri de Liceul Waldorf a picat cum nu se putea mai bine. Astfel, copila a avut ocazia de a se intoarce in forta in rindul colegilor.
Dimineata inainte de a pleca de acasa, copila m-a intrebat sovaind ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”
Ajunsi acolo am constatat ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII, iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat prezentarea mindrelor dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ , dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita si copila mea in rolul printesei primaverii.
La etaj, juniorii au prestat astfel: clasa I – poezii si cintecele reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti in printi si printese ale iernii sau primaverii; clasa a II-a -o sceneta inspirata dintr-o fabula cu soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca de istorie pe care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci si romani, la Sarmisegetuza si columna lui Traian -foarte frumos moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur vor sti sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format poporul roman?'; iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura Romana si pot sa spun ca a fost momentul culminat al intregii prezentari -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta ce avea la baza poezia Mama lui Stefan cel Mare -desi calitatea pozelor este foarte slaba datorita luminii si nepriceperii mele nu pot rezista tentatiei de a posta si 2 poze cu frumuselul Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit de la oaste la castelul mamei sale.
Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii au fost, si sunt, senzationali, iar ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea spunindu-i doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.
Dupa prezentarea artistica, copiii s-au retras in claselor lor pentru o mica gustarica si ‘socializare’. Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta gustarica a venit fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.
N-am citit nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! ) deci nu principiile acestuia m-au indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer, lucrez in administratia unei institutii de invatamint primar ce urmeaza british curiculum , asa ca stiam dinainte cite ceva ref. la metodele de invatamint alternativ), si afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala Waldorf a intrecut cu mult cele mai optimiste asteptari.
Dupa creierul meu, atita cit il am :), copiii trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut, sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.
Experienta varicela, prin care tocmai ce-am trecut, ne-a aratat ca in mod surprinzator dar imbucurator in acelasi timp, varicela nu a avut mare influenta asupra diabetului, in fapt asupra glicemiei (cel putin nu in cazul nostru).
Dind filmul inapoi, realizez ca am avut glicemii mari in perioada de incubatie imediat dupa ce am contactat varicela. La vremea respectiva, acum 5 saptamini mai exact, vorbeam cu doamna doctor zilnic incercind sa descoperim cauza acelor hiperglicemii (am schimbat fiolele de insulina, am schimbat locul de administrare, am verificat functionalitatea penurilor, dna doctor chiar m-a pus ca pe o farfurie sa fac 2 gramajoare a cite 5 unitati fiecare si daca aceste gramajoare de insulina pareau egale-ochiometric- atunci nici asta nu era cauza…). Nimic din ce faceam nu elucida misterul.
2 saptamini mai tirziu au aparut veziculele si odata cu ele si normalizarea glicemiei. Pe toata durata eruptiei am avut o singura glicemie de 214 restul fiind intre 87 si 174, majoritatea insa in jurul valorii de 90-100. Valori chiar super bune as putea spune.
Am fost super cuminti si am ascultat sfatul medicului, si 2 saptamini de inceperea eruptiei am fost consemnati la domiciliu. Acum suntem in cea de-a treia saptamina de la debutul varicelei, inca nu ne-au cazut toate cojitele si am decis sa absentam si saptamina aceasta de la scoala pentru a ne feri de complicatii (dupa varicela sistemul imunitar este slabit si este bine sa-l protejam), cu atit mai mult cu cit am inteles ca in scoli e epidemie de gripa.
In rest nimic diferit fata de ceea ce face un copil fara diabet care a contactat varicela: mixtura pentru mincarimi pe vezicule, antihistaminic -noi am optat pentru Zyrtec ca nu are zahar, am rezistat fara dus 2 zile dupa care incepind cu cea de-a treia zi am dusat in mare viteza copila, zilnic; am informat-o asupra faptului ca daca nu e cumintica si umbla la bubite va ramine cu semne si recunosc ca sunt foarte mindra ca s-a purtat mai mult decit exemplar. In afara plictiselii si de 2 zile cu mincarimi (cred ca cea de-a treia si a patra zi de la inceperea eruptiei) totul s-a desfasurat mult mai bine decit speram. Fara febra, fara nopti nedormite…
Ca adjuvant inainte, in timpul, si acum dupa varicela, copila a luat zilnic o tableta de Vit C si un ursulet cu Echinaceea.
Se pare ca statul a acasa a fost si prilej de reflectie pentru domnisorica mea de 6 ani si 9 luni care a decis ca nu mai este asa de indragostita de de Darius ci ca acum il place mai mult pe colegul de clasa Vlad Si… abia asteapta sa se intorca la scoala ca cica ‘acolo e locul ei’.
Si intre timp ca sa nu ne plictisim ne-am apucat de facut martisoare handmade -am descoperit si noi cu placere pasta Fimo, asa ca prestam cu drag si spor pentru doamnele de la scoala , dar si pentru prietenele noastre.
Sa vina mai repede PRIMAVARA!
In 1954, Dorothy Law Nolte, specialista in consilierea familiei , scria in revista californiana Torrace Herald , poemul Children Learn What They Live (Copii invata ceea ce traiesc)
Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.
Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.
Ulterior poemul a fost dezvoltat si transpus intr-o carte cu acelasi nume, carte ce poate fi gasita si in limba romana si care este distribuita prin editura Humanitas.
In lumea nebuna si tumultoasa in care traim, copiii sunt adevaratele noastre comori. Haideti sa-i ascultam si sa incercam sa-i intelegem cu adevarat. Daca va cade cartea in mina CITITI-O. MERITA!
O zi frumoasa, alaturi de comorile voastre, va doresc.
Nebunie mare monser…
Zilele astea oriunde intorci capul nu vezi si nu auzi decit Valentine’s day. Pina si copiii sunt patrunsi de mirajul iubirii.
Desi nu-i o sarbatoare autohtona, sincer nu sunt nici pro nici contra acesteia. Pina la urma, atita timp cit vorbim despre o zi cu semnificatii frumoase, de ce nu? Pacat ca nu-i declarata zi libera. Cred ca asa as iubi sarbatoarea asta si mai mult. Si ce bine ar fi sa importam si asa numita ‘Bank Holiday’ de la englezi…in felul acesta din cind in cind am sta si noi, Lunea acasa.
Dar sa ne intorcem la iubire, caci despre asta este vorba. Love is in the air….
Va mai amintiti cind v-ati indragostit prima data? Amintirile mele merg pina la perioada gradinitei unde eram ‘in love’ cu doi dintre craii grupei: Doru si Stelu. Unul imi aducea ciocolata, iar celalat ma sa lasa sa maninc si desertul lui cind acesta era constituit din renumita prajitura ‘cartof’. Nu stiu de ce dar aceasta ramine prajitura copilariei mele. Anii au trecut noi am crescut , ‘of course’ , asa ca acum mi-s femeie maritata si cu una bucata copila pe inventar.
Care copila, e si ea la primele iubiri. Credeam ca eu sunt nabadaioasa de plac 2 baieti odata, insa copii de azi ne-au intrecut de departe. Copila mea este la … hai sa vedem al citelea ‘sot’… Pai intii a fost Raducu, un baiat cuminte si frumos foc cu cei mai minunati ochi albastri , pentru care deja am batut palma cu viitorii ‘cuscri’. Apoi Ion -baiatul de la Olt, care a dat-o gata pe fiica-mea cu ce credeti oare (?) -cu o miniatura de motoscuter (din acela pentru copii). Ori de cite ori mergem la parintii sotului nici n-apucam sa tragem bine masina in curte ca Ion se si infiinteaza la datorie. De! iubire mare ce sa mai zicem. Dupa Ion, a urmat Eric -o poveste de’amour pentru care avem si proba video, si anume declaratia patimasa a acestuia catre copila mea imortalizata video la o petrecere. Suna cam asa : ”…esti ca o printesa, esti minunata, esti frumoasa ca galbenul rochiei …’‘ -copila mea era imbracata in rochia lui Bell care-i de un galben auriu.
De ce-mi vin toate asta in cap? Pentru ca copila trece iar printr-o faza de indragosteala in care este topita dupa unul din colegii de clasa (I)-de fapt dupa mai multi dar de unul mai mult ”ca e cuminte si invata bine ca si ea”. Si este atit de indragostita incit ma ‘asasineaza’ cu marturisile ei. Intr-una din zile in care fata imi explica cu patos cit de mult il iubeste ea pe Darius, iar povetele mele cum ca ar trebui sa fie mai temperata in declaratii, ca baietii sunt aceia care trebuie sa spuna fetitelor ca le plac , ramineau fara nici un ecou, i-am zis ca-i fac bagajul si ca o sun pe mama lui Darius sa vina sa o ia sa locuiasca impreuna. I-am spus ca daca-l iubeste atit de mult atunci trebuie sa se mute cu el si sa aiba grija de el. De! mama nebuna… insa era a miia ora cind auzeama de acest Darius asa ca am cedat calcind cum nu se putea mai frumos in strachini si facindu-mi copila sa plinga.
Intre timp m-am mai potolit si eu, am inteles ca psihologic vorbind indragosteala asta intre pici este o faza absolut normala si ca copila nu exagereaza cu nimic. Ce pacat insa ca desi au ales sa fie parteneri de Valentine’s Day (ce-o mai fi insemnind si asta…) din cauza varicelei, copila este consemnata la domiciliu asa ca nu-si poate onora promisiunea.
Ce mi-ar placea sa existe o camera web montata in clasa astfel incit sa-i vad pe picii astia in actiune. Si nu ziceti ca sunt indiscreta! Sa arunce cu piatra al care nu vrea ca macar odata sa fie ‘ invizibil’ si sa-si vada odorul in actiune.
Si cind te gindesti ca suntem abia in clasa I.. Good have merci!
Am un copil minunat. Cea mai frumoasa, isteata si vesela fetita. Cind ride expresia ‘raiul pe pamint’ capata sens. Si am noroc ca ride des, si Doamne… cu cita pofta! Ea e motorul vietii mele, este cea care da sens tututor lucrurilor.
Acum aproape 4 ani, cind DIABETUL ne-a invadat vietile, am simtit ca s-a prabusit cerul pe noi. Copilul perfect sanatos care fusese ferit pina si de banalele viroze, era acum dependent de intepaturile zilnice si programul de masa impus. Dar cumva, am gasit putere, copila fiindu-ne de un real ajutor cu veselia, optimismul si intelegerea ei, si ne-am adaptat noului stil de viata. Omuletul cu ochi de caprioara, cu care am comunicat dintotdeauna foarte bine, ne-a ajutat sa mergem mai departe.
Nu stiu ce spun cartile de psihologia copilului diabetic, dar eu, incercind sa pastrez normalitatea in care traisem pina atunci, am evitat cuvintele dure precum ‘boala, diabet, insulina..’. Nu stiu daca am facut bine sau rau, insa am simtit ca trebuie sa-i protejez cumva inocenta si normalitatea copilariei.
Asa ca, fara a o tine sub un clopot de sticla si fara a nega existenta diabetului, am inventat un fel poveste care sa-i explice situatia de fapt. Astfel administrarea de insulina a devenit ‘piscatura de inteligenta’ pe care NOI TOTI, si mami si tati ne-o facem. Am facut rost de un pen gol si o rugam pe copila sa ne ajute sa ne facem si noi ‘piscatura’ si uite asa uneori se crea chiar un fel de competitie care face mai multe unitati de inteligenta. In felul acesta am considerat noi ca copila se va obisnui usor-usor cu manevrarea penului. Cu programul meselor si cu varietatea de produse nu a fost greu deloc, copila a inteles ca mincarica are nevoie de 3 ore ca se transforme in energie dupa care putem bine merci minca din nou, la produsele cu indulcitori am renuntat destul de repede astfel ca, spre incintarea copilei, oul Kinder a redevenit un obisnuit de-al casei (intotdeauna calculat in totalul de HC si fara a face abuz). Am incercat intotdeauna sa gasesc artificii care sa ne pastreze in normalitatea de dinainte: cind vrea musai ceva dulce dar nu e ora de masa apelam la bombonelele mici de M&M, cind o apuca foamea dar nu-i ora de masa (foarte rar insa) apelam la sunculita de praga si ceapa cu sare (iubeste ceapa cu sare pe care o considera delicatesa), cind suntem la petreceri si vrem sa bem suc cot la cot cu ceilalti copii, am descoperit o tentativa de suc ce are ‘o’ hidrati (e un compromis care nu-mi prea place pentru ca de regula bea suc natural si nu imbuteliat, dar odata la nu stiu cit timp zic ca nu-i nici o tragedie)…
Repet, nu stiu daca am facut bine sau rau, insa pina acum, vazind cum evolueaza copila cit de sociabila, deschisa si vesela este, cred ca am procedat corect. Am vorbit si cu doamna doctor care mi-a confirmat ca atita timp cit copila si-a insusit si respecta acest stil de viata, atita timp cit nu triseaza si nu se ascunde cu mincarica, cit nu protesteaza si nu refuza, nu are absolut nici o importanta daca numim aceasta stare de fapt DIABET sau ‘piscatura de inteligenta’ si ‘glicemie’. Vizitele la doctor nu au facut trimitere la notiunea de BOALA -acestea desfasurindu-se intr-un mediu cald si prietenos, copila intotdeauna a mers la prietena Mihaela care ne sfatuieste ce si cum sa mai mincam, glicozilata ne-am luat-o intotdeauna din degetel cu ajutorul teparusului nostru de acasa .
Pentru iubita mea copila doctor=prieten=sfaturi SI NU NEAPARAT BOALA.
Dar vine o zi cind aflam ca nici Mos Craciun nu-i chiar Mos Craciun, asa ca se pare ca a venit momentul sa ma pregatesc si eu pentru niste raspunsuri ceva mai concrete si aproape de adevar.
Am inteles ca teoria spune ca virsta la care copilul diabetic poate fi instruit sa inteleaga si inceapa a-si purta singur de grija este 9-10 ani. Noi nu am ajuns inca la aceasta virsta, mai avem vreo 3-4 ani, dar usor -usor, mai in joaca mai in serios incepem sa facem pasi mici in acest sens: de pilda copila stie sa-si ia glicemia singurica, stie sa potriveasca unitatile de insulina pe pen si sa apese pistonul, dar inca ii este teama sa se intepe singurica sau chiar sa ma intepe pe mine.
Deunazi, am inceput sa-i spun ca unul din cei 3 frati Jonas isi face si el ‘piscatura de inteligenta’ si i-am sugerat sa ne uitam pe net sa vedem care din ei. Ce credeti ca mi-a raspuns isteata mea : ”nu-i nevoie mami ca stiu deja, trebuie sa fie vorba de Nick ca el este cel mai istet, el compune toate melodiile trupei”. Ce puteam sa mai spun ?!
Zilele trecute a venit si m-a intrebat sec ‘ce-i ala DIABET?’. Uitindu-se la serialul Hannah Montana, a auzit-o pe aceasta spunindu-i lui Oliver ca n-are voie sa manince dulciuri ca ARE DIABET (cei ce au copii peste 5 anisori stiu despre cine vorbesc). Recunosc ca n-aveam un raspuns bine pragatit asa ca a trebui sa incropesc unul. I-am explicat ca toata aceasta procedura cu luatul glicemiei si ‘piscatura de inteligenta’ poarta numele de DIABET. Normal ca urmatoarea intrebare a fost : ‘adica si eu am DIABET?’.
Pentru parintii care au spus copiilor lor inca din prima clipa ca au diabet, poate parea un pic pueril/ciudat/altfel ca eu ii spun abia acum. Insa eu consider ca fiecare copil este unic, fiecare are ritmul sau, si ca exista o vreme pentru toate. Nu cred ca copila mea a pierdut mare lucru nestiind ca are diabet, nepercepind asta ca pe o boala. Nici acum nu stiu cit a constientizat tehnic vorbind, aceasta informatie neschimbindu-i cu nimic rutina zilnica. Drept dovada la raspunsul meu afirmativ ‘DA! mami si tu AI BIABET la fel ca Oliver si Nick Jonas, copila nu a fost deloc afectata, singura ei nelamurire tinea de interdictia la dulciuri. Nu intelegea de ce Oliver nu avea voie dulciuri. I-am spus ca oricine are voie sa manince dulciuri insa nu multe si ca ar fi bine sa le manince la ora de masa. I-am amintit de Sportacus (din serialul pentru copii) care intotdeauna milita pentru ‘bomboanele sportive’ (a se citi fructe si legume). Intrucit aceste teorii cu ‘dulciurile in exces nu sunt bune’, ‘fructele si legumele inseamna sanatate’, nu erau noi pentru ea, copila s-a declarat multumita de explicatiile mele.
Cel putin pentru moment… ca sunt sigura ca intrebarile abia au inceput.
Doamna doctor mi-a promis ca-mi face rost carti/materiale care sa ma ajute sa raspund copilului pe viitor in mod corect si cinstit, fara a o agresa emotional, si mai mult asta va fi tema la viitoarea mea intilnire cu dinsa. Abia astept!
Mi-as dori ca toata aceasta poveste sa evolueze ca cea a dezvaluirii identitatii lui Mos Craciun, cind la aflarea adevarului exista parerea de rau a pierderii magiei dar ulterior cu totii pastram spiritul sarbatorii.
Adica: ‘DA! AM DIABET! SI CE! ?” Nu-mi place, dar asta nu schimba cu nimic viata mea. Nu-i voi mai spune de aici incolo ‘piscatura de inteligenta’ ci administrare de insulina. In rest totul ramine la fel.
Cine stie, poate pina peste 3-4 ani, la marea discutie mama-fiica voi avea cu totul alte date pentru ea. Poate se fac noi descoperiri, poate se perfectioneaza dispozitivele deja existente, poate insulina orala sau cea inhalatorie va fi din nou pusa pe piata (am inteles ca s-au reluat lucrarile la Afresa), si astfel sarcina mea va fi mai usoara. Nu ma imbat cu apa rece, doar sper.
Pina atunci sper ca copila mea sa-si traiasca copilaria cu aceeasi inocenta si veselie, sper sa construim impreuna amintiri frumoase si sa raminem sanatosi si cu glicemii bune.
Si apropo, copila inca crede in Mos Craciun (si sper sa mai pastreze magia inca un an sau 2 -cit o mai tine!) cu care se intilneste in fiecare an, si care in 2010 i-a adus o pisica (de jucarie dar ‘aproape reala’) pentru care copila ia cerut doctoritei ‘glicemie’ si ‘piscatura’. Zis si facut, ca v-am zis ca e o dulceata de doctorita, dinsa a intrat in joc si ia dat fetei un glucometru si un pen gol asa ca acum mai avem inca un candidat la ‘piscatura de inteligenta’ -pisica Mieunica.
Daca aveti materiale de psihologia copilului cu diabet as fi foarte recunoscatoare daca m-ati indruma de unde si cum sa le procur.
Voi cind si cum i-ati spus copilului vostru ca are DIABET?
Multa sanatate dulcineilor din intrega lume. Sunteti absolut normali , frumosi si minunati. DIABETUL trebuie sa fie perceput ca un mod de viata (uneori mai greu ce-i drept) pe care NOI trebuie sa-l controlam evitind astfel boala.