Archive for February, 2011

Iubesc  Liceul Waldorf  nr. 1 ,  liceu&scoala la care invata fiica-mea.  Cred ca aceasta  afirmatie a aparut  si va aparea in toate  posturile legate  de ce se intimpla la scoala copilei mele.

Dupa o saptamina de vacanta  si alte trei de varicela, timp in care copila a rezistat  eroic  izolarii, Carnavalul  organizat Vineri de Liceul Waldorf  a picat  cum nu se putea  mai bine. Astfel, copila a avut  ocazia de a se  intoarce in forta  in rindul colegilor.

Dimineata inainte  de a pleca de acasa, copila m-a intrebat  sovaind  ‘mami ce sunt alea emotii? ca eu simt  asa ceva, nu stiu cum sa spun, dar cred ca am emotii, abia astept sa-mi  vad din nou colegii. Crezi ca le-a fost dor de mine?”

Ajunsi acolo am constatat  ca evenimentul a fost impartit pe etaje: la parter erau clasele V-VIII,  iar la etaj juniorii de la clasele I pina ala a IV-a. Asa ca, cu parere de rau, am ratat  prezentarea  mindrelor  dnei toane, http://www.toane.ro/2011/02/25/carnavalul/ ,  dar nu si o poza cu acestea, alias Cleopatra, Afrodita  si copila mea in rolul printesei primaverii.

La  etaj, juniorii au  prestat astfel:  clasa I – poezii  si cintecele  reprezentind trecerea de la iarna la primavara copiii fiind impartiti  in printi si printese  ale  iernii sau primaverii; clasa a II-a  -o sceneta inspirata dintr-o  fabula  cu  soriceii si pisicute; clasa aIII-a a prezentat un scurt moment la flaut si epoca  de istorie  pe  care tocmai o incheiasera, printr-o sceneta  ce trimitea cu gindul inceputurile stravechi ale poporului roman la getodaci, daci  si romani, la Sarmisegetuza si columna  lui Traian -foarte frumos  moment iar acesti copiii peste ani si ani sigur  vor  sti  sa raspunda la intrebarea ‘cum s-a format  poporul roman?';  iar clasa a IV-a a prezentat epoca de Limba si Literatura  Romana si pot sa spun ca  a fost  momentul  culminat al intregii prezentari  -am ris cu lacrimi vizionind o scurta sceneta  ce avea  la baza poezia Mama  lui Stefan cel Mare -desi calitatea  pozelor  este foarte slaba  datorita  luminii si nepriceperii mele  nu pot rezista tentatiei de a posta  si 2 poze cu  frumuselul  Stefan cel Mare ce tocmai se intorcea ranit  de la oaste la castelul mamei sale.

Toate momentele prezentate au fost absolut minunate, copiii  au  fost, si sunt, senzationali, iar  ca si timp , ca de obicei, organizarea a fost la superlativ totul fiind atit  cit trebuie nici prea mult sa plictiseasca dar nici prea putin. Am auzit-o pe copila mea  spunindu-i  doamnei ca ea nu mai vrea sa plece de acolo.

Dupa prezentarea artistica, copiii s-au  retras  in claselor  lor  pentru o mica gustarica si ‘socializare’.  Aici fiica-mea a avut deosebita placere de a sta non-stop in compania ‘iubitului’ ei Darius :)  Din punct de vedere al diabetului nostru, aceasta  gustarica a venit  fix la momentul potrivit, asa ca glicemiile sau programul de peste zi nu a fost absolut deloc afectat.

N-am citit  nimic de Rudolf Steiner (sunt o ignoranta de! :) )  deci nu principiile acestuia  m-au  indemnat sa-mi inscriu copila la aceasta scoala, ci motodele de predare despre care citisem si auzisem (sincer,  lucrez  in administratia  unei  institutii de invatamint  primar ce urmeaza  british curiculum , asa ca stiam dinainte cite  ceva ref. la metodele de invatamint alternativ),  si  afirm cu toata sinceritatea ca ceea ce se intimpla la aceasta scoala  Waldorf  a intrecut cu mult  cele mai optimiste asteptari.

Dupa  creierul meu, atita cit il am :), copiii  trebuie sa ramina copii in orice circumstante, sa invete intr-un mod placut,  sa simta, sa traiasca si sa se bucure pe deplin de aceasta etapa minunata de viata numita copilarie.

 

Experienta varicela, prin care tocmai ce-am trecut,  ne-a aratat  ca in mod surprinzator  dar imbucurator in acelasi timp,  varicela  nu a avut  mare influenta asupra  diabetului, in fapt asupra glicemiei (cel putin nu in cazul nostru).

Dind filmul inapoi, realizez  ca am avut glicemii mari in perioada de incubatie imediat dupa ce am contactat  varicela. La vremea respectiva, acum 5 saptamini mai  exact,  vorbeam cu doamna doctor zilnic  incercind  sa descoperim cauza  acelor hiperglicemii (am schimbat  fiolele de insulina, am schimbat locul de administrare, am verificat functionalitatea penurilor, dna doctor chiar m-a pus  ca pe o farfurie sa fac 2 gramajoare a cite 5 unitati fiecare  si daca aceste gramajoare de insulina pareau  egale-ochiometric-  atunci nici asta nu era cauza…).  Nimic din ce faceam  nu elucida misterul.  

2 saptamini  mai tirziu au aparut   veziculele si odata  cu ele  si  normalizarea  glicemiei. Pe toata durata  eruptiei  am avut  o singura glicemie de 214  restul fiind intre 87  si 174, majoritatea insa  in jurul valorii de 90-100.  Valori chiar super  bune as putea spune.

Am fost super cuminti  si am ascultat  sfatul medicului, si 2 saptamini de inceperea eruptiei  am fost consemnati la domiciliu. Acum suntem in cea de-a treia saptamina de la debutul varicelei, inca nu ne-au cazut  toate  cojitele  si am decis sa  absentam si saptamina aceasta de la scoala pentru a ne feri de  complicatii (dupa varicela sistemul  imunitar este  slabit si este  bine  sa-l protejam), cu atit mai mult  cu cit am inteles ca in scoli e epidemie de gripa.

 In rest nimic diferit  fata de ceea  ce face un copil fara diabet  care a contactat varicela: mixtura  pentru mincarimi  pe vezicule, antihistaminic -noi am optat pentru Zyrtec ca nu are zahar, am rezistat  fara dus  2 zile dupa care incepind cu cea de-a treia zi am dusat in mare viteza copila, zilnic; am informat-o  asupra faptului ca daca nu e cumintica  si umbla la  bubite va ramine cu semne si recunosc ca sunt  foarte mindra   ca s-a purtat mai mult decit exemplar. In afara  plictiselii  si de 2  zile  cu  mincarimi (cred ca cea de-a treia si a patra zi de la inceperea eruptiei) totul s-a  desfasurat  mult mai bine decit  speram. Fara  febra,  fara nopti nedormite…

Ca adjuvant  inainte, in timpul,  si  acum dupa varicela, copila a luat zilnic  o tableta de Vit C si un ursulet cu Echinaceea.

Se pare  ca statul a acasa  a fost si  prilej de reflectie pentru  domnisorica mea de 6 ani si 9 luni  care a decis ca nu mai este asa de indragostita de de Darius  ci ca  acum il place mai  mult  pe colegul de clasa Vlad :)    Si… abia asteapta sa se intorca la scoala  ca cica ‘acolo e locul ei’.

Si intre timp ca sa nu ne plictisim ne-am apucat de facut  martisoare handmade -am descoperit  si noi cu placere  pasta Fimo,  asa  ca prestam cu drag si spor  pentru  doamnele de la scoala , dar si pentru prietenele noastre. 

Sa vina mai repede  PRIMAVARA!

 

In 1954,     Dorothy  Law Nolte, specialista in consilierea familiei , scria in revista californiana Torrace Herald ,  poemul Children  Learn What They Live (Copii  invata ceea ce traiesc)

Daca traiesc in critica  si cicaleala,  copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca   traiesc  in  incurajare, copiii  invata  sa fie increzatori.

Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.

Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.

Daca traiesc in siguranta, copiii invata  sa aiba incredere  in ei si in ceilalti.

Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut  sa traiesti pe lume.

Ulterior  poemul a fost dezvoltat  si transpus  intr-o carte  cu acelasi  nume, carte ce poate fi gasita si in limba romana si care este distribuita prin editura Humanitas.

In lumea nebuna si tumultoasa in care  traim,  copiii  sunt adevaratele noastre comori.  Haideti sa-i ascultam  si sa incercam sa-i intelegem cu adevarat.  Daca va cade cartea in mina CITITI-O.  MERITA!

O zi frumoasa,  alaturi de comorile voastre, va doresc.

 

Nebunie mare monser…

Zilele astea  oriunde intorci  capul  nu vezi  si nu auzi decit  Valentine’s day.  Pina si copiii  sunt patrunsi de mirajul iubirii.

Desi  nu-i  o sarbatoare autohtona, sincer  nu sunt  nici  pro nici contra acesteia. Pina la urma, atita  timp cit  vorbim despre o zi  cu semnificatii frumoase, de ce nu?  Pacat  ca nu-i  declarata zi libera. Cred ca asa as iubi  sarbatoarea asta si mai mult. Si ce bine ar fi sa importam  si asa numita ‘Bank Holiday’ de la englezi…in felul acesta din cind in cind  am sta  si noi, Lunea acasa.

Dar sa ne intorcem la iubire, caci despre asta  este  vorba. Love is in the air….

Va mai amintiti  cind v-ati indragostit prima data?  Amintirile mele merg pina la perioada gradinitei  unde   eram ‘in love’   cu   doi dintre craii grupei: Doru si Stelu.  Unul  imi aducea  ciocolata, iar celalat ma sa lasa  sa maninc si desertul lui cind acesta era  constituit  din renumita prajitura ‘cartof’.   Nu stiu de ce dar aceasta ramine prajitura  copilariei mele.  Anii au trecut  noi am crescut , ‘of course’ , asa ca acum mi-s femeie  maritata  si cu una bucata  copila pe inventar.

Care copila, e si ea la primele iubiri.   Credeam  ca eu  sunt nabadaioasa de plac  2 baieti odata, insa copii de azi ne-au  intrecut de departe. Copila mea este la … hai sa vedem  al citelea ‘sot’…  Pai intii a fost Raducu,  un baiat  cuminte si frumos foc  cu cei mai minunati ochi albastri ,  pentru care deja  am batut  palma  cu viitorii ‘cuscri’.  Apoi Ion -baiatul de la Olt, care a dat-o gata pe fiica-mea cu ce credeti  oare (?) -cu  o miniatura de motoscuter (din acela pentru copii).  Ori de cite  ori mergem la parintii sotului nici  n-apucam sa tragem  bine masina in curte  ca Ion se si infiinteaza  la datorie.  De! iubire mare ce sa mai zicem.     Dupa  Ion, a urmat Eric -o poveste de’amour pentru  care avem si proba video, si anume  declaratia patimasa a acestuia  catre copila mea imortalizata video la o petrecere. Suna cam asa :  ”…esti  ca o printesa, esti  minunata, esti frumoasa ca galbenul rochiei …’‘  -copila mea era imbracata in rochia  lui Bell care-i de un galben auriu.

De ce-mi  vin toate asta  in cap?  Pentru ca  copila  trece  iar printr-o faza de indragosteala  in care este topita dupa unul din colegii de clasa (I)-de fapt dupa mai multi  dar de unul mai mult ”ca e cuminte  si invata bine ca si ea”. Si este atit de indragostita incit  ma ‘asasineaza’  cu marturisile  ei.  Intr-una din zile in care  fata imi  explica  cu patos  cit de mult  il iubeste ea pe Darius, iar  povetele  mele cum ca ar trebui sa fie mai  temperata in declaratii,  ca baietii sunt aceia  care trebuie sa spuna fetitelor ca le plac , ramineau  fara nici  un ecou, i-am zis  ca-i fac bagajul si ca o sun  pe mama lui Darius sa vina sa o ia sa locuiasca impreuna. I-am  spus  ca daca-l iubeste atit de mult  atunci trebuie sa se mute cu el  si sa aiba grija de el.  De! mama nebuna… insa era a miia ora  cind auzeama de acest Darius asa ca am cedat  calcind  cum nu se putea mai frumos in strachini si facindu-mi copila sa plinga. 

Intre timp m-am mai potolit  si eu, am inteles ca psihologic vorbind indragosteala asta intre pici  este o faza absolut  normala  si ca copila nu exagereaza cu nimic. Ce pacat insa  ca desi  au ales sa fie  parteneri de Valentine’s Day  (ce-o mai fi insemnind si asta…) din cauza varicelei,  copila este consemnata la domiciliu asa  ca nu-si poate onora promisiunea. 

Ce mi-ar  placea sa existe  o camera  web montata in clasa astfel incit  sa-i vad pe picii astia in actiune.  Si nu ziceti ca sunt indiscreta! Sa arunce cu piatra al care nu vrea ca macar  odata  sa fie ‘ invizibil’  si sa-si  vada  odorul in actiune.

Si cind te gindesti ca suntem abia in clasa I..  Good have merci!

Am  un copil  minunat. Cea mai frumoasa, isteata  si vesela  fetita.  Cind  ride  expresia   ‘raiul pe pamint’  capata sens.  Si am noroc  ca ride des,  si Doamne…  cu cita pofta!   Ea e motorul vietii mele, este cea care da sens  tututor lucrurilor.

Acum aproape  4 ani,  cind DIABETUL  ne-a invadat vietile, am simtit ca s-a prabusit cerul pe noi. Copilul perfect sanatos  care  fusese ferit  pina si de banalele viroze, era acum dependent de intepaturile zilnice  si programul de masa impus. Dar cumva, am gasit  putere, copila fiindu-ne de un real  ajutor  cu  veselia, optimismul si intelegerea ei, si ne-am adaptat  noului stil de viata. Omuletul  cu ochi de caprioara,  cu care  am comunicat dintotdeauna foarte bine, ne-a ajutat  sa mergem mai departe.

Nu stiu ce spun cartile de psihologia copilului diabetic, dar  eu,  incercind sa pastrez normalitatea in care traisem pina atunci, am evitat  cuvintele  dure  precum ‘boala, diabet, insulina..’.  Nu stiu daca am facut  bine sau rau, insa am simtit  ca trebuie sa-i protejez  cumva inocenta  si normalitatea copilariei.

Asa  ca, fara a o tine sub un clopot de sticla  si fara a nega existenta  diabetului,  am inventat  un fel poveste care sa-i explice situatia de fapt.  Astfel administrarea de insulina  a devenit   ‘piscatura de inteligenta’ pe care  NOI  TOTI, si mami si tati  ne-o facem. Am facut  rost de un pen  gol  si o rugam pe copila sa ne ajute  sa ne facem si noi  ‘piscatura’ si uite asa  uneori se crea  chiar un fel de competitie care face mai multe  unitati de inteligenta. In felul acesta am considerat noi ca copila se va obisnui usor-usor  cu manevrarea penului.   Cu programul meselor  si cu varietatea de produse  nu a fost  greu deloc,  copila a inteles ca mincarica are  nevoie de 3 ore ca se  transforme in energie  dupa care putem  bine merci  minca din nou,   la produsele cu indulcitori am renuntat destul de repede astfel ca, spre incintarea copilei,  oul Kinder a redevenit un obisnuit de-al casei (intotdeauna calculat  in totalul de HC  si fara a face abuz).  Am incercat  intotdeauna  sa gasesc artificii care sa ne pastreze in normalitatea de dinainte:  cind vrea musai ceva dulce dar nu e ora de masa  apelam  la bombonelele  mici de M&M, cind o apuca foamea dar nu-i ora de masa (foarte rar insa) apelam  la sunculita de praga si ceapa  cu sare (iubeste ceapa  cu sare pe care o considera delicatesa), cind suntem la petreceri si vrem sa bem suc cot la cot cu  ceilalti copii,  am descoperit  o tentativa de suc  ce are ‘o’ hidrati (e un compromis care nu-mi prea place pentru ca de regula bea suc  natural  si nu imbuteliat, dar  odata la nu stiu cit timp zic  ca nu-i nici o tragedie)…

Repet,  nu stiu daca am facut  bine sau  rau, insa pina acum,  vazind  cum evolueaza  copila  cit  de sociabila, deschisa  si vesela  este, cred ca  am procedat  corect.  Am vorbit    si cu doamna  doctor  care mi-a confirmat  ca atita timp  cit copila si-a insusit si respecta acest  stil de viata, atita timp cit nu triseaza  si nu se ascunde  cu mincarica,  cit nu protesteaza  si nu refuza,   nu are absolut  nici o importanta daca  numim aceasta stare de fapt  DIABET  sau  ‘piscatura de inteligenta’ si ‘glicemie’.   Vizitele la doctor nu au facut  trimitere la notiunea de BOALA  -acestea desfasurindu-se intr-un  mediu  cald   si prietenos, copila  intotdeauna a mers la prietena  Mihaela care ne sfatuieste  ce si cum sa mai mincam, glicozilata  ne-am  luat-o  intotdeauna  din degetel cu ajutorul teparusului nostru de acasa .

Pentru iubita mea copila doctor=prieten=sfaturi   SI  NU NEAPARAT    BOALA.

Dar vine o zi  cind aflam  ca nici Mos Craciun nu-i chiar Mos  Craciun, asa ca se pare ca a venit momentul  sa ma pregatesc  si eu  pentru  niste raspunsuri  ceva mai  concrete si  aproape de adevar.

Am inteles ca teoria spune ca virsta la care copilul diabetic  poate fi instruit sa inteleaga  si inceapa  a-si purta  singur de grija este 9-10 ani.   Noi nu am ajuns  inca la aceasta  virsta, mai avem vreo 3-4 ani,   dar usor -usor,  mai in joaca mai in serios incepem  sa facem pasi  mici in acest sens: de pilda  copila stie sa-si ia glicemia singurica,  stie  sa potriveasca unitatile de insulina pe pen  si sa apese pistonul,  dar inca ii este teama sa se intepe  singurica  sau chiar sa ma intepe pe mine.

Deunazi, am inceput  sa-i  spun   ca unul din cei 3 frati Jonas isi  face  si el ‘piscatura de inteligenta’ si i-am sugerat  sa ne uitam pe net sa vedem care din ei.  Ce  credeti ca mi-a  raspuns isteata mea : ”nu-i  nevoie  mami ca stiu deja,  trebuie sa fie vorba de Nick  ca el este cel mai istet,  el compune toate melodiile  trupei”. Ce puteam  sa mai spun ?!

Zilele trecute  a venit  si m-a intrebat sec ‘ce-i ala DIABET?’.   Uitindu-se la  serialul Hannah Montana, a auzit-o  pe aceasta spunindu-i lui Oliver ca n-are voie sa manince dulciuri  ca ARE   DIABET  (cei ce au copii peste 5 anisori stiu despre cine vorbesc).  Recunosc ca n-aveam un raspuns  bine pragatit  asa ca a trebui sa incropesc unul.  I-am explicat  ca toata aceasta procedura  cu luatul glicemiei  si ‘piscatura de inteligenta’ poarta numele de DIABET.  Normal ca urmatoarea  intrebare  a fost : ‘adica si eu am DIABET?’.

Pentru parintii care  au spus copiilor  lor inca din prima clipa ca au diabet, poate  parea un pic pueril/ciudat/altfel  ca eu  ii spun abia acum.  Insa eu consider ca fiecare  copil este  unic, fiecare are  ritmul sau,  si ca exista  o vreme pentru toate.  Nu cred ca copila mea a pierdut  mare  lucru nestiind ca are  diabet, nepercepind  asta ca pe o boala.  Nici acum  nu stiu cit a constientizat   tehnic vorbind,   aceasta informatie  neschimbindu-i cu nimic rutina zilnica.   Drept  dovada  la raspunsul meu  afirmativ ‘DA! mami  si tu AI  BIABET  la fel ca Oliver  si Nick Jonas, copila nu a fost deloc afectata, singura ei nelamurire  tinea de interdictia  la dulciuri.  Nu intelegea de ce Oliver nu avea  voie dulciuri. I-am spus  ca oricine  are voie sa manince dulciuri  insa nu multe si  ca ar fi bine sa le manince la ora de masa. I-am amintit  de Sportacus (din serialul pentru copii)  care intotdeauna  milita pentru  ‘bomboanele  sportive’ (a se citi fructe si legume).  Intrucit  aceste teorii  cu ‘dulciurile  in exces  nu sunt bune’,  ‘fructele  si legumele inseamna sanatate’, nu erau  noi pentru  ea, copila s-a declarat multumita de explicatiile mele.

Cel putin pentru moment…  ca sunt sigura  ca intrebarile abia au inceput.

Doamna doctor  mi-a  promis  ca-mi face rost carti/materiale care  sa ma ajute sa raspund  copilului pe viitor  in mod  corect  si cinstit, fara a o agresa emotional,  si mai mult  asta  va fi tema la viitoarea mea  intilnire cu dinsa. Abia astept!

Mi-as dori  ca toata  aceasta poveste  sa evolueze ca cea  a dezvaluirii  identitatii lui Mos Craciun,  cind la aflarea adevarului exista  parerea de rau a pierderii magiei  dar ulterior cu totii pastram   spiritul sarbatorii.

Adica:   ‘DA!  AM  DIABET!  SI CE! ?”  Nu-mi place,  dar asta nu schimba cu nimic  viata mea. Nu-i  voi mai spune de aici incolo ‘piscatura de inteligenta’  ci administrare de insulina. In rest totul ramine la fel.

Cine stie,  poate pina peste 3-4 ani, la marea discutie mama-fiica voi avea  cu totul alte date  pentru ea. Poate  se fac noi descoperiri, poate se perfectioneaza dispozitivele deja existente, poate insulina orala  sau  cea  inhalatorie  va fi din nou pusa pe piata (am inteles ca s-au reluat  lucrarile la Afresa), si astfel sarcina mea  va fi mai usoara. Nu ma imbat cu apa rece, doar sper.

Pina atunci sper ca copila mea sa-si traiasca  copilaria  cu aceeasi inocenta  si veselie, sper sa construim impreuna amintiri  frumoase si sa  raminem  sanatosi  si cu glicemii bune.

Si apropo, copila  inca crede in Mos  Craciun (si sper sa mai pastreze magia inca un an sau 2 -cit o mai tine!) cu care se intilneste in fiecare an, si care in 2010    i-a adus o pisica (de jucarie dar ‘aproape reala’)  pentru care copila ia cerut  doctoritei  ‘glicemie’  si ‘piscatura’.  Zis si facut, ca v-am zis  ca e  o dulceata de doctorita, dinsa a intrat in joc  si  ia dat fetei  un glucometru  si un pen  gol  asa ca acum  mai avem inca un candidat la ‘piscatura de inteligenta’  -pisica Mieunica.

Daca  aveti  materiale de psihologia  copilului cu diabet  as fi foarte recunoscatoare  daca m-ati indruma de unde  si cum sa le procur.

Voi cind si cum i-ati spus copilului vostru ca are DIABET?

Multa  sanatate  dulcineilor din intrega lume. Sunteti absolut normali , frumosi  si minunati.  DIABETUL trebuie sa fie perceput ca un mod de viata (uneori mai greu ce-i drept)   pe care NOI trebuie sa-l controlam  evitind astfel boala.