Archive for November, 2010

Am  spus  si o repet:   imi place la nebunie scoala Aidei!

Imi place ca procesul de invatamint se bazeaza pe “vezi, observa,  intelege, invata”,   si-mi place si ideea ca  din cind in cind  se organizeaza diverse actiuni, serbari, evenimente,  copiii fiind implicati  in anumite  proiecte si  conectati la natura.

De cite ori  n-am  trecut pe strada grabiti  fara a mai observa culorile toamnei?!  Recent insa, cu ocazia  Sarbatorii Recoltei, Aida a trebuit  sa adune  frunze de diverse culori si astfel mi-am reamintit ca toamna e de culoare galbena, maro, ruginie, verde, rosie,  grena.  

 Joia trecuta, a fost organizat un alt eveniment,  numit ”Sarbatoarea Lampioanelor”.  Copiilor  li s-a explicat ca peste iarna natura   nu moare  ci este lasata in grija  unor pitici al caror scop este sa o pastreze, sa o ingrijeasca iar apoi   sa o redea oamenilor primavara.

Astfel,  copiii merg  cu parintii si doamnele invatatoare in Parcul Florilor , cu niste lampioane facute de minuta lor,  si cauta acesti pitici, dupa care  sunt rasplatiti  pentru efortul depus  cu biscuiti si fursecuri.   

 Imaginati-va piticii  Albei ca Zapada  venind seara de la mina cu felinarele aprinse.  Apoi ginditi-va  la vanatoarea de oua de Paste a  prietenilor  nostri americanii.  Apoi imaginati-va acesti pitici ai   Albei ca Zapada multiplicati de ordinul zecilor, cautind cu ajutorul  felinarelor aprinse, ouale de Paste.  Cam asa arata scena de Joi seara in Parcul Florilor din Pantelimon:  o multime  de prichindei  cautind de zor cu lampioanele aprinse, piticii  ce au grija de natura.  

Si nu mai spun ca ieri dimineata am mers in parc  sa vedem  daca a mai  ramas  vreun pitic  negasit  si…  uraaaa am mai adaugat  colectiei  inca 12 bucati, astfel  incit  acum copila se poate  lauda  cu impresionantul numar de 18 pitici. Dupa aceasta ‘vinatoare’  de pitici  imi faceau ochii in cap ca la melc  intrucit  minunatii protectori  al naturii sunt foarte mici  si au exact  culorile toamnei asa ca sunt  greu de gasit  prin covorul de frunze.   

Abia  asteptam sarbatoarea de anul viitor  la care ne vom prezenta  cu un Lampion  mult mai profi  si cred ca voi si trisa luindu-mi o lanterna cu mine.

In afara de distractie aceasta Sarbatoare a Lampioanelor  este si una a generozitatii, copiii fiind  invatati sa imparta piticii intre ei (Aida de pilda a gasit 6, altii doar 1  si au fost si copii care n-au  gasit niciunul).

In ce priveste glicemia, evenimentul a avut loc la ora 5  si a tinut  o ora si ceva astfel ca din punct de vedere program nu ne-a incurcat deloc. Ce ne-a dat unpicut peste cap au fost cei 2-3 biscuti  din cosurile  pregatite special pentru copii de catre doamnele invatatoare si mincati de Aida  intre mese.  La ora 19.20  aveam, din cauza biscuitilor, o glicemie de 198  asa ca am facut  Mixtard mai mult cu 1 unitate  si nu am mai mincat  hidratii rapizi, la ora 22 am luat gustarea normal  iar la ora 01.00 ajunsesem la 98 si a trebuit  sa bem  putin lapte  sa nu facem hipo pina dimineata.

In afara  de serbari si distratie, copiii  mai si invata  la aceasta  scoala,  si invata chiar serios. Ma pot mindri ca, in cele 2 luni de scoala cit au trecut, Aida a invatat  destul de multe cuvinte si expresii in limba germana, au invatat  o parte din literele alfabetului,  multe, multe poezii si cintece, cuvinte si expresii in engleza, iar acum au inceput si socotitul. Si cel mai important este ca ii place sa mearga la scoala,  nu e stresata deloc de teme  pe care le face cu atentie si mare drag  pentru  doamna invatatoare,  traieste  din plin   aceasta perioada  a copilariei,  iar scoala  ne ajuta si ea  sa-i  cream copilei un bagaj  de frumoase amintiri.

Sper ca  nimic sa nu se schimbe si sa avem parte de acelasi sentiment de multumire fata de scoala aleasa mult timp de  acum incolo.

By the way, diseara merg la sedinta cu parintii  unde o sa ni se prezinte  ce au facut  copilasii pina acum si cum se descurca,  si ce urmeaza a se intimpla pina la vacanta de Craciun.

Batrinete, haine grele

Ce n-as da sa scap de ele…

Cam asa  simt eu acum vis-a-vis de acest diabet juvenil care ne-a invadat viata cum 3 ani.

Traversam o perioada ciudata: 

*ultima glicozilata a copilei a iesit, pentru prima data,  cam mare – 8.9

*am fost la doamna doctor  si am pus tara la cale pret de 2 ceasuri. In final am hotarit sa asteptam pina la urmatoarea glicozilata sa vedem  cum iese  si daca va fi  tot  mare sa modificam schema de tratament. Ideea cu asteptatul se datoreaza faptului ca inainte de glicozilata asta mare  Aida a avut  o otita, iar apoi o perioada de nas infundat (deci mai mult  ca sigur  ca a fost  si o usoara inflamatie ce putea da valori glicemice mai mari).

*Ok ! ma impac cu ideea ca daca asta trebuie asta o sa facem, insa inainte de toate vreau sa ma lamuresc de unde  fost glicozilata mare: datorita acestor cauze sau pentru ca pur si simplu schema cu 3 administrari de insulina nu mai merge. Lamureste-te daca poti!?  Cind ne era  si noua  bine iata ca ne paste o oarecare laringita care mai mult  ca sigur ca va influenta tabloul glicemic. Apropo,  asta e a doua oara  cind ar face Aida laringita, prima data  fiind  anul trecut  cam tot in aceasta perioada. Sper sa nu devina un obicei si in fiecare Noiembrie sa ne ‘laringim’.   

 Sunt cu atit  mai confuza  cu cit  pina la acest inceput de laringita,  glicemiile pareau sa-si revina. Ieri , de pilda,  dimineata am avut 105, la ora 16 coborise la 60 (probabil pentru ca marisem iar cu 1 unitate insulina de la ora 13.20),  la ora 20.20 – glicemie 198  dar stiu ca asta s-a datorat celor 2-3 biscuiti mincati intre mese, iar azi-noapte la ora 01.00 avea 98.

Deci merge sau nu merge inca schema cu 3 administrari???

Care este momentul corect cind trebuie sa trecem la 4?  Stiu ca n-avem incotro, ma consolez cu faptul ca  Aida e mai mult decit intelegatoare si nu protesteaza niciodata deci sigur copila ne va ajuta ca  tranzitia sa fie mai usoara, stiu si ca mai important  este sa avem glicemii bune decit sa evitam o intepatura,     dar totusi ma intreb care este momentul ‘0’ cind este necesata trecerea la cea dea  4-a  administrare : 3 Actrapid + 1 Lantus .

Sper ca laringita  sa treaca repede si sa nu ne puna  mari probleme.  Cu siguranta in Decembrie o vom mai vizita  inca odata  pe minunata noastra doamna doctor Mihaela  si vom hotari  daca incepem  cu Lantusul  pentru ca daca tot  trebuie sa o facem, atunci cel mai bine ar fi sa alegem acest moment  in vacanta de iarna a copilei cind sunt si eu acasa  si o pot monitoriza si interveni oricind.

Deci revenind:

Diabetul, haine grele

Ce n-as da sa scap de ele…

Nu stiu cum as putea descrie in cuvinte harmalaia, veselia, galagia, voia buna, haosul  si buna dispozitie  de la petrecerea de ieri  seara organizata  cu ocazia  zilei  onomastice a minunatei mele copile si nu in ultimul rind a sotului.

Tot ceea  ce pot  spune  este ca de cind  cu acest  nou ‘prieten’  diabetul,   incercam pe cit  posibil sa ne continuam  viata ca si inainte.  Nu suntem o familie  de petrecareti  dar in afara de Sarbatorile Sfinte de Paste  si Craciun  pe care le serbeaza  tot romanul, noi  incercam  sa  punctam inca alte 2 momente ale  anului,  si anume ziua de nastere  a copilei  si sarbatoarea Sfintilor Mihail si Gavril , prilej cu care  organizam  petreceri. 

 Asa s-a intimplat  si ieri seara  cind  cu mic cu mare ne-am bucurat  de o karaoke evening . Repertoriul prestat a fost  unul foarte variat, incepind de la   Hannah Montana si continuind pina la  Dan Spataru sau Zarzarea, Zarzarea.

Petrecerea a fost asezonata  cu sarmale, fripturi, confeti,  jocuri de copii (au fost cred mai mult de 10 copiii), face painting , lupta cu piniata (sincer nici nu stiu cum se scrie dar momentul a fost cu siguranta unul foarte gustat de copii-si la propriu si la figurat)    iar la final tort.

Copila a reusit  marea performanta de a vinde gratis  bratarile hand-made  facute  chiar de  ea  pentru prietenii ce urmau sa onoreze  petrecerea.

Sper ca toti cei invitati  sa fi petrecut  o seara  frumoasa alaturi de noi, fiica-mea cu siguranta  s-a distrat,   la sfirsitul serii exprimindu-si dorinta ca seara sa nu se mai termine.

Cu glicemiile pot spune ca ne-am descurcat  foarte bine. Am avut la ora 19.20  o glicemie  200  rezultata  in urma unui pahar de suc baut cu 20 min inainte de a ne face insulina, dar mai mult  ca sigur  ca n-am stat  mult pe aceasta valoare intrucit la 19.20  ne-am facut  unitatile de Mixtard, iar copila  a mincat 2 sarmalute (mai bine zis  continutul lor, deci  cred ca in total au fost max 5 hidrati).  In felul acesta am combatut  si durerea de burtica  ce apare  de obicei la noi  daca ne facem  insulina  si nu mincam imediat, fara a alimenta insa glicemia  cu o cantitate  mare de hidrati.

Veselia  fiind maxima, deci  putind  aparea  pericolul de hipo, peste o ora  am mai mincat  o felie de piine deci 12 HL si  o bomboana  din pinata,  probabil alti 5 HR.

Asa cum am mai spus  si altadata  cu prajiturile nu prea suntem prieteni asa ca tortul  nu a costituit o ‘amenintare’.

La ora  gustarii eram  deja  acasa  si aveam o glicemie testata  de 92.

 Tinind cont de emotiile&bucuria petrecerii si de  zbintuiala prestata, am suplimentat HR (daca in mod normal  la aceasta ora  bem 100 ml  lapte acum am baut 200 ml) si am mincat cantitatea normala de HL -23 gr piine.

La ora 01.00  glicemia  scazuse  unpicut  ajungind la 70  (deci, trag eu invataminte ca la gustare  mergeau  chiar mai multi  HR decit am suplimentat).  I-am dat  copilei 8 gr. de zahar si totul s-a  terminat cu bine.

Iar astazi incepem din nou scoala, iar copila este foarte entuziasmata ca va servi  copiii cu bomboane. Ca sa faca momentul  mai interesant  ne-a  pus  sa-i  cumparam  pentru la scoala, ciocolata  aceea  Milka…  cu artificii,  care  provoaca  niste senzatii ciudate dar placute  papilelor  gustative.

La multi ani iubita mea!

Ieri  spuneam  ca de cind  am intrat in ‘blogosfera’ citesc  zilnic blogul lui Dono  si cei al Ninei. Ce am omis sa spun  este  ca il citesc si pe cel al  actorului Dragos  Bucur,  si pe cel al zuzei http://zuzubell.wordpress.com/, o tinara cu diabet -o dulcisoara ceva mai mare.  Sper  ca astfel sa inteleg mai bine  cum diabetul  influenteaza   tinerii si sa-i pot  fi   o prietena buna si intelegatoare  fiica-mii,  fara a cadea in extrema  cealalta si a o sufoca  cu o protectie/atitudine  exagerata.

Astazi  zuza se intreaba  pe blogul ei  cum reactioneaza diabeticii de diverse  virste la starea  de hipoglicemie, fapt care mi-a amintit  un episod petrecut recent, asa ca iata  ce i-am raspuns:

”ultima data cind copila mea (6 ani si 6 luni) a facut hipo a fost recent si un picut cam scary. La prinz am lasat copilul sa mearga la nani cu buni iar noi am plecat sa-i luam o rochita pentru serbarea care tocmai se apropia. Nu am lipsit mai mult de 2 ore insa cind am intrat in casa m-am speriat de plinsetele care se auzeau din dormitorul ei. Copila tremura si plingea cu lacrimi de crocodil zicind ca o gidila ceva. Binenteles ca pina sa intram noi in casa buni ii daduse deja o bomboana care insa nu apucase sa-si faca efectul. Am suplimentat si noi cu 10 g zahar am luat copila in brate si am asteptat sa se linisteasca. In cei trei ani de cind s-a instalat diabetul am avut doar citeva episoade cu hipoglicemie si de regula de fiecare data am fost in preajma copilei, le-am ‘ citit’ si actionat din timp asa ca niciodata nu facut ‘urit’. Cred ca asta e si motivul pentru care acum m-a afectat atit de tare. Dar a trecut… Daca insa dau filmul inapoi cele mai urite crize de hipo (urlete din cauza durerilor de burta, biiguieli fara sens) le-am avut, unde crezi(?) chiar in locul in care ar trebui sa ne simtim in siguranta si anume in spital (si asta prin ‘bunavointa’ unei doctorite blonde si in conditiile in care noi ne-am internat ‘pe picioare’ ca sa zic asa, avind ca simptom corpii cetonici, glicozuria si glicemia mare fara nici o manisfestare grava -dar asta e alta poveste pe care vreau sa o uit dar se pare ca m-a marcat foarte mult si chiar nu pot -daca citesti primul meu post intelegi ce vreau sa spun .  O zi buna fara hipo fara hiper.”

 Precizez  ca aceasta  hipo a venit  dupa  o perioada in care  am crescut  dozele  de insulina din cauza  unor  glicemii mari date de hormonul de crestere, apoi  vazind  ca respectivul  hormon s-a mai potolit  si ca nu mai influenteaza glicemia atit de mult, am inceput sa reducem dozele insa se pare  ca nu atit de mult  si repede  cit ar fi trebuit (am zis  si eu sa o luam usurel usurel cu cite 1 unitate, dar cred de data asta  ar fi fost cazul sa reduc  cele  2 unitati in plus odata).

Oricit de mult ne straduim,   din pacate diabetul ne pune fata in fata  si cu astfel se situatii. Totul este  sa nu ne pierdem cu firea,  sa actionam la timp si sa scurtam pe cit posibil  starile de Hipoglicemie care nu fac deloc  bine creierului. Si cel mai imporant,  sa avem in casa  glucagon pentru situatii grave de urgenta.

De cind m-a prins microbu’  cu  aceasta  noua  ‘inventie’ a omului si anume maria  sa ‘blogareala’, recunosc ca citesc cu mare placere, aproape zilnic,  cel  putin  2 blogguri: cel al lui  Dono  http://dono.ro/si cel al Ninei  http://www.toane.ro/.  

Asa ca intru   acu’ 2 min la dna. toane, si ce sa vezi (?)  doamna in cauza  da o leapsa  primita  de la o alta minunata bloggerita , cui credeti (?), tocmai mie!    Aaaa….  leapsa in cauza  se refera  la postarea unei  mini biografii.  Asa  ca hai sa nu o dezamagesc  si  sa vedem ce iese.

la 6 luni – habar n-am ce faceam  tot ce stiu de la mama  e ca am fost un bebeu  cuminte

la 3 ani - dupa  munca patriotica prestata de mama la gradinita  din Livada cu Nuci (a se citi, Bucuresti, undeva in sectorul 3) am fost admisa in ‘club’  in ciuda  virstei  mici  pe care o aveam.   Asa ca iata  dau prima data nas in nas  cu colectivitatea  si cunosc primii baieti. Nu stiu de ce  dar ce cel mai bine din aceasta  perioada imi amintesc de  ‘nazdravanii’  grupei Doru si Stelu  si de prietenul drei educatoare care venea  si ne cinta la chitara. Frumoase vremuri ….

la 6 ani – merg la scoala  unde-l  am ca coleg de banca pe Cristian,  cel mai  sugubet baiat din clasa (cred  ca aveam  lipici la ‘golanasi’).  Mi-aduc aminte zimbind  cum incerca sa ma ‘prosteasca’ , aratindu-mi niste mizgalituri si  zicindu-mi ca el stie sa scrie in alta limba (semana cei drept a  scriere    hieroglifica dar pe atunci nu auzusem inca de asta.  O fi fost vreun pui de savant si eu nu stiu!?)

la 8 ani -sau mai devreme  nu mai stiu exact,  ma razvratesc impotriva  sistemului  refuzind sa accept  sa fiu comandant de clasa (snurul acela galben, stiti  voi…).  Imi amintesc  ca am refuzat  total ideea de a-mi controla  si ‘comanda’ colegii /prietenii de clasa, simteam ca-i tradez cumva.

la 9 ani- si de fapt in toate vacantele de vara de la acea vreme, plecam  la tara  la bunici  unde  mergeam la cules de mure, fragi si alune, ma cataram in copaci sa adun visine si  cirese negre, ma dadeam intr-un leagan facut  dintr-o sfoara si o bucata de scindura iar apoi  atirnat  de un nuc batrin, mincam  cu verisorii mei  afara la masa din livada din spatele casei…  Am petrecut  la tara niste veri absolut minunate ca in cartile lui Creanga… 

la 10 ani -cred! eram in clasa a patra, am tras o sperietura  destul de mare cind dna. invatatoare m-a scos in fata clasei. In acele fractiuni de secunda  m-am gindit  si razgindit  ce naiba facusem gresit de ma scosese in fata. Ca sa aflu in final  ca luasem nota 10 la olimpiada de romana pe municipiu…  Nici sa ma bucur  n-am mai putut…. Si tot in clasa a patra am participat  la concursul pe scoli ”Sanitarii priceputi” .  Va mai aduceti aminte?  Parca au trecut 1000 de ani de atunci…

la 11 ani -si nu numai la aceasta minunata virsta. Jucam  Frunza;  Tara Tara vrem ostasi; Tarile;    faceam  farse  trecatorilor de pe strada: cu bancnota  trasa cu sfoara, cu cartoful  plin de scobitori  legat  cu ata,  atirnat intr-un copac  si lasat brusc  in jos  chiar in  fata  oamenilor ce treceau pe linga copac, puneam  piedica cu o sfoara tinuta de 2 copii trecatorilor de pe aleile de  linga blocul nostru;   faceam cazemate de zapada;   iar  cind se oprea lumina in cartier stateam  in scara  blocului la suete  cu prietenii,  cu lanternele aprinse; si cite si mai cite…  Ohooooo  ce vremuri  maica…  Fusera  si se dusera…

la 12 ani- am mincat bataie  de la mama ca am plecat cu fetele de la bloc  sa adunam  musetel  de linga Ratarie (cei care stau, sau au stat  in Balta Alba stiu despre ce vorbesc) fara sa ii spun

la 18 ani -dupa absolvirea liceului si insusirea tuturor tehnicilor de ingrijire a bolnavului , zic eu ca e cazul  sa  incep  sa produc asa ca ma angajez , universitatea  facind-o apoi in paralel cu job-ul

la 25 ani-decid ca e cazul sa intru si eu in rindul lumii si sa ma asez  la casa mea  asa ca ma marit. Uraaaaa….

la 28 ani- se concretizeaza cea mai mare realizare a vietii mele  si  vine pe lume cel mai frumos si minunat  copil din lume, cea mai cea…..   Aiduta mea

la  31 ani-sunt  foarte foarte trista (cred ca trista este putin spus) intrucit  descoperim diabetul  copilei  si de aici incolo incepe  o adevarata lupta cu viata

la 34 de ani- ma bucur  in fiecare secunda de  veselia mea de copila   si sper  la ziua  in care diabetul va fi eradicat, sau ca sa fiu mai realista,  cind  vor fi comercializate  device-uri care  sa permita testarea non-invaziva a glicemiei sau administratea non-invaziva a insulinei (insulina orala, inhalatorie…..)

la 100 ani -voi fi cea mai sexy, sucara,  si tare  babuta  care a  existat vreodat’

Iata  ca am ajuns  si aici.  Prima vacanta a copilei mele. 

Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem  linie  si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.

a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului

educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate

Deci:

*Dezvoltare intelectuala:  in cele  7  saptamini  copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime  de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.

*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate:  este absolut minunat sa vezi  cum sunt educate niste zgitii de copii  sa salute  de bun venit  si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care  interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind  de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot  sepcile sau caciulile de pe cap.

In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel  am avut  si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila,  paleta coloristica a toamnei ,  am adunat  castane  si frunze.

Toate  au culminat  cu o frumoasa  Serbare a Recoltei  la care copiii si-au prezentat cu mindrie  cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic  cu pregatirea  unei imense salate de fructe.  La serbare  toti copii au fost costumati  cu pelerine pe care impreuna  cu parintii au aplicat  frunze de toamna asa ca entuziasmul lor  a fost cu atit mai mare.

Spuneam  in primul post  despre scoala, ca noi am optat  pentru Waldorf  si ca sper din tot  sufletul sa fi luat  decizia  cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei  decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita  de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii:  copila merge  cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut  noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi  o multime de lucruri  noi,   studiaza  2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si  cel mai important,  din punctul meu de vedere,  face toate astea cu placere. 

Revenind la vacanta, din pacate  mama (adica eu)  nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut  de la poneiul Rocky  la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului),  mersul la bazin, in parc  precum si intilnirile cu prietenii.

Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control  si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe  momente  vesele.