Archive for November, 2010
Am spus si o repet: imi place la nebunie scoala Aidei!
Imi place ca procesul de invatamint se bazeaza pe “vezi, observa, intelege, invata”, si-mi place si ideea ca din cind in cind se organizeaza diverse actiuni, serbari, evenimente, copiii fiind implicati in anumite proiecte si conectati la natura.
De cite ori n-am trecut pe strada grabiti fara a mai observa culorile toamnei?! Recent insa, cu ocazia Sarbatorii Recoltei, Aida a trebuit sa adune frunze de diverse culori si astfel mi-am reamintit ca toamna e de culoare galbena, maro, ruginie, verde, rosie, grena.
Joia trecuta, a fost organizat un alt eveniment, numit ”Sarbatoarea Lampioanelor”. Copiilor li s-a explicat ca peste iarna natura nu moare ci este lasata in grija unor pitici al caror scop este sa o pastreze, sa o ingrijeasca iar apoi sa o redea oamenilor primavara.
Astfel, copiii merg cu parintii si doamnele invatatoare in Parcul Florilor , cu niste lampioane facute de minuta lor, si cauta acesti pitici, dupa care sunt rasplatiti pentru efortul depus cu biscuiti si fursecuri.
Imaginati-va piticii Albei ca Zapada venind seara de la mina cu felinarele aprinse. Apoi ginditi-va la vanatoarea de oua de Paste a prietenilor nostri americanii. Apoi imaginati-va acesti pitici ai Albei ca Zapada multiplicati de ordinul zecilor, cautind cu ajutorul felinarelor aprinse, ouale de Paste. Cam asa arata scena de Joi seara in Parcul Florilor din Pantelimon: o multime de prichindei cautind de zor cu lampioanele aprinse, piticii ce au grija de natura.
Si nu mai spun ca ieri dimineata am mers in parc sa vedem daca a mai ramas vreun pitic negasit si… uraaaa am mai adaugat colectiei inca 12 bucati, astfel incit acum copila se poate lauda cu impresionantul numar de 18 pitici. Dupa aceasta ‘vinatoare’ de pitici imi faceau ochii in cap ca la melc intrucit minunatii protectori al naturii sunt foarte mici si au exact culorile toamnei asa ca sunt greu de gasit prin covorul de frunze.
Abia asteptam sarbatoarea de anul viitor la care ne vom prezenta cu un Lampion mult mai profi si cred ca voi si trisa luindu-mi o lanterna cu mine.
In afara de distractie aceasta Sarbatoare a Lampioanelor este si una a generozitatii, copiii fiind invatati sa imparta piticii intre ei (Aida de pilda a gasit 6, altii doar 1 si au fost si copii care n-au gasit niciunul).
In ce priveste glicemia, evenimentul a avut loc la ora 5 si a tinut o ora si ceva astfel ca din punct de vedere program nu ne-a incurcat deloc. Ce ne-a dat unpicut peste cap au fost cei 2-3 biscuti din cosurile pregatite special pentru copii de catre doamnele invatatoare si mincati de Aida intre mese. La ora 19.20 aveam, din cauza biscuitilor, o glicemie de 198 asa ca am facut Mixtard mai mult cu 1 unitate si nu am mai mincat hidratii rapizi, la ora 22 am luat gustarea normal iar la ora 01.00 ajunsesem la 98 si a trebuit sa bem putin lapte sa nu facem hipo pina dimineata.
In afara de serbari si distratie, copiii mai si invata la aceasta scoala, si invata chiar serios. Ma pot mindri ca, in cele 2 luni de scoala cit au trecut, Aida a invatat destul de multe cuvinte si expresii in limba germana, au invatat o parte din literele alfabetului, multe, multe poezii si cintece, cuvinte si expresii in engleza, iar acum au inceput si socotitul. Si cel mai important este ca ii place sa mearga la scoala, nu e stresata deloc de teme pe care le face cu atentie si mare drag pentru doamna invatatoare, traieste din plin aceasta perioada a copilariei, iar scoala ne ajuta si ea sa-i cream copilei un bagaj de frumoase amintiri.
Sper ca nimic sa nu se schimbe si sa avem parte de acelasi sentiment de multumire fata de scoala aleasa mult timp de acum incolo.
By the way, diseara merg la sedinta cu parintii unde o sa ni se prezinte ce au facut copilasii pina acum si cum se descurca, si ce urmeaza a se intimpla pina la vacanta de Craciun.
Batrinete, haine grele
Ce n-as da sa scap de ele…
Cam asa simt eu acum vis-a-vis de acest diabet juvenil care ne-a invadat viata cum 3 ani.
Traversam o perioada ciudata:
*ultima glicozilata a copilei a iesit, pentru prima data, cam mare – 8.9
*am fost la doamna doctor si am pus tara la cale pret de 2 ceasuri. In final am hotarit sa asteptam pina la urmatoarea glicozilata sa vedem cum iese si daca va fi tot mare sa modificam schema de tratament. Ideea cu asteptatul se datoreaza faptului ca inainte de glicozilata asta mare Aida a avut o otita, iar apoi o perioada de nas infundat (deci mai mult ca sigur ca a fost si o usoara inflamatie ce putea da valori glicemice mai mari).
*Ok ! ma impac cu ideea ca daca asta trebuie asta o sa facem, insa inainte de toate vreau sa ma lamuresc de unde fost glicozilata mare: datorita acestor cauze sau pentru ca pur si simplu schema cu 3 administrari de insulina nu mai merge. Lamureste-te daca poti!? Cind ne era si noua bine iata ca ne paste o oarecare laringita care mai mult ca sigur ca va influenta tabloul glicemic. Apropo, asta e a doua oara cind ar face Aida laringita, prima data fiind anul trecut cam tot in aceasta perioada. Sper sa nu devina un obicei si in fiecare Noiembrie sa ne ‘laringim’.
Sunt cu atit mai confuza cu cit pina la acest inceput de laringita, glicemiile pareau sa-si revina. Ieri , de pilda, dimineata am avut 105, la ora 16 coborise la 60 (probabil pentru ca marisem iar cu 1 unitate insulina de la ora 13.20), la ora 20.20 – glicemie 198 dar stiu ca asta s-a datorat celor 2-3 biscuiti mincati intre mese, iar azi-noapte la ora 01.00 avea 98.
Deci merge sau nu merge inca schema cu 3 administrari???
Care este momentul corect cind trebuie sa trecem la 4? Stiu ca n-avem incotro, ma consolez cu faptul ca Aida e mai mult decit intelegatoare si nu protesteaza niciodata deci sigur copila ne va ajuta ca tranzitia sa fie mai usoara, stiu si ca mai important este sa avem glicemii bune decit sa evitam o intepatura, dar totusi ma intreb care este momentul ‘0’ cind este necesata trecerea la cea dea 4-a administrare : 3 Actrapid + 1 Lantus .
Sper ca laringita sa treaca repede si sa nu ne puna mari probleme. Cu siguranta in Decembrie o vom mai vizita inca odata pe minunata noastra doamna doctor Mihaela si vom hotari daca incepem cu Lantusul pentru ca daca tot trebuie sa o facem, atunci cel mai bine ar fi sa alegem acest moment in vacanta de iarna a copilei cind sunt si eu acasa si o pot monitoriza si interveni oricind.
Deci revenind:
Diabetul, haine grele
Ce n-as da sa scap de ele…
Nu stiu cum as putea descrie in cuvinte harmalaia, veselia, galagia, voia buna, haosul si buna dispozitie de la petrecerea de ieri seara organizata cu ocazia zilei onomastice a minunatei mele copile si nu in ultimul rind a sotului.
Tot ceea ce pot spune este ca de cind cu acest nou ‘prieten’ diabetul, incercam pe cit posibil sa ne continuam viata ca si inainte. Nu suntem o familie de petrecareti dar in afara de Sarbatorile Sfinte de Paste si Craciun pe care le serbeaza tot romanul, noi incercam sa punctam inca alte 2 momente ale anului, si anume ziua de nastere a copilei si sarbatoarea Sfintilor Mihail si Gavril , prilej cu care organizam petreceri.
Asa s-a intimplat si ieri seara cind cu mic cu mare ne-am bucurat de o karaoke evening . Repertoriul prestat a fost unul foarte variat, incepind de la Hannah Montana si continuind pina la Dan Spataru sau Zarzarea, Zarzarea.
Petrecerea a fost asezonata cu sarmale, fripturi, confeti, jocuri de copii (au fost cred mai mult de 10 copiii), face painting , lupta cu piniata (sincer nici nu stiu cum se scrie dar momentul a fost cu siguranta unul foarte gustat de copii-si la propriu si la figurat) iar la final tort.
Copila a reusit marea performanta de a vinde gratis bratarile hand-made facute chiar de ea pentru prietenii ce urmau sa onoreze petrecerea.
Sper ca toti cei invitati sa fi petrecut o seara frumoasa alaturi de noi, fiica-mea cu siguranta s-a distrat, la sfirsitul serii exprimindu-si dorinta ca seara sa nu se mai termine.
Cu glicemiile pot spune ca ne-am descurcat foarte bine. Am avut la ora 19.20 o glicemie 200 rezultata in urma unui pahar de suc baut cu 20 min inainte de a ne face insulina, dar mai mult ca sigur ca n-am stat mult pe aceasta valoare intrucit la 19.20 ne-am facut unitatile de Mixtard, iar copila a mincat 2 sarmalute (mai bine zis continutul lor, deci cred ca in total au fost max 5 hidrati). In felul acesta am combatut si durerea de burtica ce apare de obicei la noi daca ne facem insulina si nu mincam imediat, fara a alimenta insa glicemia cu o cantitate mare de hidrati.
Veselia fiind maxima, deci putind aparea pericolul de hipo, peste o ora am mai mincat o felie de piine deci 12 HL si o bomboana din pinata, probabil alti 5 HR.
Asa cum am mai spus si altadata cu prajiturile nu prea suntem prieteni asa ca tortul nu a costituit o ‘amenintare’.
La ora gustarii eram deja acasa si aveam o glicemie testata de 92.
Tinind cont de emotiile&bucuria petrecerii si de zbintuiala prestata, am suplimentat HR (daca in mod normal la aceasta ora bem 100 ml lapte acum am baut 200 ml) si am mincat cantitatea normala de HL -23 gr piine.
La ora 01.00 glicemia scazuse unpicut ajungind la 70 (deci, trag eu invataminte ca la gustare mergeau chiar mai multi HR decit am suplimentat). I-am dat copilei 8 gr. de zahar si totul s-a terminat cu bine.
Iar astazi incepem din nou scoala, iar copila este foarte entuziasmata ca va servi copiii cu bomboane. Ca sa faca momentul mai interesant ne-a pus sa-i cumparam pentru la scoala, ciocolata aceea Milka… cu artificii, care provoaca niste senzatii ciudate dar placute papilelor gustative.
La multi ani iubita mea!
Ieri spuneam ca de cind am intrat in ‘blogosfera’ citesc zilnic blogul lui Dono si cei al Ninei. Ce am omis sa spun este ca il citesc si pe cel al actorului Dragos Bucur, si pe cel al zuzei http://zuzubell.wordpress.com/, o tinara cu diabet -o dulcisoara ceva mai mare. Sper ca astfel sa inteleg mai bine cum diabetul influenteaza tinerii si sa-i pot fi o prietena buna si intelegatoare fiica-mii, fara a cadea in extrema cealalta si a o sufoca cu o protectie/atitudine exagerata.
Astazi zuza se intreaba pe blogul ei cum reactioneaza diabeticii de diverse virste la starea de hipoglicemie, fapt care mi-a amintit un episod petrecut recent, asa ca iata ce i-am raspuns:
”ultima data cind copila mea (6 ani si 6 luni) a facut hipo a fost recent si un picut cam scary. La prinz am lasat copilul sa mearga la nani cu buni iar noi am plecat sa-i luam o rochita pentru serbarea care tocmai se apropia. Nu am lipsit mai mult de 2 ore insa cind am intrat in casa m-am speriat de plinsetele care se auzeau din dormitorul ei. Copila tremura si plingea cu lacrimi de crocodil zicind ca o gidila ceva. Binenteles ca pina sa intram noi in casa buni ii daduse deja o bomboana care insa nu apucase sa-si faca efectul. Am suplimentat si noi cu 10 g zahar am luat copila in brate si am asteptat sa se linisteasca. In cei trei ani de cind s-a instalat diabetul am avut doar citeva episoade cu hipoglicemie si de regula de fiecare data am fost in preajma copilei, le-am ‘ citit’ si actionat din timp asa ca niciodata nu facut ‘urit’. Cred ca asta e si motivul pentru care acum m-a afectat atit de tare. Dar a trecut… Daca insa dau filmul inapoi cele mai urite crize de hipo (urlete din cauza durerilor de burta, biiguieli fara sens) le-am avut, unde crezi(?) chiar in locul in care ar trebui sa ne simtim in siguranta si anume in spital (si asta prin ‘bunavointa’ unei doctorite blonde si in conditiile in care noi ne-am internat ‘pe picioare’ ca sa zic asa, avind ca simptom corpii cetonici, glicozuria si glicemia mare fara nici o manisfestare grava -dar asta e alta poveste pe care vreau sa o uit dar se pare ca m-a marcat foarte mult si chiar nu pot -daca citesti primul meu post intelegi ce vreau sa spun . O zi buna fara hipo fara hiper.”
Precizez ca aceasta hipo a venit dupa o perioada in care am crescut dozele de insulina din cauza unor glicemii mari date de hormonul de crestere, apoi vazind ca respectivul hormon s-a mai potolit si ca nu mai influenteaza glicemia atit de mult, am inceput sa reducem dozele insa se pare ca nu atit de mult si repede cit ar fi trebuit (am zis si eu sa o luam usurel usurel cu cite 1 unitate, dar cred de data asta ar fi fost cazul sa reduc cele 2 unitati in plus odata).
Oricit de mult ne straduim, din pacate diabetul ne pune fata in fata si cu astfel se situatii. Totul este sa nu ne pierdem cu firea, sa actionam la timp si sa scurtam pe cit posibil starile de Hipoglicemie care nu fac deloc bine creierului. Si cel mai imporant, sa avem in casa glucagon pentru situatii grave de urgenta.
De cind m-a prins microbu’ cu aceasta noua ‘inventie’ a omului si anume maria sa ‘blogareala’, recunosc ca citesc cu mare placere, aproape zilnic, cel putin 2 blogguri: cel al lui Dono http://dono.ro/si cel al Ninei http://www.toane.ro/.
Asa ca intru acu’ 2 min la dna. toane, si ce sa vezi (?) doamna in cauza da o leapsa primita de la o alta minunata bloggerita , cui credeti (?), tocmai mie! Aaaa…. leapsa in cauza se refera la postarea unei mini biografii. Asa ca hai sa nu o dezamagesc si sa vedem ce iese.
la 6 luni – habar n-am ce faceam tot ce stiu de la mama e ca am fost un bebeu cuminte
la 3 ani - dupa munca patriotica prestata de mama la gradinita din Livada cu Nuci (a se citi, Bucuresti, undeva in sectorul 3) am fost admisa in ‘club’ in ciuda virstei mici pe care o aveam. Asa ca iata dau prima data nas in nas cu colectivitatea si cunosc primii baieti. Nu stiu de ce dar ce cel mai bine din aceasta perioada imi amintesc de ‘nazdravanii’ grupei Doru si Stelu si de prietenul drei educatoare care venea si ne cinta la chitara. Frumoase vremuri ….
la 6 ani – merg la scoala unde-l am ca coleg de banca pe Cristian, cel mai sugubet baiat din clasa (cred ca aveam lipici la ‘golanasi’). Mi-aduc aminte zimbind cum incerca sa ma ‘prosteasca’ , aratindu-mi niste mizgalituri si zicindu-mi ca el stie sa scrie in alta limba (semana cei drept a scriere hieroglifica dar pe atunci nu auzusem inca de asta. O fi fost vreun pui de savant si eu nu stiu!?)
la 8 ani -sau mai devreme nu mai stiu exact, ma razvratesc impotriva sistemului refuzind sa accept sa fiu comandant de clasa (snurul acela galben, stiti voi…). Imi amintesc ca am refuzat total ideea de a-mi controla si ‘comanda’ colegii /prietenii de clasa, simteam ca-i tradez cumva.
la 9 ani- si de fapt in toate vacantele de vara de la acea vreme, plecam la tara la bunici unde mergeam la cules de mure, fragi si alune, ma cataram in copaci sa adun visine si cirese negre, ma dadeam intr-un leagan facut dintr-o sfoara si o bucata de scindura iar apoi atirnat de un nuc batrin, mincam cu verisorii mei afara la masa din livada din spatele casei… Am petrecut la tara niste veri absolut minunate ca in cartile lui Creanga…
la 10 ani -cred! eram in clasa a patra, am tras o sperietura destul de mare cind dna. invatatoare m-a scos in fata clasei. In acele fractiuni de secunda m-am gindit si razgindit ce naiba facusem gresit de ma scosese in fata. Ca sa aflu in final ca luasem nota 10 la olimpiada de romana pe municipiu… Nici sa ma bucur n-am mai putut…. Si tot in clasa a patra am participat la concursul pe scoli ”Sanitarii priceputi” . Va mai aduceti aminte? Parca au trecut 1000 de ani de atunci…
la 11 ani -si nu numai la aceasta minunata virsta. Jucam Frunza; Tara Tara vrem ostasi; Tarile; faceam farse trecatorilor de pe strada: cu bancnota trasa cu sfoara, cu cartoful plin de scobitori legat cu ata, atirnat intr-un copac si lasat brusc in jos chiar in fata oamenilor ce treceau pe linga copac, puneam piedica cu o sfoara tinuta de 2 copii trecatorilor de pe aleile de linga blocul nostru; faceam cazemate de zapada; iar cind se oprea lumina in cartier stateam in scara blocului la suete cu prietenii, cu lanternele aprinse; si cite si mai cite… Ohooooo ce vremuri maica… Fusera si se dusera…
la 12 ani- am mincat bataie de la mama ca am plecat cu fetele de la bloc sa adunam musetel de linga Ratarie (cei care stau, sau au stat in Balta Alba stiu despre ce vorbesc) fara sa ii spun
la 18 ani -dupa absolvirea liceului si insusirea tuturor tehnicilor de ingrijire a bolnavului , zic eu ca e cazul sa incep sa produc asa ca ma angajez , universitatea facind-o apoi in paralel cu job-ul
la 25 ani-decid ca e cazul sa intru si eu in rindul lumii si sa ma asez la casa mea asa ca ma marit. Uraaaaa….
la 28 ani- se concretizeaza cea mai mare realizare a vietii mele si vine pe lume cel mai frumos si minunat copil din lume, cea mai cea….. Aiduta mea
la 31 ani-sunt foarte foarte trista (cred ca trista este putin spus) intrucit descoperim diabetul copilei si de aici incolo incepe o adevarata lupta cu viata
la 34 de ani- ma bucur in fiecare secunda de veselia mea de copila si sper la ziua in care diabetul va fi eradicat, sau ca sa fiu mai realista, cind vor fi comercializate device-uri care sa permita testarea non-invaziva a glicemiei sau administratea non-invaziva a insulinei (insulina orala, inhalatorie…..)
la 100 ani -voi fi cea mai sexy, sucara, si tare babuta care a existat vreodat’
Iata ca am ajuns si aici. Prima vacanta a copilei mele.
Pornind de la premisa ca rolul scolii este acela de a educa copiii, tragem linie si vedem ce am obtinut in cele 7 saptamini de scoala cite au trecut.
a educa= a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului
educatie= rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate
Deci:
*Dezvoltare intelectuala: in cele 7 saptamini copila a ‘ re-invatat’ (pentru ca le stia deja de acasa) o parte din literele alfabetului, o multime de poezii si cintece, citeva cuvinte si expresii in limba engleza si germana si chiar vreo 2 cintecele in germana.
*Dezvoltare morala , Buna Crestere, Comportare Civilizata in Societate: este absolut minunat sa vezi cum sunt educate niste zgitii de copii sa salute de bun venit si la revedere, in spiritul scolii la care invata fiica-mea. Este acel salut de altadata in care interlocutorii au contact vizual ochi-in-ochi, tactil -stringere de mina ‘shake hands’ , verbal, si nu in ultimul rind de respect-baietii spre exemplu, inainte de a saluta, isi scot sepcile sau caciulile de pe cap.
In aceasta prima luna si jumatate, copiii au avut ca tema principala ‘Toamna” asa ca au fost implicati intr-o serie de proiecte tematice. Astfel am avut si eu privilegiul de a redescoperi alaturi de copila, paleta coloristica a toamnei , am adunat castane si frunze.
Toate au culminat cu o frumoasa Serbare a Recoltei la care copiii si-au prezentat cu mindrie cunostintele obtinute, si pe care au incheiat-o apoteotic cu pregatirea unei imense salate de fructe. La serbare toti copii au fost costumati cu pelerine pe care impreuna cu parintii au aplicat frunze de toamna asa ca entuziasmul lor a fost cu atit mai mare.
Spuneam in primul post despre scoala, ca noi am optat pentru Waldorf si ca sper din tot sufletul sa fi luat decizia cea mai buna pentru copila. Inca am timp sa ma edific asupra acestei decizii, insa pentru moment sunt foarte, foarte multumita de ceea ce se intimpla la scoala fiica-mii: copila merge cu mare bucurie la scoala, isi face temele fara nici un stres si de drag fata de domnisoara invatatoare, si-a facut noi prieteni despre care povesteste zilnic, ”foloseste cheia cunoasterii” pentru a descoperi o multime de lucruri noi, studiaza 2 limbi straine cite 2 ore pe saptamina, si cel mai important, din punctul meu de vedere, face toate astea cu placere.
Revenind la vacanta, din pacate mama (adica eu) nu are vacanta asa ca copilul este consemnat in Bucuresti, unde va avea ca distractii calaria (incepind de astazi am trecut de la poneiul Rocky la Bachero un minunat cal de culoarea coniacului), mersul la bazin, in parc precum si intilnirile cu prietenii.
Cit despre glicemii, incercam sa le tinem sub control si sa combatem eventualele valori mari cu cit mai multe momente vesele.