Archive for October, 2010

Va mai aduceti aminte  ce nadajduiati  (copil fiind) sa profesati  la maturitate?

Eu  am optat  intii pentru  ‘meseria’/’profesia’   de  pictorita,  dupa care mi-am dorit  sa devin arheolog ca in final  sa ajung fac  cu totul altfel de lucruri (administratie, bugete, previziuni,  probleme de personal, gestionarea relatiilor cu furnizorii, corespondenta, contracte si cite si mai cite) toate sub egida ‘administration&finance   manager’.   Baieti destepti angajatorii astia, ne dau titulaturi  pompoase , ca cica dau bine, dupa  care ne pun  in circa o multime  de lucruri de rezolvat. Dar nu asta era ideea.

Copila mea  m-a mostenit in dorinta  de a deveni pictorita, numai ca ea, mult mai isteata ca mine de altfel, a si facut  deja  ceva bani din asta (a vindut desene cui s-a putut: noua -parintilor, bunicilor, nasilor ei…).

Ca si pe mine, nici pe ea  n-a tinut-o mult  si a inteles  copilul ca cel mai bine este sa FII  SEF,  asa ca vrea , ca atunci cind va fi mare,  sa se faca SEFA.  

Cum acum este  fascinanta  de ceea  ce se intimpla la scoala (este clasa I) si de doamna invatatoare, zilele trecute mi-a  zis  ca trebuie  sa-i cumpar  o scoala mare cu de toate: clase primare, liceu  si chiar si universitate, ca atunci cind va creste sa fie invatatoare la clasa I (v-am zis  ca s-a amorezat de dna. invataroare) dar  atentie (!)  si SEFA scolii.  Si ca daca vreau, ma primeste si pe mine invatatoare la clasa a II-a.

Dar cea mai tare chestie pe care am auzit-o a fost de la prietena ei.

Cica fiica-mea  si cu prietena in cauza au o formatie (influenta Hannei Montana, de… ce sa-i faci ?-cred ca toti  copii au acum acest vis) cu care atunci cind vor creste, vor merge in concerte  (polivalenta copila mea!!!!).

Ieri, pe cind se sicanau una pe cealalta (se iubesc cu nabadai -acu se cirie cum zic eu, acu se pupa) pe tema acestei  formatii, foarte senina,  prietena i-a zis fiica-mii “nu ma poti da tu  afara din formatie! EU  SUNT  PROPRIA MEA SEFA   SI DACA VREAU…  MA CONCEDIEZ SINGURA!’

Ei….   ce ziceti?!   ‘Tare’ asta  nu-i asa?!

Din ciclul  cum e sa fii parinte de dulcinel…

De ceva  vreme  citesc  si postez  cu mare  placere  si pe  forumul mamicilor  de dulcinei.

E minunat sa poti  comunica  cu  cineva  care  trece prin aceeasi  situatie. Absolut minunat!

Ieri am avut neplacuta  surpriza sa gasesc pe acest forum un sfat  pe care nu l-am digerat tocmai bine si care a stirnit o adevarata furtuna pe forum. Sfatul suna  asa: nu este nimeni de vina. Va imbolnaviti chiar voi si va stresati degeaba, gandindu-va Ce ar fi fost daca..? S-a intamplat,a fost, treceti peste si indreptati-va atentia spre copii care au nevoie de ingrijirea voastra. Sunt speciali, pt ca Dzeu a vrut sa fie asa. O sa vedeti ca o sa creasca si o sa fiti mandri de ei, pt ca au crescut mari,sanatosi pe cat posibil si mai responsabili.”

Asa cum am spus  si pe forum sunt o femeie puternica (sau cel putin asa imi place sa cred) care poate ‘duce’ multe, nu ma vait, nu ma lamentez, nu-mi pling de mila (am facut  asta in primele  zile ale debutului de diabet, insa am incetat sa o mai fac de mai bine de 3 ani) .  Incercam  sa ne adaptam  la viata  cu diabet  cit putem noi de bine oferindu-i copilei  normalitatea de care  are nevoie  si cit mai multe  momente  vesele pe care  sa si le aminteasca  cu placere. Suntem  genul de parinti  care-si organizeaza timpul liber functie de dorintele copilei. Majoritatea ‘distractiilor’ noastre sunt acum  cu alti copii si parintii acestora. Nu stiu cum vad asta altii si nici nu ma intereseaza. Tot ce stiu este  ca copilaria  Aidei  se desfasoara o singura data, nu ne da nimeni anii astia inapoi, asa ca vreau sa fac tot ce pot ca sa o petreaca  frumos  si sanatos si  sa-i construim cit mai multe amintiri placute. Cit despre mine (noi) sanatoasa sa fiu ca o sa am timp si pentru distractie. Si apoi ce distratie /placere mai mare exista pe lume  decit cea oferita de sufletele astea mici!?

Asa ca, revenind la ‘sfatul’ amicului de pe forum, care imi place sa cred ca nu a fost rau intentionat, ci doar nu stie  cum e sa fii parinte de dulcinel, nu stau  cu miinile in sin hohotind de plins si asteptind ca fetita sa creasca. Si cu siguranta ca toata  atentia  mea  este  indreptata  spre ea inca din prima clipa cind a venit  pe lume.

Si apropo, de  ‘trece-ti peste’ , ne straduim sa trecem peste pina in momentul  cind  diabetul  isi arata coltii iar si iar,  asa cum  spune si  anna.pa pe forum: ‘D-na Invatatoare organizeaza o tabara si va trebui sa-i explici ca EA nu poate merge fara mami ( si nu va merge pt ca mami are serviciu!), ca este ziua unui coleg si la scoala se servesc sucuri si bomboane ( cat de frustrant poate fi oare, pentru un copil “responsabilizat” de boala la varsta de 6-8-10 ani, sa decida daca bea sucul sau mananca bomboana!), parcurile sunt pline de tonete de inghetata, kurtos, cand se joaca mai mult- face hipo se intrecupe pentru masa, daca se sperie-hiper,’  sau asa cum spune  ana.miti  copilul intreaba :”Eu de ce nu am voie sau de ce am diabet ?”   & ”Saptamana trecuta , Alex se juca prin casa si o aude pe bunica mea ( are 80 de ani ) care se ruga pur si simplu :”Doamne , ai grija de Alex, sa il faci bine sa scape de diabetul asta !” La care , Alex ii raspunde:” Babica(caci asa ii spune) de ce spui asa ? Eu voi avea diabet toata viata …nu se vindeca!  Precizez pentru cei care nu ne cunosc foarte bine ca Alex are fix 6 ani si are diabet de la 11 luni. Cumplit , nu ?”

Cu ce ne incalzeste oare ca copiii nostri inteleg situatia si se poarta exemplar, ca vor creste mai responsabili??? Eu una cu siguranta as fi preferat  ca Aida sa n-aiba diabet  si sa fie o fire mai ‘flu-flu’.

Si legat de amicul nostru , cum ar fi  acum sa ma apuc eu sa dau sfaturi mamicilor ce au copii in carucioare, ce au copii orbi sau cu probleme cardiace, sau cu probleme multe mai grave???  Cu siguranta  simpatizez cu aceste mamici  greu incercate, dar ma pot erija eu intr-o persoana ce sa le dea sfaturi??? Cu siguranta NU!

Cit despre aceste forumuri ele  isi au rolul lor foarte important in viata noastra. Comunicam, impartasim experiente, invatam unii de la altii. Nu ne stresam degeaba, nu ne intrebam toata ziua ce ar fi fost  daca , insa haide-ti sa fim seriosi orice mamica care se confrunta  cu  o situatie delicata ce se rasfringe asupra copilului ei si este din pacate  pentru toata viata, se intreaba, retoric ce-i drept, macar odata : ‘de ce copilul meu? de ce nu eu?’

Asa ca, draga amice, daca nu strecurai  in comentariul tau  ca ne ‘stresam degeaba’ , ‘treceti peste’ (daca tu esti in aceeasi  situatie  ca si noi si poti trece peste  zi-ne  si noua rogu-te care-i secretul ca noi nu l-am descoperit inca) si ‘indreptati-va atentia spre copii care au nevoie de ingrijirea voastra‘ (ce crezi tu ca facem  zi de zi, secunda de secunda??? ne limitam  la a ne jeli si a ne smulge parul din cap???), stii tu vorba aceea ‘filozof ramineai’

anna.pa si ana.miti, daca cititi acest post sper sa nu va suparati pe mine  ca nu v-am cerut  acordul pentru a posta comentariile voastra.

Cit despre  forum, dragi mamici de dulcinei (apropo tatii unde’s???ar fi interesant sa aflam si impresii de la ei), sper sa ne intilnim cit mai des cu vesti bune si foarte bune. Glicemii  cit mai bune dragelor.

O zi buna tuturor!

Ieri a fost o zi  foarte plina,  in care copila mea a avut parte de multa actiune.

De dimineata,  dupa cursul de baza  (asa se numesc la scoala Waldorf primele doua ore in care le sunt introduse copiilor notiuni noi: literele in cazul nostru),  a fost programata o vizita la fabrica de piine Pajura SA, cu revenirea in punctul de plecare (scoala)  la ora 13.30 .

Va dati seama  ca pina la ora 13.30 mi-am ros toate  unghiile  si mi-au  murit sute de neuroni gindindu-ma ‘oare ce face fata mea’ .

Vorbeam zilele trecute  despre  cum este sa fii parinte  de dulcinel. Iata una din situatiile in care  in loc DOAR sa te bucuri de prima excapada, mica excursie a copilei  -foarte important fara parinti, stai  si-ti framinti creierul si sufletul facindu-ti  griji ca nu cumva sa o apuce raul in masina,  sa nu intirzie la insulina si ora de masa (noi facem insulina la 13.15-13.20 iar ea la 13.30 abia se intorcea la scoala).  In fine, trece timpul (uite asa ajungem sa ne bucuram intr-un mod stupid  de trecerea  timpului…)  si se face ora 13.30. Astept inca 10 minute ca sa nu par  total disperata  si-l sun pe taica-su sa vad   daca a intrat in ‘posesia’ copilului. Vesti bune: copilul a revenit in bune conditii si desi intirzie la masa si insulina, jumatate de ora , totul e Ok, iar impresiile  de pe teren  sunt imbucuratoare: copii au avut parte de vizionarea intregului proces de panificatie si  de emotia/bucuria si zumzetul calatoriei cu autocarul.

Apropo, va mai aduceti aminte de vizitele  facute  cu scoala in ‘marile fabrici si uzine ale minunatei patrii’ ? Eu nu-mi mai aduc  aminte exacte  in cite astfel de fabrici  am fost  insa cu siguranta imi amintesc de fabrica de lapte de unde am capatat inghetata  si de fabrica de sticla  de unde am primit cadou pahare -unul de tuica cred, cu un muschetar,   il mai am si acum. Materialista de mica,  de… ce sa-i faci?

Dupa  hei-rupul de la prinz -viteza, viteza, viteza- ca sa ne incadram cit de cit in program, in a doua parte a zilei  a urmat  family  discoteca  (a se citi de copii) organizata cu mari fite la Ramada  de catre  firma la care lucrez.

Aici am mincat, baut -suc of course – si cel mai important am dansat. Intrucit  taticul ne-a refuzat pe motiv ca el e om serios si are pacienti programati, a fost prima noastra  iesire in oras mama-fiica. Ne-am simtit minunat  impreuna  si mi-am promis sa repet experienta. Sincer abia astept (e un fel de-a zice ‘abia astept’ ca daca ar fi sa aleg as pastra-o exact asa cum e acum la 6 ani) sa merg cu fiica-mea la disco de ‘oameni mari’. Ar trebui sa fie cel putin interesant  nu-i asa?! 

Si iata asa s-a incheiat o minunata  zi, care ar fi fost perfecta  daca la fabrica de piine copila ar fi facut o piinica cu propriile-i minute (modelat coca)  cum li s-a promis (apoi s-a contramandat pe motiv ca sunt prea multi), daca sala de fite de la disco party  ar fi avut  un glob din acela de cristal ‘de disco’ asa cum se astepta micuta, si daca, cel mai imporatant -seara  nu am fi gasit glicemia 397 (data de piinica primita cadou si mincata la  prinz, in plus fata de CH necesari pe care oricum i-am scazut dar se pare ca degeaba, de sucul cu zahar baut la petrecere si de programul decalat de care am avut parte).

Dar totu-i bine cind se termina cu bine, asa ca aseara la ora de insulina&masa  (decalata din cauza petrecerii)  am bagat 3 unitati extra de Mixtard, n-am mai mincat hidratii rapizi, la ora 22.00 alte 2 unitati  extra, de asta data de  Actrapid +scazut  HC de la gustare, la ora 24.30 am ajustat iar cu 1.5u Actrapid -glicemia scazuse la 259 deci nu suficient, iar dimineata ne-am trezit  cu 110.

Trebuie sa-i aratam diabetului cine-i seful nu-i asa?  Nu pot priva  copila  de o viata  normala  doar de frica glicemiilor…

Si inca ceva…  daca se gaseste vreun cititor al acestui post care-si aminteste  vreun  cintec ‘de autocar’  (decent va rog!  ‘de copii!’) il  rog   sa-l posteze in comentarii.

Ca sa fim  si noi in rind cu lumea (efectul de turma…  de…  ce sa-i faci???)  si sa participam la ”Blog Action Day-Water”  am incercat sa aflu ce influenta are apa  asupra dulcineilor nostrii.

Dincolo de faptul ca ar trebui sa se trezeasca  constiinta in noi (sa urle chiar) si sa incepem sa avem  o mult mai mare  grija de aceasta  resursa fara de care nu am putea trai si care din pacate este limitata,  discutiile pe aceasta  tema  pot fi numeroase si variate.  

Iata ce am aflat eu legat de apa si  ceea ce ne doare pe noi cel mai mult, si anume diabetul:

*Apa minerala scade glicemia:

Consumul a 1,5-2 litri de apa minerala plata sau carbogazoasa pe zi contribuie la scaderea glicemiei in cazul pacientilor cu diabet zaharat. Apa minerala este un adjuvant in tratamentul antidiabetic, hidratarea corespunzatoare avand un efect benefic asupra metabolismului glucidelor, arata prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste, directorul Institutului de diabet, nutritie si boli metabolice “N.C. Paulescu”.

La Institutul “N.C. Paulescu” a fost efectuat un studiu cu privire la influenta consumului de apa minerala plata si carbogazoasa asupra persoanelor cu diabet zaharat. Pe parcursul studiului, pe langa medicatia obisnuita, bolnavii au baut 1,5-2 litri de apa minerala zilnic. S-a demonstrat ca, pe termen mediu, apa contribuie la scaderea glicemiei.   “De asemenea, indiferent de tipul de apa minerala consumata – plata sau carbogazoasa – sau de durata consumului am constatat stimularea diurezei si scaderea concentratiei de sodiu si potasiu urinar, cu rol antilitiazic”, afirma dr. Rodica Strachinariu, medic primar specialist in diabet, nutritie si boli de metabolism.
Apele potabile contin saruri minerale (sodiu, magneziu, potasiu, litiu, fluor) benefice pentru sanatate. Plate sau carbogazoase, apele minerale au un continut de saruri minerale ridicat, putand ajunge de la 500 de miligrame la 1.500 de miligrame la litru.

*Apa antioxidanta alcalina, inamicul diabetului zaharat  

Unul dintre cele mai importante lucruri (dar si cel mai simplu si ieftin) pe care il puteti face in prevenirea si tratarea diabetului este acela de a alcaliniza organismul pentru echilibrarea PH-ului, de a stabiliza nivelul zaharului din sange, de a reduce excesul de greutate si de a energiza astfel intregul corp.

 Multi cercetatori au confirmat, pe baza unor experiente si cercetari, ca adoptarea unui stil de viata alcalin constituie formula sanatatii perfecte. Cercetarile din Japonia, Rusia şi alte ţări arată că apa alcalina este un războinic eficient in lupta impotriva diabetului zaharat. Apă alcalină este bogata in hidrogen activ şi, prin urmare, poate duce la vindecare. Pacientul cu diabet zaharat va suferi deseori de o piele uscată, lipsa de energie şi de ulcer. Apa restructurata pentru a creşte prezenţa alcalina serveşte ca un antioxidant. Atunci când e introdusa intr-un plan nutriţional, pacienţii răspund remarcabil la acest tratament.

Apa oxidata are proprietati unice. Aceste proprietati sunt: oxidare pozitiva ridicata, cu o concentratie ridicata de clorură dizolvata si oxigen este cunoscuta sub numele de apă alcalina. Apă alcalină s-a dovedit benefica în tratamentul diabetului zaharat in multe tari din est. În Japonia, doctorii cer pacienţilor sa bea aproximativ 9 – 10 pahare de apa alcalina ionizata pe zi. Ionii grei de oxigen din apă combat eficient radicalii liberi din organism.  Odată ce radicalii liberi sunt eliminati , organismul uman începe să răspundă la apa vie alcalina.

Apă alcalină, în esenţă, scade dimensiunea moleculelor în organism, crescând în acelaşi timp  hidratarea. Apa (o apă aparent pentru viaţă), de asemenea, ajuta circulaţia sanguină. Diabetul zaharat este cauzat de incapacitatea pancreasului de a produce insulină în mod adecvat. Revistele japoneze medicale spun ca disfunctia pancreasului la pacienţii cu diabet zaharat se datoreaza prezenţei radicalilor liberi. Apă alcalină, scriu revistele, este un agent natural în inversarea efectelor acestor radicalilor liberi.

Consumul regulat de apa alcalina sau apa alcalina ionizata, conform cercetatorilor, poate reduce nevoia de insulina cu aprox. 50 %. Pentru mulţi pacienţi americani, conceptul de apă alcalina în tratamentul pentru problemele de sanatate este încă nou şi, prin urmare, nu este promovat pe scară largă. Cu toate acestea, apa alcalină, ca tratament suplimentar sau ca tratament alternativ, poate fi un subiect de discutat în detaliu cu medicul dumneavoastră.

Cum e sa fii parintele unui copil cu diabet?

In primul rind e absolut minunat  sa fii parinte.  Nici o senzatie de pe lume nu poate inlocui sentimentul dat de zimbetul copilului tau cind doarme, de sunetul risului lui, si multe multe altele…  Eu sunt absolut fascinata de risul copilei mele care atunci cind ride o face cu o pofta nebuna, i s-e lumineaza toata fata, emana veselie prin toti porii. Si, multumesc  lui Dumnezeu  e un copil vesel  care ride foarte des.

Si cred ca orice parinte care  presteaza aceasta ”meserie” cu norma intreaga  si se straduieste sa o faca si bine  afirma macar odata in viata ca a obosit, ca simte ca nu mai poate. 

E mai greu pentru noi, cei care avem copilasii diabetici?  Fara a ma victimiza si a ma vaita,   eu cred ca da. Si asta din simplu motiv ca MEREU, ca la fiecare  3 ore  este cite ceva de facut: testare glicemie, insulina, masa, apoi gustare, apoi iar masa principala si insulina, apoi iar gustare  si tot asa… ca sa nu mai spun de  stresul si  frustrarea provocate de valorile glicemice.  E copilul abatut? Nu poti afirma ”las ca-i trece”  ci te intrebi  ”o fi din cauza vreunei hipoglicemii?”  Are copilul usoare (insegnifiante) secretii nazale (alias mucisori)  nu-i poti da Nurofen  si apoi sa spui   ”las ca-i trece” (cum ai face-o probabil daca n-ar avea diabet)  ci incepe batalia in incercarea de a tine glicemia sub control. Esti la petrecere  si copilul tau e in toiul jocului (?)  tu trebuie sa-l chemi ca are  de luat gustarea sau de facut  insulina (in momentele astea mie imi vine sa urlu. Desi am inteles si  imi asum aceasta situatie  data de diabet, in mod paradoxal tocmai in aceste momente vesele  cind vad copila toata un zimbet si o veselie  ma intreb ”de ce ea, de ce nu eu?”  si ma apuca plinsul). Si situatiile de acest gen pot continua…

Dar toate aceste stari negative si oboseala impusa de programul draconic (din cauza necesitatii  testarii glicemiei la miezul noptii sunt nevoita sa dorm doar 6 ore pe noapte)    sunt anihilate asa cum am mai zis  de veselia si jovialitatea copilei (e un copil tare bun)  si de scurtele momente de relaxare.

Un astfel de moment  este pentru mine inghetata de la miezul noptii (dupa culcarea copilei, in asteptarea orei 12.30-01.00 cind trebuie testata glicemia). Este momentul ”maxim” al zilei cind pentru citeva minute ma asez in fotoliu cu o inghetata in mina si deschid TV-ul pe Travel&Living/Discovery.

Alte doua momente recente de relaxare&reincarcare a bateriilor au fost vizionarea filmelor It’s complicated cu Meryl Streep si Alec Baldwin  -o comedie absolut minunata si  inteligenta  despre dragoste, divort, relatii,   in care fosta sotie devine actuala amanta (va recomand ca o vedeti ca merita- si mai ales sa o vedeti impreuna cu partenerul de viata)  si Letters to Juliet -alta comedie romantica (imi plac foarte mult  genul acesta de filme, am creierul mult prea obosit pentru  filmele  ”cu greutate”)  care dincolo de actiunea delicioasa a filmului ce ne trimite cu gindul la eterna intrebare ‘exista sau nu destin”,  mi-a incintat  ochii cu peisajele si casele superbe din Verona si imprejurimi.

Nu pot incheia acest post fara  a-mi exprima  recunostinta  si bucuria de a fi ”posesoarea”  unei minunate ”bucati copil”  fara  de care  viata  mea nu ar mai avea  nici un sens.    Asa ca la naiba cu diabetul  ca nu ne-a facut  el pe noi…

Frustrare, frustrare si iarasi frustare…

Cred ca asta este cuvintul  cheie in ”dialogul” cu diabetul.

Dupa un week-end cu glicemii  bune, chiar  foarte bune as putea spune, azi dimineata ne-am trezit cu  glicemia 274. Si asta dupa ce la verificarea de noapte am avut 149 deci o glicemie  buna pentru ora 12.30.

Tinind cont  ca este a doua oara  cind ni se intimpla asta (am mai patit-o  si Joia trecuta) cred ca avem de-a face iarasi  cu hormonul de crestere (in cei trei ani  de cind avem diabet am mai trecut  prin perioade  din astea cind mai mult ca sigur  copila era in plin proces de crestere).

Este al naibii de frustrant sa te straduiesti sa faci totul ca la  carte: dozare insulina, ingerare cantitate corecta de hidrati , testare periodica glicemie (stat pina la ora 12.30- 01.00 noaptea ca sa te asiguri ca totul va fi Ok peste noapte) ca  sa te trezesti apoi intr-o buna dimineata  cu astfel de valori.

Dar asta e, trebuie sa crestem si nu ne putem lasa doboriti doar din atit. Vedem noi cum o scoatem  la capat  si cu acest ”fenomen de zori”.

Atit am avut la dispozitie in dimineata asta ca sa:

-ma dezmeticesc

-sa trezesc copila

-sa luam glicemia  si sa ne facem Actrapidul

-sa-i fac pachetelul de scoala copilei

-sa ne dusam,  fardam (numai eu of couse…) , mincam,  imbracam 

Si asta din cauza ca in dimineata aceasta s-a trezit  copila un picut mai devreme ca de obicei asa ca am zis  ca avem timp sa mai motaim  10 min. Binenteles  ca am adormit  si m-am trezit la 7.15  in conditiile in care la 7.40 trebuie sa iesim pe usa sa mergem la scoala.

Nici  eu nu stiu cum am reusit sa ne incadram in timp  si  inca mai astept  sa realizez ca am uitat ceva.

 Ceea ce  ma doare insa cel mai tare este ca jumatatea  de ora  dormita in plus  ne-a costat o valoare a glicemie de 270 (asta in conditiile in care azi-noapte la 24.30 era buna-149). Binenteles ca am facut  cu 1u in plus de actrapid si nu am mai luat HR si sper din tot sufletul la ca prinz sa vina cu ea buna.

Asta-i din nefericire una din ”bucuriile”  diabetului: nu-ti poti permite  ”luxul”  de a te abate, voit sau nevoit, de la programul  draconic de cazarma.

Aseara  in timp ce asteptam  sa se faca ora  24.30  sa verific  glicemia  copilei  si apoi sa ma pot  culca, picoteam  in fata  televizorului  cind deodata ce sa vezi???

La TV se difuza reclama  traditionalei ciocolate cu rom (haideti ca macar odata in viata/copilarie  ati testat gustul acesteia).

Mai oameni  buni,  din cite am inteles eu ideea era urmatoarea: ambalajul vechi in culorile steagului nostru traditional  este ”up-datat”   cu  unul nou ce reprezinta steagul american, in ideea ca acest lucru   ii va face  pe degustatorii ciocolatei cu rom sa fie mindrii oriunde s-ar afla in lume. Adica cum,  ca  n-am inteles???  Daca sunt la Paris si maninc o ciocolata cu rom in ambalaj nou (cu steagul american)   ma simt foooarte  mindra iar daca am o ciocolata cu ambalajul vechi  (cel cu rosu, galben si albastru)  trebuie sa ma pitesc  ca sa o maninc??? 

Dupa ce ca nu mai avem nimic: bani, productie, turism, marci inregistrete, speranta, bucurie,  si lista poate continua, acum renuntam si la culorile steagului national???

Dar cum am spus era o ora tirzie, eram mai mult adormita decit treaza, si zic ca poate n-am inteles eu bine.  Astazi  voi incerca sa mai prind reclama odata, nu de alta dar sa ma dumiresc, sa stiu cum sa ma port in lume cind maninc  mai sus amintita ciocolata.

In alta ordine de idei,  in dimineata asta mergem la Mihaela (iubita noastra doctorita diabetolog)  sa ne facem glicozilata.   Pe dupa-amiaza vom avea rezultatul.

Edit later:  vesti  nu tocmai bune, glicozilata 8.9  

Conform celor spuse de dna doctor  pina la ”school age”  glicozilata poate merge pina la un 8.5 , odata  cu virsta scolara trebuie sa tindem insa catre 7.

Cum noi suntem chiar la granita dintre virste nu este nici  foarte grav dar nici bine.  Mai mult ca sigur ca   acest 8.9 reflecta  glicemiile mari avute in perioada in care ne-am captusit  cu otita  precum si cele din timpul unei mici  viroze. 

Sincer, pe moment nu ma incearca cele mai bune sentimente dar sper ca de acum incolo sa nu mai intervina nimic  si sa putem avea un control glicemic mai bun.

Cine mai zice  ca a merge  cu metroul  este solutia  optima pentru a ajunge la timp la destinatie  inseamna  ca azi fie a stat acasa  fie nu a circulat la aceeasi ora ca si mine…

Dupa 15  minute de asteptat   in statia Iancului, a aparut in sfirsit si  ”trenul galben fara cai”,  in care a urcat cine  a putut (eu am fost  una din fericiti). Binenteles  ca datorita  multimii de oameni  in fiecare statie  am pierdut  cel putin 2 minute asa ca iata-ma ajunsa la birou  cu 15  minute intirziere.  Mai oameni  buni,   asa cum stiu sa mareasca  pretul  abonamentului, n-ar trebui ca minunatii oameni de la Metrorex (sau cum s-o mai numi acum institutia) sa aiba mai mult respect fata de cei care le baga banii in buzunar  si sa suplimenteze  cursele??? Ca vorba lui tata  Base ”toamna  nu-i ca vara”  (concediile de termina, incepe scoala, iar de astazi  si cursurile la universitati…)

Dar  asta  e,  vorba altui contemporan ”traim in Romania  si asta ne ocupa tot timpul”.

In rest,  toate bune si frumoase,  Simbata am avut 2 petreceri: una de copii-am sarbatorit cei 11 ani  ai domnisoarelor Iulia si Sonia (verisoarele Aidei) iar cealalta de ”oameni mari”  sarbatorita  cu mare fast la Inter.

La cea de copii totul a fost minunat, glicemiile au  fost tinute in friu multumita micilor  trucuri invatate pina acum:

*suc la discretie ori de cite  ori a dorit  sufletelul Aidei (exista  o porcarie de suc, cred ca Natura se numeste,  care are doar 1 sau 2 hidrati –  va puteti da seama  ce apa cu te miri ce aditivi  a baut  copilul. Tinind cont de faptul  ca Aida bea  numai suc  proaspat de mandarine  iar din asta alimentar, ca sa zic asa , numai de citeva ori pe an la ocazii -cind vrem sa incadreze in peisaj  si sa nu se simta altfel  fata ce ceilalti copii , cred ca merge)

*cind ceilalti copii serveau sandwich-uri  Aida presta  o portie de sunca  cu masline (daca-i dai si ceapa verde cu sare esti deja prietenul ei cel mai bun)

*cit despre tort aici  avem noroc: Aidei nu-i plac prajiturile, maninca cu placere crema de ciocolata  dar blatul  nu-i tocmai unul din preferatele ei

*hipo data in general de starea de bine, de petrecere, a fost combatuta de frunzulitele de ciocolata dupa tort (ori de cite  ori este mai entuziasta, mai vesela,  valorea  glicemiei scade)

  Si iata  ce ascultau odraslele noastre la petrecere:

”………….

As vrea sa ne-ntalnim la mall
As vrea sa ne vedem la mall

As vrea sa ies la cinema
As vrea sa ies cu cineva
Poate cu prietena mea
Poate cu prietena ta

Daca nu esti de la oras, esti de la tara
Iei primul tren care te lasa in gara
Apoi iei un taxi pana la mall
Bei doua sucuri si ai portofelul gol
…………………………………………..”

Cool, nu??? Voi cind ati fost ultima data la Mall???